Echipa Liceului Sportiv din Târgu-Jiu, locul I la concursul pe teme oncologice

130

Asociaţia Română de Oncologie „Sfânta Ana” a organizat miercuri, în amfiteatrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu faza finală a concursului intitulat „Prevenţia în cancerele mamare, genitale şi pulmonare”. Locul I în cadrul competiţiei a fost ocupat de echipa Liceului cu Program Sportiv din municipiu.

Faza finală a concursului-pilot intitulat „Prevenția în cancerele mamare, genitale și pulmonare” a avut loc miercuri, 29 mai 2013, în amfiteatrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu. Concursul a reprezentat punctul final al campaniei pe teme de educație sanitară desfășurată în 11 licee din municipiu în perioada februarie-mai 2013, campanie inițiată și susținută de Asociația Română de Oncologie ”Sfânta Ana”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Asociația „Centrul de Sprijin pentru Români”.
În cadrul proiectului au fost distribuite 20103 materiale informative celor 6701 elevi participanți. La faza finală, au participat doar 7 unități de învățământ din cele 11, respectiv Colegiul Național „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic nr.2, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Liceul Teologic, Colegiul Auto „Traian Vuia”. Printre absenți s-au numărat: Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, Liceul Energetic nr. 1, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Colegiul Tehnic „G-ral Gh. Magheru” din Târgu- Jiu.

Diplome şi premii în bani, pentru primele trei locuri
Cei 35 de elevi finaliști au susținut proba scrisă, constând într-un test grilă, urmând desfășurarea probei orale. Conform punctajului obținut, pe primul loc s-a clasat echipajul Liceului cu Program Sportiv, coordonat de profesor Loredana Popescu, pe locul II echipajul Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, coordonat de profesor Mihaela Schinteie, iar pe locul al treilea echipajul Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, coordonat de profesor Marinela Ploscaru.
Asociația Română de Oncologie ”Sfânta Ana” felicită toți elevii participanți pentru prestația lor, membrii juriului fiind impresionați de implicarea de care au dat dovadă liceenii în acest proiect.
Toți elevii finaliști au primit diplome de participare, iar echipajele ocupante ale locurilor I, II și III au primit, pe lângă diplome, premii în bani.
„Scopul proiectelor desfășurate de asociație în rândul elevilor este de a reduce riscul de apariție a cancerului în rândul populației tinere, de conștientizare în ceea ce privește importanța adoptării unui stil de viață sănătos, de evidențiere a existenței șanselor maxime de supraviețuire în caz de depistare precoce a afecțiunilor oncologice. Membrii asociației își doresc ca toate unitățile de învățămînt să manifeste o mai mare deschidere spre astfel de acțiuni și să conștientizeze importanța popularizării pe scară largă a informațiilor puse la dispoziția lor de asociație în contextul în care din ce în ce mai mulți tineri sunt diagnosticați cu afecțiuni oncologice, prevenția și depistarea precoce a cancerului putând salva vieți”, a precizat Bogdana Costoiu, președintele Asociației Române de Oncologie „Sfânta Ana”.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here