După ce Căpitănescu nu s-a mai ocupat de dosar / Judecătorul Stănulescu a respins anularea concursului de la Şcoala Cărpiniş

336

După şase termene la Tribunalul Gorj, şi după o schimbare bruscă a judecătorului care s-a ocupat de dosar, la finalul săptămânii trecute, judecătorul Ion Stănulescu s-a pronunţat în cauza privind anularea concursului pe postul de secretar la Şcoala Gimnazială Cărpiniş. Asta deşi magistratul Stănulescu a preluat dosarul pe final, reuşind să vadă părţile în doar două termene. Reclamanta din dosar, Sabina Şchipoiu, susţine că va face recurs după sentinţa primită deoarece ar fi făcut dovada, la proces, că acea competiţie pe postul de secretar de şcoală nu a respectat prevederile legale, câştigătoarea fiind decisă “în culise”.

Concursul al cărui anulare s-a cerut la Tribunalul Gorj a avut loc pe 4 aprilie 2014, felul deficitar în care s-a organizat fiind văzut şi criticat, la momentul respectiv, atât de o parte a candidaţiilor înscrişi cât şi de presă. Cu toate acestea, instanţa de fond a decis pe 5 decembrie 2014 să respingă cererea de anulare a concursului viciat, sentinţa putând fi atacată cu recurs. “Voi apela la recurs deoarece am adus dovezi clare, care au fost însă ignorate de instanţa de fond, că acesta a fost viciat. Bănuiesc că sentinţa a putut fi influenţată pentru că nu îmi explic de ce pentru un dosar banal la prima vedere judecătorul Sorina Nicolata Căpitănescu a fost schimbată, cauza ajungând la magistratul Stănulescu. Această modificare mă face să fiu suspicioasă şi să dau crezare zvonurilor apărute în perioada preconcursului potrivit căreia soţul actualei secretare are rude în DNA”, a declarat Şchipoiu.
Reclamanta susţine că astfel nu i s-au luat în considerare dovezile de la dosar, sentinţa fiind afectată, crede aceasta, şi pentru că nu şi-a angajat un avocat, susţinându-şi singură cauza.
A.Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here