După opt ani, premieră în voleiul românesc!

943

*Federația Română de Volei a reușit să primească organizarea unei Balcaniade, pentru prima dată din 2014
* Mai mulți antrenori și-au depus CV-urile pentru a pregăti echipa reprezentativă

Voleiul românesc face pași spre normalitate și spre revenirea în prim-plan. După ce în 2021 am organizat o grupă a Campionatului European feminin de senioare, în acest an România va fi, de asemenea, gazda unei întreceri importante: Campionatul Balcanic feminin pentru echipe sub 19 ani. Aceasta e prima competiție de acest gen organizată de țara noastră în ultimii 8 ani. În 2014, naționala masculină de juniori a cucerit aurul. Aducerea acestei competiții în țară este foarte importantă pentru că, astfel, naționala care, anul trecut, a terminat pe locul șase la Campionatul Mondial U18, poate pregăti asaltul pentru medaliile Campionatului European. De asemenea, tot în România va mai avea loc și o Balcaniadă la volei pe plajă: cea destinată sportivilor sub 20 de ani. Aceasta va avea loc la Sighetu Marmației și obținerea organizării ei se pliază perfect pe politica FRV de creștere și promovare a voleiului la nivelul copiilor și juniorilor. „Am reușit la ședința Adunării Generale Balcanice să aduc în România un turneu, o Balcaniadă a fetelor sub 19 ani, o generație fanion pentru Federația Română de Volei” a declarat Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei. „Venim după participarea lor la FOTE, iar ulterior zicem noi că ne calificăm și la Campionatul European. Și atunci, între aceste două competiții era un loc liber. Am vrut să fim siguri că-l așezăm într-o perioadă extrem de bună pentru pregătire, ceea ce ar fi de bun augur ca fetele să aibă o pregătire deosebită pentru participarea la Campionatul European, la turneul final” a mai spus Adin Cojocaru.

Antrenor străin la naționala feminină
În prezent, naționala feminină de volei a României nu are antrenor. Președintele FRV spune că această situație se va remedia curând și că, mai mult ca sigur, echipa reprezentativă va avea un selecționer străin. În acest sens, au sosit mai multe CV-uri pe adresa Federației: „Am lansat oferta aceasta, că avem nevoie de un antrenor. Am primit mai multe CV-uri, oferte din partea mai multor antrenori străini. Suntem în perioada discuțiilor, a negocierilor. Am dat câteva puncte la care ne interesează să răspundă. Pentru că aceste întrebări pleacă din strategia pe care noi vrem să o urmărim într-un decurs de ceva timp. Pe o perioadă mai lungă. Și, în funcție de răspunsurile lor, vom evalua și activitatea lor, dacă îi selectăm sau nu. Sunt oameni cu experiență, sunt oameni la început de carieră dar cu ceva experiență și din Italia, Spania. Deci sunt oameni pe care încercăm să-i aducem tocmai pentru a creiona cumva o strategie corectă de dezvoltare a Federației Române de Volei”.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here