1. Un intrigant notoriu
Dacă-i dai nas lui Ivan se suie pe Divan. Acesta este insignifiantului „poetaș” Sp. Pop., foarte cunoscut – cum zicea Nicolae Diaconu – „pe Scara blocului”. De-o bună vreme, individul – absolvent doar de 8 clase primare și de gimnaziu și pare-mi-se și vreo doi de școală profesională, deci chipurile „autodidact” – un scriitoraș absolut mediocru, pe care – culmea – niște ipochimeni l-au învăluit cu laude nemăsurate (fie cointeresați fie cameleonici, fie nepricepându-se, spre rușinea lor și pe care, vai, în urma articolului de față, trebuie să și-o asume) fie, ceea ce-i tragic realmente, deoarece, insul e un pseudoliterat mărunțel cât o insectă (asta și fiindcă afirmă el undeva, bieții poeți ar fi ultimele insecte care ar poleniza florile câmpului).
Răsfoind o carte stranie a răposatului Alex Doru Ștefan: „Scriitori gorjeni. Panarama deceniului 1990-2010”, apărută la Editura Ager (în 2001, 165p.), mă crucesc pur și simplu, aflând toate răutățile comise de acest Sp. Pop. evident pure calomnii, ce-ar fi trebuit să-l arunce într-un stabiliment de reeducare morală – împotriva unor intelectuali veritabili. Ce vreți, tipul ăsta e invidios pe cei cu studii superioare ori pe cei cu un doctorat în filologie și profesori universitari pe deasupra ca mine. Ca atare ponegrește tot ce-i este net transcendent că doar-doar s-o scoate pe el însuși din mâlul și mocirla mediocrității și a eticii strâmbe și de un narcisism găunos. Astfel a proferat injurii, jigniri, batjocoriri, la adresa unor oameni de cultură și creatori gorjeni precum: Ion Giurgiulescu, Ion Popescu-Brădiceni, Victor Barbu, Ion Șoldea, Marius Comănescu, Ion Mocioi, Zenovie Cârlugea, Zoe Elena Deju, Sabin Popescu Lupu.
Pe Ion Giurgiulescu, acest „periculos” (mă refer la caracterul său de intrigant notoriu) îl face gărgăun bâzâitor, ba „un biet de bondar”. Pe mine mă face „măgăruș”, „poețică”, „conceput parcă de Adrian Păunescu prin boscheții din marginea Jiului” ș.a.m.d. Afirmațiile sunt mârlănești și bădărănești. Pe regretabilul Victor Barbu (un poet în toată puterea cuvântului ci nu un „scribomaniac” ca Sp. Pop., incapabil să compună un pamflet în manieră argheziană, ci doar „răbufniri” calomnioase (de cea mai jegoasă speță), respectivul pseudoct îl acuză că ar fi – citez – „un scriitor de… afișe pornografice”.
Lui Marius Comănescu îi reproșează c-ar fi „un papagal scriitor”. Și ghiciți de ce? Fiindcă despre volumul „Pe când eram ingenuu” au scris cronici favorabile cu (I.P.B., adică), Remus Roca și Doru V. Fometescu. „Crochiul” incriminat de Sp. Pop. e nichitastănescian și superior tuturor „mâzgălelilor” celui ce s-a luat de el. Îl citez: „De mult m-am culcat lângă / o femeie fără să știu. / Acum mă culc singur / și știu că atunci m-am culcat / lângă o femeie.”
Marelui Brâncușiolog și autor de monografii monumentale Ion Mocioi (și un poet decent și sigur pe condeiul informat și academic), același Sp. Pop. încearcă să-i dărâme personalitatea copleșitoare (pentru „nimicul” Sp. Pop.” – n.m.) denigrând Editura Spicon (rebotezată – citez – „Spic(i)onul” – pe motiv c-ar fi tipărit „tot felul de idioțenii. Tot felul de Gogonele, de Sicorisme și de Fometisme”. Cărțile de poezie incriminate („Dorul de stele” „Cărămizi pentru o catedrală”, „Sentimentul – punct de sprijin”, Bau! (de Roxana Lupescu) sunt apariții editoriale sobre, valoroase și inspirate (ci nu scremute și sărace stilistic ca ale lui Sp. Pop.).
De poetul, istoricul literar, editorul, criticul reputat, Zenovie Cârlugea se ia fiindcă ar fi lăundat pe scriitorul Sabin Velican și pe poeta Zoe Elena Deju. O face printr-un acrostih golănesc (Odă unui (in)amic) și printr-un catren idiot. Voi publica într-un episod viitor toate atacurile de doi bani ale acestui autoînchipuit „geniu neînțeles” (am pus ghilimelele de rigoare întrucât nu e cazul), obsedat de termenul „plagiator” (scuipat mereu în jurul său cu-o viscerală și diabolică lipsă de respect al operei – mult mai consistentă – a vreunui comiliton (ca de pildă a mea – transdisciplinară, comentată copios și favorabil de NUME MARI: Theodor-Codreanu, Constantin Zărnescu, Al. Sfârlea, Constantin Stancu, Mircea Bârsilă, Constantin Cubleșan, Ioan Holban, Alex Ștefănescu, Gheorghe Grigurcu, Lazăr Popescu, Alex Gregora, Zenovie Cârlugea, Ion Cepoi, Mircea Tutunaru, Constantin Dumitrache, D.A. Doman, Adrian Alui Gheorghe, Nicolae Dabija, Nicolae Dragoș, Marin Sorescu, Ion Horea, Ioan Flora, Paula Romanescu, Ion Maria, Toma Grigorie, Mircea Stâncel, Radu Cârneci, Horia Gârbea, Virgil Bulat, George Mirea, Ion Trancău, Petru Ilie-Birău, Haralambie Bodescu, Ion Hirghidaș și alții).
Ca să nu care-cumva să uit că mi-a aruncat în față „saliva-i infectă” c-aș fi inițiat „Serile la Strunga” ci nu „Serile la Brădiceni” și că „atelierul” ar fi fiind în subsidiar al „Festivalul Național Ion Popescu” (înjurându-mă ca la ușa cortului, ulterior și pe Facebook, drept pentru care de aceea încerc să fac lumină, ca să-i dezvălui urâtul caracter).
Și cum ticăloșia n-are margini, în privința câtorva „lichele târgujiene”, pun deocamdată punct. Dar cu promisiunea că în ceea ce-l privește pe Sp. Pop. voi reveni, de urgență, cu un al doilea episod, în care voi arăta negru pe alb că în cartea sa „Arhipelagul clipei”, Eusebiu Ștefănescu afirmă că „Doamne, dacă-mi ești prieten” ar fi fiind „trasă” după „gândul unui poet irlandez, iubitor de cai și de oameni”.
Prof. Ion Popescu-Brădiceni doctor în filologie
P.S. Cât privește acuza sa de „plagiere” a unui poem al lui Ioan Flora, precizez, sec și ferm, că amândoi am scris dimpreună într-un parteneriat (ca o joacă naivă) 4 mici texte în 4 zile diferite, pe 6 iulie, 2000, vineri, ora 9 („Amorul nu-i eden pierdut”), pe 30 aprilie 2005, pe terasa restaurantului Lainici („Aterizare Lui Ioan Flora”), pe 5 marte 1990, în Gorj („Mătăsari”) și tot pe 5 martie 1959 (cu precizarea „Ioan Flora și Ion Popescu-Brădiceni”). Atunci unde-i presupusul „plagiat”?
S.P. ori se bagă ca musca-n lapte ori se ia singur în seamă. Încolo despre morți numai de bine.
