Edi Iordănescu este optimist în fața ultimelor trei meciuri ale turului / “Putem scoate maxim!”

265

Atitudinea Pandurilor s-a schimbat radical în ultima vreme. De la jucători la antrenori. Aceasta este și ordinea firească, jocul bun din teren fiind în măsură să-l facă pe Edi Iordănescu să privească cu mai mult optimism spre viitor.

Edi Iordănescu și-a ispășit suspendarea de două jocuri, iar după ce a privit din tribună partidele cu Dinamo și Astra și-a făcut o idee mai clară asupra modului în care elevii săi s-au manifestat pe teren. Acum, cu lecțiile bine învățate, Edi revine pe bancă, nu înainte de a-și lăuda elevii pentru prestația din meciul de la Giurgiu: “Felicit jucătorii pentru modul cum s-au implicat, atitudinea avută în joc și în ultimul rând pentru rezultat. Le spun că atunci când prezintă organizare și încearcă să respecte sarcinile de joc și planul tactic și au atitudinea corectă față de joc, nu au cum să nu vină și rezultatele. Ce a fost la Giurgiu a fost răspunsul unei organizări bune și implicări corecte în joc. Au fost trei puncte foarte importante, aveam nevoie pentru a ne apropia de obiectivul pe care îl avem să facem minim 18 puncte până la finalul turului, un obiectiv intermediar. Noi așa planificăm, încercăm să punem niște trageturi intermediare și să le atingem pentru că atunci când ești în grafic pe parcurs sunt șanse mari să fii și la final în obiectiv. Trei puncte importante, contează și mental. Sunt obținute în fața liderului, adversar cu multă calitate la el acasă. E benefic și pentru imagine, dar pentru club”, a declarat antrenorul Pandurilor referindu-se la cel mai consistent joc al gorjenilor din actualul stagiu, meci încheiat și cu un rezultat notabil.

Mai bine ca anul trecut
Edi Iordănescu își vede echipa în progres față de anul trecut și se declară mulțumit în mare măsură de realizările din acest sezon: “Dacă mă raportez la ce puncte au fost făcute anul trecut suntem mulțumiți, suntem clar mai bine. Dar este altă conjunctură, altă situație. Ne este foarte greu, facem deplasarea la Severin, ne este greu să fim departe de suporteri, vreau să-i avem alături. E important să facem două victorii la rând în fața a doi adversari dificili”. Totuși, antrenorul Pandurilor simte și că ar fi fost loc și de mai bine, câteva oportunități de a face puncte fiind scăpate printre degete mult prea ușor: “Dacă stau și evaluez strict fără să mă gândesc la ce a fost anul trecut pot spune că cu puțină atenție și șansă puteam avea puncte în plus. Nu ne mai putem întoarce, ne uităm înainte, vreau să acumulăm în continuare. Dacă vom scoate în ultimele jocuri din tur mai mult de 18 puncte așa cum ne-am propus, ne facilitează niște avantaje pentru retur, și eventuali pași greșiți să nu-i resimțim tare”, a explicat Edi Iordănescu.

Ținte înalte
Edi Iordănescu este de părere că țintele puse cât mai sus ajută echipa să progreseze, dar este absolut obligatoriu ca ele să fie realiste: “Vreau 9 puncte. Am discutat, am analizat, ne propunem maxim. Dacă mesajele sunt altele decât ceea ce cred induc în eroare băieții. Ne propunem maxim, putem scoate maxim, acum sigur că ce îți propui nu e în ton cu realitatea, nu va fi ușor. Sunt trei jocuri foarte grele, echipe care traversează o perioadă bună, ASA cu mici excepții a fost constantă, după care mergem și jucăm la Craiova cu o echipă care se află în revenire ca și rezultate pozitive. Eu urmăresc toate echipele, Craiova pe început de sezon, deși nu avea rezultate bune, a făcut jocuri bune, deci jucăm împotriva Craiovei, unde va fi loc de orgolii și ambiții. În ultima etapă vine Viitorul, o echipă care traversează o formă extraordinară și care nu întâmplător este pe locul pe care este”, a mai spus Edi Iordănescu.
În fața unui sezon care trimite mai ușor echipele românești spre Champions League, Edi Iordănescu spune că acum e prematur să vorbești despre aceste lucruri: “Noi ne gândim să realizăm obiectivul, locul 1-6. În iarnă dacă ne atingem obiectivul putem să regândim strategia pentru play-off, să punem un target. Acum e prematur, cu acest sistem competițional în care ți se anulează jumătate de puncte nu știi unde vei fi. Noi să rămânem echilibrați, asta nu înseamnă că cu o victorie la Astra ne schimbăm obiectivele sau că dintr-o dată am devenit mai puternici decât acum o săptămână. Noi putem să devenim mai puternici în timp, muncind, fiind serioși, doar așa poate apărea progresul. Nu ne este ușor, suntem privați de a juca meciurile acasă, nu putem să ne întindem mai mult decât ne ajunge plapuma”, sună analiza lui Edi Iordănescu.

Nu au probleme financiare
Liga 1 este una afectată în mod din ce în ce mai evident de problemele financiare cu care se confruntă tot mai multe echipe. Unele au intrat în insolvență, altele sunt foarte aproape de ea și au dificultăți mari în a susține financiar activitatea la nivel de prim eșalon. Au apărut tot mai multe cazuri în care jucătorii nu și-au primit salariile de luni bune, însă Edi Iordănescu dă asigurări că la Pandurii lucrurile stau bine din acest punct de vedere: “Cât la nivel de grup există stabilitate eu sunt mulțumit pentru că altfel poți gestiona grupul. Și solicitările mele către grup sunt la cel mai înalt nivel. E greu să ceri jucătorilor să se concentreze când nu sunt plătiți de 3-4 luni. Sunt cazuri în fotbalul românesc, la noi nu este cazul, aici lucrurile sunt OK”, a mai declarat antrenorul echipei gorjene.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here