Antrenorul Pandurilor a răspuns declarațiilor făcute de primarul Florin Cârciumaru și precizează că spusele sale nu s-au dorit a fi acuze, ci un strigăt de ajutor.
“Am văzut poziția domnului primar referitor la proiectul stadionului și la lipsurile pe care eu le reclamam în activitatea zilnică a echipei. I-am înțeles și supărarea și îmi însușesc și criticile, accept din partea dânsului orice mustrare fără să o comentez și o fac din două motive. Pentru că atâția ani la rând a pus suflet și s-a îngrijit de această echipă și pentru că este unul din cei trei responsabili pentru venirea mea la Pandurii. Mi-a arătat susținere, încredere și dacă echipa s-a salvat și acum este cu un picior în Europa, i se datorează și domniei sale într-o mare măsură. Totuși aș vrea să punctez faptul că eu nu am solicitat nimic pentru mine, ci doar pentru echipă și cred că vorbele mele au fost interpretate ca și niște acuze, însă de fapt era un strigăt de ajutor. Mai am mai puțin de trei luni de stat la Pandurii, conform contractului, și nu voi înceta să lupt pentru un mediu bun în jurul echipei. Sunt sigur că atât dânsul, cât și Consiliul Județean, CEO și ceilalți factori de decizie vor fi lângă echipă și împreună vom depăși și aceste dificultăți”, a declarat Edi Iordănescu în legătură cu discuțiile ce s-au născut pe marginea problemei terenurilor de antrenament ale Pandurilor, sau mai bine spus a lipsei acestora.
Cristi Constantinescu