ECOSTUDENT a ajuns la ediția a X-a

546

Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va organiza, în perioada 18-19 martie 2016, cea de-a X-a ediţie a Sesiunii de comunicări ştiinţifice studenţeşti ECOSTUDENT cu scopul de a promova rezultatele cercetării științifice studențești, precum și proiectele educaționale și culturale ale acestora.

Participarea la ECOSTUDENT reflectă responsabilizarea generaţiilor tinere de a se implica în alegerea soluţiilor durabile, în măsură să le afecteze propriile lor moşteniri economice, sociale, culturale şi de mediu, iar organizatorii își propun să ofere cadrul unor dezbateri științifice relevante care vor stimula, cu certitudine, dezvoltarea personală şi profesională a studenţilor, noi idei de colaborare şi de cercetare în domeniul ştiinţelor economice.
La acest eveniment ştiinţific şi-au anunţat participarea studenţi din diferite centre universitare din ţară (Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Galaţi, Craiova, Târgu-Jiu).
Au fost acceptate spre susţinere în cadrul sesiunii 43 de comunicări ştiinţifice, iar cele mai relevante vor fi publicate în numărul 7 al publicaţiei ECOSTUDENT – revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, ISSN 2343-7936.
Facultatea de Ştiinţe Economice adresează invitaţia de a participa la conferinţă tuturor celor care consideră că pot susţine acest demers: specialişti din toate domeniile de activitate, reprezentanţi ai instituţiilor publice, ONG-urilor şi mediului de afaceri, considerând că numai în echipă putem construi fundaţia unui viitor sigur şi prosper, iar responsabilitatea ne revine tuturor.
Obiectivul organizării Sesiunii de comunicări ştiinţifice studenţeşti ECOSTUDENT se încadrează în obiectivul declarat al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, acela de a stimula interesul tinerilor pentru cercetarea științifică și de a creşte vizibilitatea pe plan naţional şi internaţional.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here