După decizia ÎCCJ, Pandurii trebuie să obțină victorii și în teren

1738

Trei ani s-au judecat pandurii cu membrii fondatori până la decizia favorabilă de joi. Fără îndoială, banii care vor veni de la asociați reprezintă o gură mare de oxigen, dar clubul este departe de a fi salvat. Conducerea echipei continuă bătăliile pe mai multe fronturi, iar gorjenii trebuie să puncteze și la nivel sportiv. După trei egaluri la rând, urmează meciul cu Unirea Slobozia, ultimul din sezonul regular. Confruntarea se joacă duminică, de la ora 15.00. Directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu, a admis că există o oarecare euforie în tabăra gazdelor după aflarea deciziei de la tribunal. Cu toate acestea, Pandurii are de tras într-un sezon în care a obținut doar două succese. ,,Nu știu dacă știm să gestionăm această situație. Cea mai frumoasă bucurie ar trebui să fie pe suprafața verde, unde sperăm noi să punem în teren o partitură bună și să facem unul dintre cele mai frumoase meciuri pentru a sărbători această victorie și munca titanică pe care au depus-o jucătorii până acum. Suntem motivați și sper ca această decizie să nu transmită neapărat o stare de euforie, deși nici nu mai știm să ne bucurăm. Anii trecuți peste noi ne-au adus în această situație, însă cu siguranță ne dorim victoria duminică. Avem câțiva jucători indisponibili. Sper să-l putem recupera pe Marian Pleașcă și pe alți doi jucători care au simțit mici dureri. Sper ca la ora jocului să fim în formulă completă”, a precizat oficialul Pandurilor. Floroiu a mai spus că este nevoie de o mobilizare exemplară pentru a rămâne în liga secundă. ,,Este destul de dificil, dar nu imposibil. Putem să evităm retrogradarea pentru că avem o echipă bună și putem practica un fotbal bun. Totul depinde de noi și de jocul nostru. Sper din tot sufletul ca finalul acestui proces să aducă și liniștea necesară la nivelul staff-ului, echipei și să putem să prestăm cel mai frumos fotbal. Sper ca din meciurile rămase să putem câștiga cât mai multe, pentru a reuși să ne ridicăm din acea zonă roșie”, a declarat directorul sportiv. Floroiu nu știe când vor ajunge cu exactitate banii de la membrii fondatori, dar a ținut să-i felicite pe toți cei care au contribuit la rămânerea Pandurilor în fotbalul autohton. Decizia a venit într-o zi de sărbătoare. ,,Această așteptare a fost doar pentru a se lua o decizie într-o zi mare, ziua de Buna Vestire. Tot chinul pe care l-a îndurat acest club a fost ‘premiat’ de această decizie a Instanței. Depinde de membrii asociați, când vor veni acești bani, dacă nu vor fi de acord cu decizia, va trebui făcută o executare. Sunt chestiuni care mă depășesc, dar este important că acest proces s-a câștigat și transmite o stare de fapt prin care membrii asociați trebuie să înțeleagă că este strict în sarcina lor de a ține în viața acest club. Rămâne de văzut cum se vor soluționa lucrurile. Bucuria mea este că această reușită poate da sens și viață echipei Pandurii Târgu Jiu. Decizia dă o adresă de normalitate, va repune în drepturi o echipă grea încercată. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au avut puterea, în acești ani grei, să rămână în continuare alături de Pandurii: angajați, jucători și toți cei angrenați în jurul echipei. Această victorie este a tuturor care au susținut simbolul Pandurii Târgu Jiu, care, până la urmă, este recunoscut internațional, ca și celebrele opere ale lui Constantin Brâncuși”.Pe de altă parte, clubul nostru a anunțat că s-au pus în vânzare biletele online pentru ultimul meci de pe teren propriu al sezonului regular, cel cu Unirea Slobozia. Preţul unui bilet virtual este de 10 lei, iar mai multe detalii puteți găsiți accesând site-ul panduriics.ro. În play-out se intră cu punctajul acumulat în sezonul regular. În Liga 3 vor retrograda cinci echipe, ultimele două din fiecare grupă de play-out (locurile 6 și 7), iar echipele de pe locurile 5 din cele două grupe vor juca baraj de menținere în Liga 2 în dublă manșă. Barajul pentru menținerea în Liga 2 va avea loc pe 15 mai 2021 (turul) și 22 mai 2021 (returul).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.