Economia verde, promovată printre angajaţii gorjeni

188

ssm2Ca în fiecare an, Inspecţia Muncii s-a alăturat iniţiativei Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) şi a organizat Ziua internaţională a securităţii şi sănătăţii în muncă cu tema „Promovarea securităţii şi sănătăţii într-o economie verde”.

Astfel, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a organizat ieri, la Muzeul Judeţean din Târgu-Jiu un simpozion susţinut cu această ocazie. La eveniment au participat angajatori, reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, lucrători desemnaţi, reprezentanţi ai serviciilor externe. „În condiţiile unei tranziţii la o dezvoltare durabilă, se pune problema creării unor locuri de muncă verzi, adică locuri de muncă în care să se respecte securitatea şi sănătatea în muncă în acelaşi timp cu protecţia mediului în condiţiile unei dezvoltări durabile. De aceea, Organizaţia Internaţională a Muncii a ales ca temă astăzi (n.r. ieri), cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, Protecţia securităţii şi sănătăţii în muncă într-o economie ssm1verde. La acest simpozion am invitat peste 100 de agenţi economici din judeţul nostru, din domenii în care trebuie să asigurăm locuri de muncă verzi precum minerit, silvicultură, agricultură, construcţii, energie termică, hidro şi eoliană. Agenţii economici sunt din ce în ce mai conştienţi că trebuie să respecte cerinţele de mediu pe o parte, şi, pe de altă parte, trebuie să asigure locuri de muncă pentru salariaţi decente în condiţiile în care se respectă securitatea şi sănătatea în muncă”, a declarat Simona Dumitraşcu, inspector şef adjunct al ITM Gorj pe Compartimentul Securitate şi Sănătate în Muncă.Prezent la acest simpozion a fost şi directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, Radu Socolovschi, care a prezentat un material cu privire la impactul serviciilor asupra mediului şi zonelor verzi din judeţ, intitulat „Economia verde”. „Domeniul diversităţii este un domeniu vast care ne este din ce în ce mai prioritar şi din ce în ce mai atent studiat. Faptul că au trecut cinci ani de la aderarea României la UE, acest domeniu este la început. Judeţul Gorj are la ora actuală o suprafaţă de 45% cu arii protejate din totalul suprafeţei din judeţ. Aceste arii protejate sunt administrate în baza unor planuri de management care nu fac altceva decât să urmărească conservarea speciilor”, a precizat şeful APM Gorj.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here