Ecograf de ultimă generaţie, în dotarea SJU Târgu-Jiu

772

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a fost dotat cu un ecograf performant, ultramodern, a cărui valoare se ridică la 40.000 de dolari. Acesta reprezintă o donaţie făcută de o companie de cosmetice, care a derulat în municipiul nostru o campanie de luptă împotriva cancerului de sân.

La începutul verii, conducerea SJU Târgu-Jiu anunţa obţinerea unei donaţii în valoare de câteva zeci de mii de dolari pentru achiziţionarea unui ecograf performant. Recent, promisiunea s-a concretizat, aparatul ajungând la Spitalul Judeţean. „Astăzi se concretizează ceea ce domnul preşedinte Călinoiu a iniţiat mai demult, şi anume o sponsorizare de la Avon cosmetics. Astfel, am primit acest aparat ultramodern de ecografie pe care îl avem în acest moment în Policlinica Spitalului Judeţean de urgenţă Târgu-Jiu”, a confirmat Tiberiu Tătaru, managerul SJU Târgu-Jiu.

Investigaţii pe bază de trimitere medicală
Performantul ecograf va funcţiona în Policlinică, pacienţii beneficiind de investigaţii pe baza trimiterii de la medicul de familie. „Investigaţiile se vor face, în limita plafonului disponibil, pe baza trimiterii de la medicul de familie. Astăzi începem demersurile pentru a intra în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi cred că în câteva zile vom reuşi acest lucru. Toţi medicii angajaţi ai Laboratorului de Radiologie şi Imagistică Medicală au competenţă pentru a lucra pe acest aparat şi ei vor fi cei care îl vor utiliza”, precizează managerul Tătaru.
Acest ecograf multidisciplinar, lansat în anul 2014, este dotat şi cu sondă mamară, fiind deosebit de util atât pentru medicii care îl vor utiliza, cât mai ales pentru pacientele care au nevoie de astfel de investigaţii. Echipamentul este nou, având o garanţie de 36 de luni, service-ul postgaranţie fiind asigurat pe o perioadă de 10 ani.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here