Stau şi mă întreb şi eu ca nea Gheorghe, pe tăpşan, în gloria iernii, ce o să facem domnule cu corcoduşii, după ce intrăm în Europa… Că de vie am aflat. Via asta a noastră, hibrid sau mai pe olteneşte zaibăr (să trăiască Nea Mărin), o să rămână pe unde o apucă intrarea în Europa… Că n-ai să vii tu, francezule, să ne tai via din curte… Ei, dacă o să-şi pună toporul o coadă… Că-n primul rând dacă intră la mine în curte, asta înseamnă violare de domiciliu. Şi unde n-aş vrea eu aşa ceva, că daunele morale ar valora mai mult decât valoarea întregului sat, başca Zmida şi Zăbranul… Eu vă spun, dragii mei, că Europa o s-o lase mai moale cu via… Chiar dacă o s-o scoată de pe deal şi de pe coastă, ce ne mai interesează un vers de nu ştiu ce poet, când la modă sunt acum manelele… Că dacă bulgarii nu ne-au ocupat până în revoluţie cu televiziunea lor, azi ţiganii ne-au cucerit cu manelele. Joacă românii cum ne cântă ţiganii manele, ca la urs.
Dar cât îl avem pe Nea Marin cu noi, zaibărul o să cucerească Europa. Că de stropit, nu, de săpat, dacă vrei, numai toamna să-l culegi… Că toată lumea asta românească, aşa ne-am pomenit. Cu via pe halângă… Mă rog pe boltă… O întinzi pe niscaiva sârmă, primăvara o tai şi toamna o culegi. Când o să vadă europeanul aşa ceva, o să spună că e o altă minune a lumii, că ailaltă minune sunt corcoduşii. La noi aşa le spunem… Mai la vale le spun zarzări. Dar asta e treaba lingviştilor de pretutindeni. Că-n fiecare vacanţă mă punea tata să adun corcoduşe. Şi mie îmi plăcea aşa de mult să le adun, că de atunci ştiu expresia: Ce te dai, bă, după corcoduş?! Şi din corcoduşe, oricine ştie că nu se face decât ţuică… Ţuică slabă de corcoduşe, că de aia nici Senatul nu aminteşte de corcoduşe pentru ţuică. Şi nici de mure, dude, vreau să spun. Ţuică de dude. Mama Bălaşa avea doi muri care-şi lăfăiau umbra peste casa noastră. Toată vara aduna dude şi iarna bea ţuică de dude. Niţel mai tare ca apa plată. Eu aş prefera un butoi de dud în care să pun ţuica de prune. Aş fi în ton cu legea şi să nu-mi spuneţi mie Gheorghe, dacă e vreunul, pe aici, în jur, care n-a băut ţuică de prună dintr-un butoi de dud!
Dar ce ne facem cu corcoduşii?? Că mă luai cu vorba şi uitai de ei (Vai, perfectul simplu de acasă). Tata, acum 50 de ani, când se construia calea ferată forestieră, de o vândură ăştia pe o pereche de cai, că tractoare noi nu se mai găsesc nici la Uzina Tractorul, a înfiinţat o livadă de corcoduşi în grădina casei. Ei, atunci nu aveau corcoduşi decât vreo 3-4 în sat şi tata pentru 20 de corcoduşi i-a lucrat o săptămână. Că-i tai primăvara şi-i culegi toamna (s-o crezi tu, deşteptule). Dar ţuica e bună. Naţională, de corcoduşe… Unii mai pun şi zahăr… dar eu o fac naturală, vorba lui Nenea Iancu. Şi cum să se ia Europa de mine, de corcoduşii mei, când nici împuşcatul n-a avut ce să ne facă? Credeţi că europenii sunt mai deştepţi ca noi… Aş… O să confişte cazanele… A mai încercat şi ăla:.. Da telefon Nea Cutare că fac cu cazanul. Mirosea al dracului când scoteam din cazan. Şi Nea Cutare da telefon… vecinul meu face cu cazanul, zicea. Şi miliţianul era la poartă…
Acum nu vine decât dacă îţi baţi muierea, doamne fereşte… Cazanul era pus sub şopron, mai la dos, dar mirosul îl supăra pe vecin. Că şi pe mine mă supăra, când făcea el, şi dam şi eu telefon…
Eu stam la fereastră, aşteptam miliţianul, că mai devreme sau mai târziu tot venea. Conştiinţă de miliţian… Cum apărea miliţianul, eu şi trăgeam de sfoară. Că aveam un clopoţel, atâta îmi mai rămăsese din toată turma mea de oi, un clopoţel, dar l-am păstrat şi uite mi-a prins bine… Şi cum spuneam, clopoţelul ăsta legat cu o sfoară anunţa miliţianul… Trăgeam de sfoară şi clopoţelul, ding ding, miliţianul vrea să spună… Nevastă-mea scotea capacul de la cazan şi arunca doi trei dovleci în cazan… Cărie pentru porci, lături, bă, ce nu ştii, limba română? îi spunea miliţianului. Ăsta o băga pe mânecă, deh, nevastă-mea era profesoară de limba română. Mirosul, fugi, domnule, cine a mai văzut proces verbal pentru miros… Dar, fiţi calm, vă spun eu, că n-o să se întâmple nimic nici cu via, nici cu cazanele… Viei, hotărât, îi spunem zaibăr, că e consacrată această denumire. Adică nea Marin, pe unde o fi, sigur ne susţine, că se ducea el cu „demigeana” la Naşu-su Pantelică, dar dacă noi îl rugăm să meargă la U.E., poate să ne refuze?!… Iar cu corcoduşii… ce să ne mai ascundem după ei… îi declarăm arborele naţional că aţi văzut, nu se măneşte, rodeşte în fiecare an şi ţuică, slavă Domnului…! Numai de nu se va găsi unul să-i spună zarzăr. Şi când o să întrebe pruncii la emisiunea de Limbă română, cum e corect, zarzăr sau corcoduş, o să le răspundă, corect e corcoduş, dar se poate spune şi zarzăr. Că-mi amintesc cum la aceeaşi emisiune, Domnul Graur răspunde unui ascultător „un ascultător mă întreabă cum e corect municipiu sau muncipiu!? Corect e municipiu dar, se poate spune şi muncipiu”, că ştim noi cine zicea. Că nu de alta, dacă îmi tai eu corcoduşii, de unde o să mai ascult eu cocoşul cu cucurigul lui de platină?!… Că găinile mele, laolaltă cu cocoşul şi acum, în secolul ăsta, tot în corcoduşi se culcă.
ION CĂPRUCIU
