Ecologiștii, bucuroși că Jiul revine în matca lui

85

O organizație de protecție a mediului care monitorizează situația din Defileul Jiului transmite că râul își revine în albia naturală inclusiv în zona hidrocentralelor la care au fost sistate lucrările la începutul anului ca urmare a unei decizii judecătorești. Agent Green spune că debitele ridicate ale Jiului, generate de ploile torențiale căzute până acum, au dus la revenirea râului în albia sa naturală. Ecologiștii susțin că: “Jiul își face singur dreptate” inclusiv în zona barajului de la Dumitra, unde urma să fie captat pentru a fi dirijat prin conducte. „În timp ce încercările insistente de a eluda hotărârea judecătorească definitivă eșuează, Jiul își face singur dreptate și își reia albia naturală la Dumitra, unde, în urma lucrărilor ilegale, fusese deviat pe un canal lateral, pentru a se construi ”captarea secundară Jiu”. Această captare era menită să devieze în tunelul de aducțiune chiar și debitul infim acumulat pe prima treime a defileului, aval de captarea de la Livezeni, să asigure ”stoarcerea” completă a rețelei hidrografice a parcului național. În iunie Jiul, cu un debit de peste 100 de metri cubi/secundă, a măturat digul provizoriu și și-a recuperat albia proprie. În 10 iulie, Jiul a atins 127,8 metri cubi/secundă, deci curățarea albie la Dumitra continuă. Și în urmă cu doi ani, la Livezeni, Jiul a ripostat, inundând șantierul barajului de captare de acolo. Am putea spune că un râu care luptă pentru a fi liber merită să curgă liber”, susțin cei de la Agent Green. Ecologiștii nu se mulțumesc însă să vadă doar că râul revine în albia sa naturală. Ei cer ca Hidroelectrica să fie obligată să refacă zona așa cum era înainte de a începe lucrările la cele două hidrocentrale de pe Jiu, investiții care au costat deja 150 de milioane euro.  “Dar, oricât de înălțător și spectaculos ar fi să vezi cum natura își face singură dreptate, situația nu este normală. România ar trebui să aplice ”Directiva 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului”. Lucrările ilegale care au alterat hidromorfologic albia Jiului (și nu oriunde, ci în inima parcului național) reprezintă daune de mediu și Hidroelectrica ar fi trebuit să renatureze albia, pe cheltuiala proprie. Deocamdată autoritățile de mediu tac, doar cetățenii cer ca legea să fie respectată, ca Defileul Jiului să fie salvat”, transmit ecologiștii, care, în mediul on-line au strâns și câteva zeci de mii de semnături pentru susținerea acestui demers.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here