Ecologiștii apelează la Iohannis pentru a menține blocate hidrocentralele din Defileul Jiului

1244

Președintele Klaus Iohannis este pe punctul de a promulga o lege inițiată de deputatul Elvira Șarapatin cu privire la hidrocentralele din Defileul Jiului, dar ecologiștii îi cer să nu facă acest pas și, din contră, să conteste legea la Curtea Constituțională. Legea transformă hidrocentralele în lucrări de interes public major, ceea ce ar permite, în noul context, reluarea lucrărilor și finalizarea acestora la investițiile executate deja în mare parte în Defileul Jiului. Hidrocentralele de aici au fost blocate tot ca urmare a demersurilor inițiate de ecologiști, aceștia obținând la instanță decizii judecătorești definitive în acest sens. Noua lege transformă investițiile de acest gen în lucrări de interes public major, în această categorie fiind incluse și drumurile, exproprierile pentru asemenea proiecte fiind făcute pe viitor mult mai ușor decât în prezent.Unul dintre activiștii de mediu care îi cere președintelui Iohannis să nu promulge legea respectivă este clujeanul Cătălin Dejeu, în trecut el protestând inclusiv în Defileul Jiului împotriva Hidroelectrica și a investițiilor derulate aici fără acord de mediu. „În opinia mea, este cel mai nociv proiect de lege pentru mediu din ultimii 30 de ani. Pentru că el vizează facilitarea distrugerii unui tip de ecosisteme care este deja aproape complet distrus în România, cel al râurilor de munte (…) Proiectul de lege a fost scris pentru a facilita încălcarea deciziei definitive a Curții de Apel București, privind Defileul Jiului. Iată că demnitarii corupți nu vor nici să asculte vocea cetățenilor, nici să respecte hotărârile definitive ale instanțelor. Inițiatoarea, Elvira Șarapatin (PSD), este un exponent al grupului de parlamentari anti-natură din Gorj”, susține activistul de mediu. El susține că legea respectivă încalcă reglementări europene în materie de protecție a mediului, acesta fiind unul dintre argumentele invocate în speranța că președintele va contesta legea la Curtea Constituțională sau nu o va promulga.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Daca acest proiect de lege criminal este publicat in Monitorul Oficial, sigur infringementul pe hidrocentrale ajunge la Curtea Europeana de Justitie. COomisia Europeana actioneaza greu impotriva distrugerilor concrete, din teren, pentru ca nu are drepturi de inspectie, dar impotriva legilor care contrazic directivele actioneaza imediat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here