După Cupă, vor și Supercupa!

236

Energia deschide sezonul cu o luptă pentru încă un trofeu. Din postura de câștigătoare a Cupei României, echipa gorjeană va da piept cu campioana în Supercupa României la baschet masculin, un meci ce le oferă jucătorilor gorjeni șansa obținerii a încă unui trofeu în decurs de doar câteva luni.

Primul meci oficial al Energiei din noul sezon va fi cel în care baschetul românesc va stabili câștigătoarea supercupei. Trupa gorjeană va avea drept adversar tocmai echipa care își pregătise terenul pentru a câștiga acasă Cupa României, Asesoft Ploiești. Pe lângă trofeu sunt în joc și multe orgolii, prahovenii gândindu-se probabil și acum la cupa suflată de sub nas de Energia, echipă pe care s-a răzbunat apoi în primul tur din play-off câștigând disputa cu un sec 3-0.

Negocieri pentru dată
Stabilirea datei pentru disputarea Supercupei nu a fost floare la ureche și încă nu este una confirmată oficial de federație, însă se așteaptă ca ea să fie aprobată după ce cele două echipe au ajuns, până la urmă, la un acord. „Supercupa, în proporție de 90%, se va juca pe 24 septembrie, mai mult ca sigur la București. Așteptăm confirmarea de la București, de la federație. Inițial s-a propus data de 14 septembrie, Asesoft ar fi vrut să jucăm pe 20, noi nu am fost de acord, așa că am ajuns la un consens pentru data de 24 septembrie”, a declarat secundul Energiei, Claudiu Alionescu, despre programarea meciului care va decide câștigătoarea Supercupei României în acest sezon.

Fiecare cu atuul său
Energia visează cu ochii deschiși la un nou trofeu, unul la care pare a avea șanse mai mari decât oricând. Cu un singur meci de disputat, e drept în fața celei mai galonate echipe din baschetul românesc al ultimilor ani, nivelează șansele. În balanță se vor pune atuurile fiecărei echipe și lupta poate fi decisă de forma de moment. „Ne batem pentru încă un trofeu. După performanța incredibilă din sezonul trecut, avem acum șansa să ne batem pentru încă un trofeu la primul meci din actualul sezon. Într-un singur meci cresc șansele Energiei, se poate întâmpla orice. Este un meci al surprizelor, ambele echipe sunt la început de drum. Asesoftul are o echipă complet nouă, la prima vedere cu jucători extrem de buni, experimentați, dar și noi avem atuurile noastre, cel al omogenității și cel de a nu avea nimic de pierdut nefiind favoriți. Este un meci deschis oricărui rezultat”, a analizat Alionescu șansele echipei sale la obținerea unei noi mari performanțe. Interesant este că noul secund al Energiei ar putea începe cariera în antrenorat așa cum a încheiat-o pe cea de jucător, cu un trofeu.

Turnee la Târgu Mureș și Târgu Jiu
Pentru pregătirea noului sezon, antrenorul Constantinides și-a propus să joace cât mai multe partide de verificare, iar până la această dată sunt creionate o parte din coordonatele perioadei de pregătire. „Am parafat un turneu, ultimul din perioada de pregătire, în perioada 11-13 septembrie, la Târgu Mureș, unde vor mai fi invitate U Mobitelco Cluj și o echipă din Serbia”, a declarat Alionescu, care a confirmat și că la Târgu Jiu, între 5 și 7 septembrie, va fi organizat un turneu, însă fără a avea, deocamdată adversari stabiliți. Cel mai probabil, la Târgu Jiu se va juca în compania unor echipe din străinătate, asta pentru că echipele puternice din competiția internă fie au un alt program deja stabilit, fie evită întâlnirile directe ce vor avea loc în primele etape de campionat sau din Cupa României: „Nu vrem să jucăm în această perioadă cu Asesoft pentru că avem Supercupa cu ei și cu Craiova pentru că avem în prima etapă cu ei, așa cum și Steaua și BC Mureș se evită în această perioadă”, a mai spus Alionescu.

Preparator macedonean, Gliga – secund la echipa a doua
Noul sezon are parte de multe noutăți la Energia. Echipa de baschet va avea un nou preparator fizic după ce grecul Giorgios Lithopoulos nu a confirmat continuarea unui contract pe care inițial îl acceptase: „Vom avea în staff și un nou preparator fizic, un macedonean. Nu pot să-i dau încă numele pentru că încă nu s-a semnat contractul, dar este un preparator pe care antrenorul Constantinides îl cunoaște foarte și pentru care a optat în momentul în care am fost siguri că nu va mai continua colaborarea noastră cu fostul preparator fizic grec”, a afirmat Claudiu Alionescu.
Echipele participante în Liga Națională sunt obligate de federație să participe la nivelul Ligii 1 cu o a doua echipă la care să fie în lot cel puțin 7 jucători sub 20 de ani, unul urmând a fi permanent pe teren pe parcursul jocului.
Energia va fi condusă la acest nivel de cuplul Alionescu – Gliga, iar în echipa a doua vor juca și Silviu Sanda, Adrian Vlad și Alexandru Berca, juniori care se vor antrena alături de prima echipă a gorjenilor în acest sezon.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here