Se poartă încadrările pe posturile bine plasate în cadrul unor societăţi cu profit! Acesta este şi cazul Cristinei Gherghe, avocată în cadrul Baroului Gorj şi soţie a consilierului municipal Mihai Gherghe, care a reuşit să sporească veniturile familiei prin ocuparea unui post bine cotat în cadrul Polaris M Holding Târgu-Jiu, operatorul de salubrizare al municipiului cu care Primăria Târgu-Jiu are contract pentru colectarea deşeurilor, completând astfel şi declaraţiile de avere anuale ale soţului său.
Declaraţii de avere care consumă multă cerneală! Este vorba despre declaraţiile din ultimii ani ale lui Mihai Gherghe, consilier aflat la cel de-a doilea mandat în cadrul Consiliului Local Târgu-Jiu, în primul acesta activând doar doi ani, în perioada 2014-2016 ca şi membru în administraţia publică locală. Veniturile acestuia ca şi informatician abia au însumat 28.000 de lei în declaraţia din 2014, puţin peste 23.000 de lei în cea din 2015, iar cea completată în 2016 are mai multe cifre datorită veniturilor sporite încasate de această dată de soţia sa, Cristina Gherghe, de profesie avocat înregistrat în Baroul Gorj. Dacă în declaraţia de avere completată de soţul său în urmă cu doi ani, Cristina Gherghe figura cu un venit anual de doar 800 de lei din exercitarea meseriei de avocat la cabinetul individual, în declaraţia de anul trecut a raportat venituri anuale de 4.900 de lei, pentru ca în documentul completat în 2016, nevasta consilierului municipal să raporteze încasări de doar 800 de lei din cabinetul individual de avocatură, precum şi venituri de 16.186 de lei obţinute de la societatea Polaris M Holding SRL în urma prestării de servicii ca şi consilier juridic. Totodată, în declaraţia cea mai recentă, Mihai Gherghe a raportat şi venituri de 2.475 lei din indemnizaţia de consilier local, 4.348,48 de lei restituire de la fostul loc de muncă şi alţi 1.694,6 lei din bursa de master de la Universitatea din Craiova. De asemenea, venituri consistente au fost încasate de consilierul municipal ca urmare a ocupării funcţiei de director executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare “ADIA Gorj” – 29.000 de lei şi 3.575 de lei din postul de operator la o societate comercială.
S-a suspendat din Baroul Gorj
Potrivit conducerii Polaris Târgu-Jiu, Cristina Gherghe este salariată a societăţii din anul 2015 când fosta angajată ce ocupa postul de consilier juridic a intrat în maternitate. Din spusele directorului operatorului de salubrizare de la nivelul municipiului Târgu-Jiu, la vremea recrutării ar fi fost organizat şi un concurs, finalizat cu trecerea probelor de către soţia consilierului municipal, care oricum în anii trecuţi nu obţinuse venituri importante din profesia de avocat. Totodată, aceasta în prezent, figurează pe pagina de internet a Baroului Gorj, ca fiind avocat suspendat la cerere.
“Cristina Gherghe a devenit angajata societăţii noastre anul trecut în urma unui concurs unde şi-au depus dosarele vreo nouă candidaţi. Noi rămăsesem fără consilier juridic, deoarece salariata care lucra de ani buni pe acest post a intrat în concediu de creştere a copilului şi nu aveam un jurist care să se ocupe de problemele societăţii. În urma câştigării concursului, Cristina Gherghe a fost încadrată pe postul de consilier juridic cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată”, a declarat Ion Pătraşcu, directorul Polaris Târgu-Jiu.
Teren “proaspăt” şi “bani la ciorap”
Soţii Gherghe se pot declara mulţumiţi din punct de vedere financiar. Deşi nu au o locuinţă pe numele lor şi nu au nici datorii, au reuşit ca anul trecut să-şi cumpere un teren de 500 de metri pătraţi, iar an de an au raportat depozite bancare consistente, atât în lei, cât şi în valută. Puţin peste măsura de înţeles a celor de rând, “banii de la ciorap” nu bat cu veniturile anuale ale cuplului Mihai şi Cristina Gherghe. Astfel, în declaraţia de avere a consilierului municipal din 2014, acesta deţinea patru depozite bancare, două în dolari – 8.215,46 dolari şi alte două în euro – 21.063,72 euro. De asemenea, Cristina Gherghe avea active financiare în euro, şi în lei, în cuantum de 13.010,92 lei şi de 6.825,91 euro. În declaraţia din 2015 a consilierului, Cristina Gherghe a adăugat în conturi deja active doar câteva sute de lei, în timp ce soţul său a mai deschis un cont de 9.000 de dolari. Declaraţia completată în anul curent de Mihai Gherghe în calitate de membru în CL Târgu-Jiu, a mai scos la iveală un depozit bancar în euro deschis pe numele său, iar soţia sa abia dacă a adăugat în conturi deschise în anii trecuţi puţin peste o sută de euro. Practic, anii 2014 şi 2015 au adus în conturi bani în plus soţilor Gherghe în ciuda câştigurile scăzute ale soţiei ca simplu avocat şi ale lui Mihai Gherghe ca informatician.
Mihai Gherghe este secretarul executiv al PSD Târgu-Jiu, formaţiune politică din care face parte de mai mulţi ani, şi a ocupat postul de consilier local în 2014 în urma vacantării ca urmare a decesului lui Constantin Blejan. Totodată, la formarea noului Consiliu Local Târgu-Jiu după alegerile locale din iunie 2016, Gherghe a obţinut un mandat de consilier pentru legislatura 2016-2020.
Izabella Molnar