Edi Iordănescu cere unitate între acționarii Pandurilor / “Să lăsăm orgoliile, ambițiile și să susținem Pandurii!”

373

Pandurii este foarte aproape de a se califica pentru a doua oară în istoria clubului în cupele europene, însă ca și în momentul primei prezențe gorjene pe arenele Europei, în interiorul clubului se duc lupte ce pot afecta negativ performanțele echipei.

Pandurii va debuta în sezonul de primăvară vineri și din cele trei meciuri rămase de disputat din sezonul regulat mai are nevoie de un punct care să-i asigure prezența în play-off-ul campionatului. Participarea la acest mini-campionat ce va da campioana României din acest sezon înseamnă în foarte mare măsură și accederea echipei cel puțin în preliminariile Europa League, dacă nu chiar Champions League, din acest sezon României fiindu-i permis să treacă la start două echipe în cea mai importantă competiție inter-cluburi de pe bătrânul continent. Gândul la această posibilitate de a scoate din nou capul în lumea bună a fotbalului european îi face pe jucătorii de la Pandurii să găsească motivație chiar dacă se trece printr-o mini-criză financiară: “Salut foarte tare caracterul și atitudinea jucătorilor. Nu mai sunt secrete, în pauza de iarnă au fost datorii la jucători care depășiseră trei luni de zile, dar scăpase un pic de sub control situația și exista riscul ca jucătorii să devină liberi de contract. Era o dramă, vorbim de patrimoniul clubului. Am ținut grupul unit, am reușit să-i motivăm, s-au antrenat bine și nu au ținut cont de aceste probleme financiare. S-a achitat un salariu, au venit banii de la Momcilovic, au venit banii de la Ligă și am înțeles că au fost direcționați către datorii mai vechi. Vorbim de bani luați pe seama rezultatelor și care nu au fost direcționați către jucători. Am achitat un salariu din banii intrați de la Steaua și ne-am mai liniștit puțin”, a declarat antrenorul Edi Iordănescu. Acesta avertizează însă că echipa are nevoie acum de sprijinul financiar al acționarilor clubului pentru că restanțele se adună din nou. Tehnicianul pandurilor spune că vrea să-i simtă pe cei care dețin frâiele echipei mai apropiați de jucători solicitând chiar ca aceștia să stea de vorbă cu jucătorii: “Acum ne apropiem de două luni de restanțe, băieții sunt pozitivi, nu dramatizează, dar există o stare de neliniște în cadrul grupului. Și nu că sunt aceste restanțe. Ei doresc să fie asigurați verbal, să simtă sprijin, să simtă că această echipă este susținută financiar și că nu există riscul să se intre în imposibilitatea de plată. Fac un apel ca să fim atenți și să nu stricăm perioada care urmează, să fim uniți și să facem performanță, de ce nu cea mai frumoasă performanță. Sunt trei luni mari și late de competiție, avem nevoie de liniștea necesară”, a mai declarat Edi Iordănescu.

Lipsește respectul
Antrenorul Pandurilor, după ceva mai mult de un an de la preluarea echipei gorjene spune că se simte la Târgu-Jiu ca acasă, că acest lucru l-a convins să-și aducă familia aici, dar are și un mare of, acela de a vedea oarecum din exterior o mare carență a conducerii clubului. Edi Iordănescu vorbește despre absența unității din cadrul celor care conduc clubul, un lucru care atrage după el și o lipsă de încredere și respect din partea celor care nu sunt în interiorul clubului: “Sunt un om venit din afara orașului, am o perioadă lungă de când sunt aici, m-am atașat de oamenii de aici. Am copiii și soția aici, mă bucur că ne-am adaptat destul de bine la viața de aici. Dar e trist că atunci când un om de afară vine și constată că nu este o unitate reală în spatele acestui club. Dacă nu există respect între oameni, apreciere și susținere între oamenii de aici, să nu aveți pretenția niciodată ca și cineva de afară să vă respecte și aprecieze prea mult. Simt multe”, a declarat antrenorul Pandurilor. Acesta lansează o invitație la unitate pentru toți cei care formează familia pandură pentru ca echipa să poată face performanță, aceasta putând umple conturile echipei în cazul atingerii fazei grupelor în Europa League: “Primii care trebuiau să susțină această echipă și să fie uniți sunt cei care au forță să ajute această echipă. Să lăsăm orgoliile, ambițiile și să susținem Pandurii! Dacă Pandurii va fi în Europa va asigura traiul pe doi ani de zile. Nu îmi asigură mie, ci celor care vor fi aici la echipă”, a încheiat Edi Iordănescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here