E oficial! Gorjenii pot cumpăra, din nou, vechime la pensie!

2278

La finele lunii trecute, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede că persoanele care au vârsta de pensionare şi un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime. Conducerea Casei Județene de Pensii (CJP) Gorj a transmis gorjenilor doritori faptul că sunt așteptați la sediul instituției pentru încheierea contractelor de asigurare socială.

Contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr.163/2020 se încheie în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă. Poate încheia contract de asigurare socială, în temeiul acestui act normativ, orice persoană, indiferent de cetățenie, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială; nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale, în perioada pentru care se solicită asigurarea; nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.,,Contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr. 163/2020 se încheie numai pentru perioade anterioare, durata maximă de asigurare fiind de 72 de luni (6 ani calendaristici), iar perioadele de timp prevăzute sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. În intervalul de 6 ani calendaristici, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, situate în intervalul cuprins între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare. Pentru perioadele viitoare, asigurarea voluntară se realizează prin încheierea contractului de asigurare socială în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Încheierea contractului de asigurare socială în temeiul prevederilor OUG nr. 163/2020 poate fi solicitată numai în perioada 28 septembrie 2020 – 31 august 2021”, se arată într-un comunicat transmis de conducere Casei Județene de Pensii Gorj.Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială. Valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată utilizat la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate, prevăzut la pct.6.2., pentru anul 2020 este de 2.230 de lei. În situaţia în care, în perioada în care se poate încheia contractul de asigurare socială (28 septembrie 2020 – 31 august 2021), valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată se modifică prin hotărâre a Guvernului, la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate se va utiliza noua valoare a acestui indicator, doar în cazul contractelor de asigurare socială încheiate începând cu data intrării în vigoare a respectivei hotărâri. Cota contribuţiei de asigurări sociale prevăzute la art. III alin.(2) din OUG nr. 163/2020 pentru anul 2020 este de 25%. În situaţia în care, în perioada în care se poate încheia contractul de asigurare socială, cota contribuţiei de asigurări sociale prevăzute la art. 138 lit. a) din Codul fiscal se modifică, la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate se va utiliza noua cotă de contribuţie de asigurări sociale doar în cazul contractelor de asigurare socială încheiate începând cu data intrării în vigoare a respectivului act normativ. În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracţiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru luna întreagă, situaţie în care stagiul de cotizare este aferent lunii întregi.

Se pot face plăți eșalonate!
Suma cu titlul de contribuţie de asigurări sociale datorată în baza contractului de asigurare socială poate fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi data de 31 august 2021. Suma reprezentând contribuţie de asigurări sociale datorată, care se achită într-o tranşă se calculează astfel încât să fie corespunzătoare unei/unor luni întregi din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public. În situaţia contractelor de asigurare socială încheiate în data de 31 august 2021, plata contribuţiei de asigurări sociale nu poate fi făcută decât într-o singură tranşă, în aceeaşi zi. Contractul de asigurare socială încheiat în condiţiile OUG nr. 163/2020 îşi încetează aplicabilitatea la data la care contribuţia de asigurări sociale contractată este achitată în întregime. Dacă la data de 31 august 2021, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate. După data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială, nu se mai poate încheia act adiţional la acesta. Totuși, dacă după data încetării aplicabilităţii contractului de asigurare socială persoana interesată doreşte să se asigure în condiţiile OUG nr. 163/2020 pentru o nouă perioadă, poate încheia un nou contract de asigurare socială cu condiţia ca perioadele de asigurare cumulate din cele două contracte de asigurare socială să nu depăşească 6 ani calendaristici.
Izabella Molnar

485 de contracte în Gorj, la prima strigare!
Prevederea a fost reintrodusă în noua lege a pensiilor, asta după ce cumpărarea vechimii a fost sistată pe 31 decembrie 2018. De fosta reglementare, s-au putut bucura și gorjenii care nu s-au pensionat încă. Aceștia şi-au putut cumpăra vechime la pensie până la finele anului 2018 pentru perioade de timp din ultimii cinci ani în care nu au fost asiguraţi la sistemul asigurărilor sociale, potrivit Legii nr. 186 din 2016, actualizată prin Legea nr. 238 din 2017. Până la termenul de 31 decembrie 2018, la nivelul Casei Județene de Pensii Gorj au fost încheiate un număr de 485 de contracte de asigurare socială, cu un total sume încasate de 2.489.022 de lei. Numărul total de luni achitate a fost de 9.112. Totodată, au fost și 14 contracte încheiate pe o perioadă maximă de cinci ani, suma plătită în medie pentru fiecare contract de acest tip fiind de 20.971 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.