Am aflat cu infinită durere că Domnul Nicolae Manolescu nu mai este în această lume a deziluziilor, a urii și a incompetenței. Așteptam cu mare nerăbdare o nouă întâlnire la Târgu Jiu, la sfârșitul lui cireșar. Acea întâlnire, ce devenise tradiție, nu se va mai întâmpla… Încerc să-mi adun gândurile și să scriu ceva despre Domnia Sa. Am atâtea de scris și de spus despre eruditul meu prieten. Sunt însă copleșit de durere, nu-mi pot aduna gândurile. Îmi răsună în minte vorbele Domniei Sale cu prilejul revederii noastre în mai anul trecut: „Mai stai, Gigi, să mai povestim, fiindcă nu se știe când ne mai vedem.”… Și nu ne mai vedem, deși îl credeam nemuritor. Inegalabilul cărturar umanist a plecat în Împărăția lui Dumnezeu. Acolo, cu siguranță, va găsi infinit mai mulți oameni de valoarea sa.
Dragul meu Președinte, voi continua să mă rog pentru Dumneavoastră, așa cum vă spuneam de fiecare dată când vorbeam. Sunt fericit că v-am cunoscut și că m-ați numit prietenul dumneavoastră.
Dumnezeu să vă odihnească!
Prin generozitatea „Gorjeanului”, republic textul scris de mine în „Actualitatea Gorjului”, în 9-10 iunie 2001. Textul cu titlul „O mare desfătare a spiritului: întâlnire cu academicianul Nicolae Manolescu” face parte din volumul „În menghina istoriei trăite” (vol. I, Editura Rhabon, 2004), carte care se deschide cu un „Argument” semnat de Nicolae Manolescu.
O întâlnire cu profesorul universitar doctor Nicolae Manolescu este o mare sărbătoare a spiritului. Academicianul Nicolae Manolescu nu mai trebuie prezentat. Și totuși se cuvin câteva cuvinte. Universitarul bucureștean este o mare conștiință românească și un strălucit cărturar. În toate situațiile se prezintă simplu: „profesorul Manolescu” sau „Nicolae Manolescu”.
Miercuri (6 iunie 2001) aproximativ 300 de eleve și elevi și câteva zeci de profesori de la Colegiul Național „Spiru Haret” au avut privilegiul să-l asculte pe Nicolae Manolescu. Omul responsabil și profesorul înnobilat cu har.
Timp de trei ore bătrânul amfiteatru de la „Spiru Haret” a fost un sanctuar. De viață, de cultură, de civilitate. Fericiți sunt aceia care îl citesc pe Nicolae Manolescu! Și mai fericiți cei care îl ascultă… Nicolae Manolescu este un tezaur de cultură și de omenie. Un nesecat izvor de învățătură.
Tinerii învățăcei de la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu Jiu au avut bucuria să audieze un veritabil discurs de recepție la Academie. Un expozeu superb despre tinerețe, despre școală, despre viață. Despre responsabilitate și risc. Despre competiție și toleranță.
Cel mai prețios lucru pentru el este școala, pe care o socotește și o simte ființă vie și care nu poate fi altfel decât oamenii săi, dascăli și elevi, deopotrivă…
Marele profesor le-a spus adolescenților târgujieni că va purta toată viața „mirosul de cretă și de motorină din primii săi ani după ce a început să meargă”. De aceea, orice școală îl atrage irezistibil.
Le-a vorbit despre sufletul cărților și despre frumusețea interioară pe care ne-o oferă lectura și cunoașterea. Despre România care are nevoie de ei. Despre cei trei mari miniștri reformatori ai învățământului românesc: Spiru Haret, Ilie Murgulescu și Andrei Marga. Despre acesta din urmă, profesorul universitar Nicolae Manolescu a afirmat că a reușit să așeze învățământul românesc pe drumul cel bun. Că a reușit să ofere cadrul normativ pentru înfrângerea inerțiilor specifice mentalului comunist.
Distinsul academician i-a atenționat pe tineri că sunt și ei responsabii de destinul lor. I-a îndemnat să-și aleagă modelele cu mare grijă. A insistat mult asupra nevoii de educație. De educație pentru valori. Pentru cetățenia democratică responsabilă.
Profesorilor ne-a spus că nu trebuie să predăm o anume materie (obiect de învățământ!). Că trebuie să predăm un spirit.
Toate disciplinele de învățământ sunt spirite vii. Profesiunea de dascăl este una de vocație, a spus cărturarul. Profesorul n-are dreptul să-i pregătească pe elevi pentru o lume în dispariție, a concluzionat dl Manolescu, referindu-se la nostalgiile comuniste ale multora…
După ce ai ascultat un asemenea discurs nu poți să nu te simți mai bun. Mai bogat. Mai înțelegător. Mai hotărât…
În finalul întâlnirii aproape 200 de elevi și profesori au primit autograful academicianului. Fie pe volumul „Teme”, fie pe „Contradicția lui Maiorescu”. Au trăit sfiala și bucuria elevilor aflați în fața profesorului care le caligrafia numele și-i numea prietenii săi.
M-am plimbat cu domnul Nicolae Manolescu pe străzile Târgu Jiului. Era prezent în orașul lui Brâncuși pentru a cincea oară. Am fost fericit să constat câtă lume îl cunoaște. Câți oameni se bucură să-l vadă în orașul lor. Să-l salute și să-i rostească numele.
Reîntâlnirea cu domnul Nicolae Manolescu mi-a prilejuit un nou moment de desfătare sufletească și intelectuală. Vă mulțumesc, Domnule Profesor! În numele meu și al celor care cred în Dumneavoastră.
Gheorghe Gorun
