E vremea generațiilor “nevrozate”, care denaturează ființa umană

292
Oameni traverseaza Calea Victoriei, Piata Victoriei.

Cu cât înaintăm pe banda timpului, omenirea devine tot mai confuză și imprevizibilă, individul și comunitatea-mică, sau mare, întâmpinând dificultăți tot mai mari de adaptare. Motivele sunt obiective pe fond, numai că frustrările oamenilor, indiferent dinspre ce “grai’ al pământului ar veni, declanșează în lanț nemulțumiri și atitudini cu efecte pe măsură, conturând imaginea unei lumi anapoda și tot mai caudate. Iar România zilelor noastre se poate constitui într-un nefericit studiu de caz, un exemplu plecând de la individ la macro-grupul comunitar, de la tineri la mături și la bătrâni, sau altfel spus, cum ne zice și un celebru proverb românesc ”de la vlădică până la opincă” în atât de zbuciumata țărișoară…
Și este tot mai rău, în loc să ne fie bine, având adeseori percepția că unii dintre confrați s-au stricat la cap și în general românii, indiferent de vârstă sunt epuizați și supărați, depresivi și nevrozați, unii fiind cuprinși chiar de o epidemie a obrăzniciei și mitocăniei duse la extreme, la intoleranță și isterie. Este adevărat că vremurile prin care trece România sunt anevoioase și fără prea mari speranțe în a se îndrepta prea curând, spre disperarea generală. În același timp, ne facem rău și pe mâna noastră, neînțelegând nici după 28 de ani ce înseamnă adevărata democrație, bălăcărindu-ne permanent într-un climat de suspiciuni, de bârfă și ură. Or, principala condiție a calității vieții este și va dăinui de-a-pururi, climatul normal de viață, de unitate și armonie, începând cu familia, locul de muncă și până la asumarea îndeplinirii fără echivoc a intereselor țării. De aici ar trebui să plece atât obligațiile, cât și drepturile noastre ca și cetățeni și nu de a alimenta din varii motive necugetate vuietul dihoniei naționale, făcându-și fiecare, după cum îl taie capul mendrele astăzi, în România, pentru ca tot cârcotelnicii de meserie să se “plângă” de nesiguranța vremurilor de ei sucite, dar încăpățânați a învăța și ceva din greșelile mereu făcute.
Dar să intrăm concret în “peisaj” demonstrând, dacă mai este cazul, și prin câteva exemple din habitatul nostru, neexagerând când spunem că alocuri și românii s-au “stricat la cap”, folosindu-și energiile nu pentru a le fi mai bine și mai frumos, ci viceversa. Că îl vezi de dimineața și până seara mereu agitat și nervos, punându- și mereu problema siguranței de mâine. Sunt momente când își varsă necazurile și eșecurile, fie răbufnind la cei care se fac vinovați de criza prelungită în care a intrat țara (știți bine la cine mă refer), fie la cei din jur-stradă, instituții, prieteni, rude, familie și pe alții întâlniți în cale, clocotind și mestecând bârfe și înjurături și pofta de răzbunare, că te miri, cum persoane pașnice și nevinovate, trăitoare tot în necazurile vieții cotidiene, se trezește, taman a fi pleznite oriunde și din orice de către golanii și borfașii de meserie. Apoi, este mai grav că se înmulțesc și cei duși rău cu “pluta”, încât nici psihiatrii și psihologii nu mai fac față fenomenului scelerat care bântuie ca o fantomă în România, nici autoritățile statului nu prea au apăsare, de vreme ce educația cetățenească nu mai constituie o prioritate în strategia națională, în schimb sunt la modă facebook-știi, care printr-o comunicare virtuală păcătoasă reușesc să sucească prea multe minți spre antimodele, în special tinerilor, care sunt ușor de mințit și manipulat, vorbind în această privință chiar de o pandemie națională.
Și până la urmă unde s-a “stricat” omul, indiferent de vârstă și statut social? Păi, în primul rând la suflet, văzându-l, după cum spuneam, cum invidiază, cârcotește și urăște, ba îi ia dracul și mințile, că dacă nu-i împărtășești tâmpeniile, nu i te înclini sau închini, curg pe banda rulantă blestemele, sau mult mai grav-tâlhăriile, violențele, crimele și violurile, etc., că nu mai pridudesc nici mascații să vină cu duba, pentru a neutraliza faptele feroce ale unor astfel de specimene. Dar necazurile națiunii noastre nu se opresc aici, existând și alte manifestări legate, până la urmă, de cugetul și simțirea omenească, grav afectate de povara vremurilor prin care trece astăzi România. Este vorba, între altele, și de alterarea relațiilor familiale, unde bunăoară, rata neînțelegerilor și divorturilor crește mereu, sau copiii nu-și mai respectă părinții, după cum și mulți părinți își uită îndatoririle față de copii, iubirea dintre ei devenind din păcate, o pasăre rară. Și uite așa, trece viața peste noi, risipindu-ne energiile și simțirile umane pe tot felul de prostii și prostioare, cu urmări neavenite pentru toți și chiar cumplite în atât de multe cazuri.
Într- o alta ordine de idei, tot omul se mai plânge că parcă nici timpul nu-l mai ajută, trăind mereu grăbit pentru îndeplinirea măcar parțială a obligațiilor și nevoilor sale de viață. Aici este și un adevăr, întrucât în urma unor cercetări amănunțite, specialiștii au ajuns la concluzia că s-ar fi produs o comprimare a timpului, ca urmare a vibrațiilor astrale. Altfel spus trăim o realitate, dar pe de altă parte timpul “fuge” și din pricina proastei organizări a activităților noastre cotidiene, a comunicării dintre oameni, adeseori din pricina egoismului și răutăților, de ce nu a prostiei unora, deveniți “experți” în a da sfaturi altora, sau a-și risipi timpul pe nimicuri. După cum, poți să nu observi și “agresivitatea” tot mai pronunțată a unor jurnaliști, televiziuni cu promoționale-online, exacerbându-se cu o anumită tentă și din interese perverse, evenimente și întâmplări din viața cetății, reclame repetate, aiuritoare și plictisitoare privitoare la comercializarea anumitor produse, dincolo de astfel de mesaje, întâlnind adesea români mâhniți și agasați, care tânjesc după vremuri mai bune.
Acum, nu încape nicio îndoială că oamenii au motivațiile lor în viață, limitate ori sporite la fiecare, bine-intenționate sau dimpotrivă, unii reușesc și altii nu, blestemându-și adesea lipsa de șanse și eșecul. Dar ce încă nu se înțelege ca în fond, o nereușită poate să însemne și temelia unui succes viitor, dacă ne vom strădui să înțelegem că omul înțelept învață din greșelile făcute de alții. De altfel chinezii și în general orientalii, în istețimea și tenacitatea lor nu dezarmează niciodată în fața greutăților vieții, între altele și pentru convingerea că un eșec poate fi transformat într-o reușită, dar cu angajarea calității muncii, solidarității și armoniei dintre oameni, a păcii și liniștii sociale. Din păcate, în România suntem încă departe de o astfel de gândire și mentalitate constructivă. Și până la urmă totul pleacă de la diriguitorii țării, în incapacitate, adeseori și de rea-credință și voința în a reașeza poporul în direcția cea bună, dimpotrivă sunt purtători de zâzanie, dezbinare și ură. De aici mentalul și inima parcă pietrificată a unor confrați care, îndepărtați de credință și de virtuțile neamului și strămoșilor noștri, “operează” pretutindeni în această țară,cu minciună și egoism, cu invidie și lăcomie nemăsurate, cu discriminare și intoleranță, înșelătorie și corupție cât cuprinde, ș.a.m.d., părăsindu- i demult iubirea și adevăratul sens al vieții pe acest pământ mioritic. Și totuși, bunul Dumnezeu încă ocrotește neamul românesc într-un moment când lumea întreagă este bulversată de un șir neîntrerupt de evenimente dramatice, provocate chiar de nesăbuința oamenilor (dacă se mai pot defini așa!). Poate că românii în marea lor majoritate, sunt mai credincioși decât nemții, francezii. englezii, belgienii, americanii sau rușii, care au fost loviți năpraznic de atacurile teroriștilor, alteori de catastrofele naturale provocate, până la urmă tot din încăpățânarea omului de a mutila natura și mediul înconjurător. Ori, referitor la ocrotirea naturii și românii sunt parte de vină la cele ce se întâmplă, nu de puține ori, în țară-alunecări de teren, inundații, deșertificare, fenomene care ar trebui să dea de gândit fiecăruia, altfel nici natura nu ne va ierta și se va răzbuna, lăsând în urmă, după cum vedem, efecte groaznice.
Atunci stăm și ne întrebăm, când în România sunt atâtea trebuințe și lucruri bune de făcut, iar străduințele comune atât de necesare pentru a scoate țara dintr-o stare deloc favorabilă unui viitor mai bun, noi, poporul, ce facem, ne provocăm singuri, sau unii la alții necazuri și suferințe? Dărâmăm în continuare, dar nu construim și nu punem nimic în loc? Ne bălăcim mai departe în mlaștina prostiei și dihoniei naționale, ne risipim energiile pe fleacuri sau pe egoismul avariției proprii, fără să avem vreo străbatere de omenie, vizavi de întâmplările nenorocite, gândind fatalist la cele ce se tot petrec în jurul nostru?
Ba chiar am devenit “slugile” dependente de media, de televiziuni și internet butonând și navigând în prostie, (așa ca să fim în ton cu vremurile!), numai pentru a ne intoxica cu imbecilitățile “experților” în deturnarea intereselor României, dar care servesc cu ticăloșie pesonaje și diferite grupări de indivizi, ale căror tentacule de tip mafiot se întind in extenso, din coace și dincolo de fruntariile țării? Exact ei au distrus economia și au acaparat într-un mod sălbatic resursele României și tot ei, printr-o propagandă perfida i-au îndobitocit pe”boboreni”, ajunși acum chiriași și slugi în țara lor. Oare, să ne fi pierdut într-un timp atât de scurt demnitatea și înțelepciunea, dragostea și iubirea ca popor, să ne fi pierdut omenescul din noi, trăind mereu grăbiți și nefericiți, alienați și duhnind a ură, puși pe rele, pierzându-ne credința noastră divină? Totuși să încheiem optimiști și cu speranța că vom reuși în cele din urmă, a înțelege cu inteligența nevoia de a separa “grâul de neghină”, respectându-ne, în primul rând, pe noi înșine și de aici trecutul, țara și adevăratele valori ale neamului românesc. Este ceea ce se poate și înseamnă viața astăzi, iar cu puțină voință, este posibilă o renaștere a demnității și mândriei noastre naționale, cu speranțe îndreptățite pentru un viitor mai bun.
Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here