Edi Iordănescu regretă despărțirea de Momcilovic / “Am sacrificat un jucător ca să salvez o echipă”

529

Antrenorul pandurilor spune că plecarea lui Momcilovic afectează echipa, dar speră ca banii primiți în schimbul acestuia să ajute gruparea să treacă peste acest moment dificil din punct de vedere financiar.

Edi Iordănescu admite faptul că Pandurii avea șanse minime să poată să-i ofere lui Marko Momcilovic un salariu precum cel pe care-l va primi la Steaua și chiar dacă regretă faptul că nu-l va mai avea ca un pilon important în echipă, vede partea plină a paharului, aceea că s-au deblocat lucrurile din punct de vedere financiar. “Este o pierdere extrem de importantă, nu o diger foarte ușor, dar este o pierdere acceptată. Vorbim de un jucător la final de contract care în patru luni și jumătate putea pleca liber de contract. Și-a demonstrat valoarea, și-a făcut treaba bine la echipă atât în timpul mandatului meu, cât și înaintea venirii mele aici. El a închis un ciclu la Târgu-Jiu și eram conștienți că probabilitatea era foarte mică să ne ridicăm la pretențiile lui financiare.
Am încercat să salvăm niște bani, eu voi resimți cel mai mult lipsa lui, chiar dacă au plecat jucători eu sunt cel care trebuie să asigur că această echipă generează rezultate pozitive. Încercăm să ne mișcăm repede și să punem ceva în loc”, a declarat antrenorul Pandurilor.

Banii justifică sacrificiul
Pandurii a început anul fără bani în conturi și cu datorii importante la jucători. Tocmai de aceea, după ce o parte din suma necesară perioadei de pregătire, inclusiv pentru cantonamentul din Spania, a fost plătită de Artego, ca parte a contribuției anuale pe care trebuie să o aloce în postură de asociat al clubului, banii sosiți de la Steaua în urma transferului sunt o mană cerească pentru supraviețuirea clubului până când banii din televizări sau cei ai celorlalți asociați vor intra în conturi. “Am sacrificat un jucător ca să salvez o echipă. Nu ne ascundem după degete, nu traversăm cea mai ușoară perioadă din punct de vedere financiar. Știu că factorii de decizie fac eforturi și le mulțumesc, sper să se rezolve toate problemele. Această sumă este una de care Pandurii este foarte dependentă. Vom aduce 3-4 jucători de valoare unde avem nevoie. Mizez că o parte din bani vor merge spre transferuri. O parte din bani vor fi pentru cheltuieli curente pentru ce mai avem nevoie zi de zi. Momcilovic este un jucător de valoare și prețul lui este cu totul altul. Dar cum peste patru luni încheia contractul m-a făcut pe mine să accept. Nu îmi cade deloc bine, dar nu avem ce face. Nu suntem la nivelul să ne permitem să dăm bani pe jucători, trebuie să mai și vindem ca să trăim”, a mai spus Iordănescu junior.

acsinteAcsinte este ținta
Pandurii și-a pierdut omul care în ultimii doi ani și jumătate i-a lipsit de pe teren în mai puțin de 10% din meciurile disputate de gorjeni în toate competițiile, așa că lipsa lui Momcilovic este una care trebuie acoperită. Edi Iordănescu este nemulțumit de faptul că întărește o contracandidată, dar se împacă cu gândul că jucătorul a prins un tren important pentru cariera sa: “Am înțeles situația, o oportunitate și pentru jucător, deși nu mă mulțumește deloc că merge la o contracandidată directă”. Pe de altă parte, Iordănescu a recunoscut și faptul că de ceva timp începuse tatonările pentru acoperirea acestui post, așa că nu este surprins descoperit: “Trebuie să reacționăm la poziția unde ne-am descoperit, stăm într-un jucător pentru că vreau să avem posturi dublate. Îl avem pe Costică Grecu în care avem încredere, dar ne trebuie dublură pe posturi. Recunosc că atunci când am simțit că cresc șansele ca Momcilovic să plece deja am pregătit terenul cu alți jucători”, a mai spus Edi Iordănescu. Deși acesta nu a menționat numele lui Acsinte, jucătorul ce a petrecut aproape 11 ani la FC Botoșani este jucătorul care ar putea fi soluția pentru acoperirea acestui post. Jucătorul de 28 de ani se află exact în postura lui Momcilovic, iar după o perioadă atât de lungă în care a jucat doar pentru echipa moldoveană, cu un intermezzo la Dinamo, de doar șase luni, Florin Acsinte, aflat în ultimele șase luni de contract și-a dorit o schimbare, Pandurii fiind echipa care îi oferise din vară un contract interesant. Având nevoie acum de Acsinte, Pandurii pare tentată să forțeze aducerea fundașului stânga încă din această iarnă, fiind foarte posibil ca jucătorul să ajungă în Spania, în cantonamentul gorjenilor.
Dincolo de nevoia de ultimă oră, Edi Iordănescu mai vrea acoperite alte trei posturi: “Ne mai trebuie un fundaș central, un mijlocaș central pe profilul de care avem nevoie și un atacant. Acolo am suferit că acolo nu am avut soluții. În principal vreau jucători pe axul central”, a mai spus Edi Iordănescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here