Echipa lui Mititelu se mută pe ,,Municipal”. Viitorul lui Sarcină nu se grăbeşte

5777

FC U Craiova, echipă patronată de Adrian Mititelu, se va muta la Târgu-Jiu. Formaţia din Craiova şi-a disputat până acum jocurile de acasă la Severin sau Filiaşi, dar trupa condusă de Eugen Trică va evolua pe noul stadion municipal. De altfel, un acord verbal între Mititelu şi primarul municipiului, Marcel Romanescu, s-a consemnat înaintea începerii sezonului din eşalonul terţ, dar atunci arena nu fusese încă predată autorităţilor locale. Acum, ziarul de casă al lui Adrian Mititelu, editie.ro, a scris că mutarea este iminentă. De altfel, patronul echipei care evoluează în aceeaşi serie cu Gilortul Târgu Cărbuneşti a declarat că următorul joc se va disputa la Târgu-Jiu. Este vorba despre meciul cu nou-promovata Progresul Pecica, care va avea loc pe 2 noiembrie. ,,Am discutat cu patronul echipei, Adrian Mititelu. I-am comunicat dânsului că în Consiliul Local a fost aprobată cererea Universităţii de a juca pe noul nostru stadion. În cursul zilei de miercuri se va semna de către preşedintele de şedinţă şi hârtia oficială a Consiliului, iar de vineri îl aşteptăm pe domnul Adrian la Târgu-Jiu să semnăm şi contractul oficial. Eu v-am spus încă de acum o lună şi ceva că sunt om de cuvânt. Dacă la vremea respectivă am vorbit ceva cu domnul Adrian, atunci aşa rămâne. Dar mai bine spus, aşa a rămas. Stadionul nostru are o capacitate de 12.500 de locuri şi sperăm să fim o gazdă cât mai bună pentru FC Universitatea Craiova. Îi aşteptăm cu drag la noi pe stadion pe toţi iubitorii de fotbal, dar în special pe suporterii echipei dumneavoastră. Ştiu că galeria Universităţii este foarte numeroasă”, a spus Romanescu, conform ediţie.ro. Cel mai probabil, la Târgu-Jiu va juca şi echipa patronată de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină. Şi Viitorul evoluează la Severin, dar problema pentru elevii lui Cristi Lupuţ este că se antrenează tocmai la Oradea. Momentan, oficialii clubului nu au bătut palma cu autorităţile locale, deşi este foarte posibil ca echipa să-şi mute cartierul general în Gorj. Viitorul Târgu-Jiu trece printr-o formă excelentă, urcând pe locul 5 în clasament.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.