E bătut în cuie: se înființează Camera Agricolă Județeană Gorj! Preia o parte din atribuțiile DAJ

1546

În cursul săptămânii trecute, deputații au aprobat cu majoritate de voturi, un proiect de lege care are ca obiect de reglementare înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea camerelor pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală judeţene şi a Camerei Agricole Naţionale, precum şi abrogarea Legii nr. 283/2010.

Camerele agricole se constituie în urma alegerilor organizate la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel naţional. Autorităţile publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile profesionale cu reprezentativitate naţională şi orice alte forme de asociere ale producătorilor agricoli, ale proprietarilor de fond forestier conlucrează, prin reprezentanţi, în vederea asigurării cadrului adecvat de înfiinţare, organizare şi funcţionare a camerei agricole la nivel judeţean şi naţional, în condiţiile legii, prevede un alt amendament. „În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se înfiinţează Comitetul Naţional de Iniţiativă, format din maximum 25 de membri, dintre care: 14 reprezentanţi ai organizaţiilor profesionale cu reprezentativitate naţională şi 7 reprezentanţi ai formelor de asociere ale producătorilor agricoli şi ale proprietarilor de fond forestier, propuşi de acestea, dintre care unul va fi ales prin vot secret preşedinte al Comitetului Naţional de Iniţiativă. În cazul în care numărul propunerilor depăşeşte 21 de reprezentanţi, se va supune la vot; doi reprezentanţi propuşi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; un reprezentant propus de Ministerul Afacerilor Interne; un reprezentant propus de garda forestieră; Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale înregistrează cererile, verifică respectarea procedurilor şi soluţionează contestaţiile până la înfiinţarea Comitetului Naţional de Iniţiativă”, prevede un amendament al proiectului.La nivel judeţean, prin decizie a Comitetului Naţional de Iniţiativă, se constituie comitetul judeţean de iniţiativă, format din 11 membri, din care fac parte: directorul executiv al direcţiei pentru agricultură judeţene; un reprezentant propus de inspectoratul teritorial de regim silvic şi de vânătoare; un reprezentant al instituţiei prefectului; cinci reprezentanţi propuşi de organizaţiile profesionale cu reprezentativitate naţională şi trei reprezentanţi ai altor forme de asociere ale producătorilor agricoli şi ale proprietarilor de fond forestier; în cazul în care numărul propunerilor depăşeşte opt reprezentanţi, se va supune la vot, potrivit unui alt amendament.Comitetele judeţene de iniţiativă şi Comitetul Naţional de Iniţiativă sunt mandatate pentru înscrierea camerelor agricole judeţene şi a Camerei Agricole Naţionale, ca organizaţii private de interes public, nonprofit, în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi au sediul, până la data desfăşurării alegerilor, mai prevede proiectul. Comitetul Naţional de Iniţiativă va avea obligaţia de a organiza, împreună cu autorităţile publice locale şi judeţene, acţiuni de diseminare a informaţiilor cu privire la organizarea alegerilor, importanţa lor şi data scrutinului în rândul alegătorilor. Data alegerilor se stabileşte în termen de 120 de zile de la înfiinţarea Comitetului Naţional de Iniţiativă, conform unui alt amendament. Membrii camerelor agricole judeţene pot fi: membri individuali – fermieri, persoane fizice sau juridice care desfăşoară activităţi în agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură, indiferent de domeniul de activitate, cu domiciliul/sediul în judeţul respectiv; membri colectivi – asociaţiile profesionale din domeniul agricol, forestier şi conexe înregistrate la nivel judeţean, precum şi grupuri de producători legal constituite; patronate din domeniul agricol, forestier şi conexe reprezentate în teritoriu; sindicate din domeniul agricol, forestier şi conexe reprezentate în teritoriu; cooperative agricole; ocoalele silvice care administrează/asigură servicii silvice pentru fondul forestier, altul decât proprietatea publică a statului; colegiul medicilor veterinari; instituţii de învăţământ şi/sau cercetare agricolă.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here