Eco juniorii anului 2014

475

În cadrul programului “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, Asociaţia „Drumeţii Montane” s-a implicat activ în educaţia non-formală a elevilor, prin organizarea în parteneriat cu 12 şcoli din întreaga ţară a proiectului „ECO JUNIOR – 2014”.

Scopul proiectului a constat în educarea ecologică a elevilor, dobândirea unei atitudini mediu-protective şi implicarea în activităţi eco-recreative. Cei peste 1300 de elevi care au participat la acţiunile desfăşurate în cadrul proiectului, au răspuns cu entuziasm. Interacţiunea reprezentanţilor Asociaţiei Drumeţii Montane cu elevii din clasele primare şi gimnaziale s-a dovedit a fi cea mai eficientă acţiune de promovare a mediului înconjurător şi a unui stil de viaţă sănătos. Activităţile desfăşurate în cadrul programului “Să ştii mai multe, să fii mai bun!” au constat în videoproiecţii, realizarea/prezentarea unor afişe şi pancarte cu mesaje ecologice, igienizări, realizări de reviste cu tematică ecologică, dar şi jocuri desfăşurate în aer liber: orientare – sportul pădurii, întrecerea omizilor, ghiceşte jucătorul, instalare tabără de corturi. La finalul acţiunilor a fost organizată festivitatea de premiere a participanţilor şi acordarea diplomelor. În cadrul proiectului „ECO JUNIOR – 2014”, Asociaţia „Drumeţii Montane” a avut ca parteneri următoarele şcoli: Şcoala Gimnazială „Voievod Litovoi” Târgu-Jiu, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” Baia Mare, Liceul de Arte “Dinu Lipatti” Piteşti, Liceul Teoretic ”George Moroianu” Săcele, Şcoala Gimnazială Drăgăneşti de Vede, Colegiul Tehnic “A. Saligny” Roşiorii de Vede, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1 Turnu Măgurele, Colegiul Economic “Hermes” Petroşani, Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” Nr. 13 Târgu-Jiu, Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu, Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu, Şcoala Gimnazială Costeştii din Vale.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here