Economia măsurată altfel: Ce spun energia, cimentul şi berea

406
energieEvoluţia PIB, rata şomajului, viteza creditării sau preţul locuinţelor arată, cu întârziere şi o marjă consistentă de eroare, cum a fost lovită România de recesiune. Însă pentru pulsul la zi a ceea ce se întâmplă şi pentru perspective, economiştii se uită şi la indicatori mai punctuali, legaţi de comportamentul de consum. De o vreme, preşedintele Băsescu spune că nu-l mai interesează decât consumul de energie, care dă măsura perspectivelor de revenire din industrie.

Acesta este însă doar unul dintre indicii care pot arăta exact ce se întâmplă în economia românească. Consumul de ciment arată la ce ne putem aştepta în construcţii. De asemenea, vânzările de bere surprind relativ fidel încrederea consumatorilor în economie. Pe de altă parte, există indicatori de consum care continuă să crească şi în criză. Astfel, cosmeticele sau ciocolata par să funcţioneze ca antidepresive. “Sunt măsuri care pot fi folosite ca un indicator prin intermediul căruia vedem care este cererea. Energia, berea şi cimentul sunt considerate de către analişti ca un proxy (indicator) bun pentru PIB”, a declarat Matei Păun, managing partner al BAC Investment Bank, care adaugă că relevanţa celor trei sectoare este dată şi de faptul că nu intră în economia gri.
Industria cea mai afectată de scăderea cererii este industria cimentului. După patru ani de creştere, vânzările de ciment au trecut în 2009 pe scădere, în primele şase luni fiind înregistrată o reducere de circa 30%, în principal pe fondul căderii pieţei imobiliare, potrivit datelor patronatului de profil (CIROM). Procentajul este cu mult peste aşteptările producătorilor, care, în decembrie 2008, preconizau o stagnare a pieţei în 2009, după mai mulţi ani de creşteri susţinute.
„În prima jumătate a anului se constată o scădere de circa 30% a consumului total de ciment, dar cu variaţii foarte mari de la o zonă la alta. Este evident că piaţa cimentului este direct legată de piaţa imobiliarelor şi a investiţiilor în infrastructură. Cum aceste investiţii au fost afectate puternic de criză, nici piaţa cimentului nu a fost imună la aceasta”, a declarat preşedintele CIROM, Mihai Rohan.
Scăderi mari sunt şi la consumul de electricitate, în primele opt luni din 2009 fiind consemnat un recul, la nivel naţional, de aproximativ 10%, în condiţiile diminuării semnificative a exporturilor, potrivit lui Octavian Lohan, director general adjunct al Transelectrica. De altfel, au fost luni în care companiile au consumat şi cu 45% mai puţină energie.
C.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here