După ani şi ani, la Sfânta Mănăstire «Dealul Mare»! – Un loc ce poate fi, pe drept cuvânt numit, micul «Tabor» al Gorjului şi chiar al plaiului românesc!

În Duminica a 28-a după Rusalii (a Sf. Strămoşi după trup ai Domnului); Ap. Sf. Strămoşi: Coloseni 3, 4-11; Ev. Luca 14, 16-24 (Pilda celor poftiţi la cină), după un răgaz de aproape doi-trei ani de amânare, am ţinut foarte mult să particip la Sfânta Liturghie la Sfânta Mănăstire «Dealul Mare», care aparține comunei Borăscu și care se află la peste 60 de km de Târgu-Jiu, de curând, prin sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale având şi un drum asfaltat până sub poala mănăstirii situată în vârful culmii «Dealul Mare» cu denumirea populară de «Cioaca lui Surcel», undeva la vest de satul Gârbov, Oraşul Turceni, un loc ce poate fi, pe drept cuvânt numit, micul «Tabor» al Gorjului şi chiar al plaiului românesc! Cu binecuvântarea ÎPS Părinte IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, aici, obştea de măicuţe rugătoare păstorite de către Preacuvioasa Maică Stareţă Pahomia Pascu Monahia înalţă către cerul binecuvântat şi către inimile credincioşilor mireasma rugăciunilor de duh sfânt care se aud zi și noapte spre slava cerească. Sub aspect istoric, lăcaşul sfânt este ctitoria vrednicului de amintire, boierul şi marele patriot Constantin Săvoiu, membru al Divanului ad-hoc, unionist înfocat, care a votat Unirea de la 1859, mucenicul care a decedat în exil la Viena în anul 1878, iar trupul neînsuflețit i-a fost adus în țară şi se află în racla din cavoul de sub sfântul lăcaș, împreună cu osemintele altor membri ai familiei sale.

La 1 februarie 1992, Sfânta Mitropolie a Olteniei a redeschis acest lăcaș monahal!
Mănăstirea «Dealul Mare» este binecuvântată cu două hramuri: «Adormirea Maicii Domnului» (15 august) și «Sfinții Împărați Constantin și Elena» (21 mai), dar, fiind încercată de vitregiile vremii, în anul 1962 mănăstirea a fost închisă, iar ultimii monahi viețuitori au fost nevoiți să plece la alte mănăstiri. Totuşi, prin stăruința descendentului Constantin Lafcovici supranumit «Moșulică», fiul doamnei Magdalena Mihail Săvoiu, prin demersuri la mai marii regimului de atunci, cu ajutorul preotului paroh Marin Matacă din Gârbov, s-au mai oficiat câteodată slujbe, începând din 21 mai 1977. Vreme de 30 de ani (1962-1992), Mănăstirea «Dealul Mare» ajunsese într-o stare jalnică de degradare, iar, la 1 februarie 1992 Sfânta Mitropolie a Olteniei a redeschis acest lăcaș monahal cu viețuitoare de la Mănăstirea «Sfânta Treime» din Strâmba-Jiu, păstorită până astăzi de către Preacuvioasa Maica Stareţă Marina Gligor Stavrofora, totodată, aici fiind începute ample lucrări de reconstrucție a chiliilor ruinate, de consolidare a bisericii, adăugându-se multe îmbunătăţiri ce cuprindeau altarul și naosul, precum și construcția pronaosului și a pridvorului, lucrări ce s-au executat până în anul 2001. Să mai amintim faptul că acela care a realizat încă de la început pictura şi decorațiunile interioare a fost renumitul pictor bănățean Nicolae Popescu, din Timişoara, pe care Constantin Săvoiu îl cunoscuse la Viena, când pictorul studia la «Theresianum». Aşadar, după anul 1992 s-a efectuat pictarea întregii biserici în stil bizantin, precum și construcția noului corp de chilii pentru măicuţele slujitoare!

După aproape 43 de ani, am trăit o poveste emoţionantă!
Am scris acest articol, deoarece, la sfârşitul slujbei Sfintei Liturghii, am purtat o discuţie foarte interesantă cu Maica Stareţă Pahomia Pascu, având în jur şi alţi credincioşi, printre care avocat Claudia Andreescu, iar, cu acest prilej, stareţei mănăstirii mărturisindu-i faptul că mă leagă multe amintiri emoţionante de această mănăstire. Astfel, i-am povestit preacuvioşiei sale faptul că în anul 1977, la doi ani de la terminarea Facultăţii de Filosofie, specialitatea Sociologie, a Universităţii Bucureşti, la un moment dat, am fost cooptat, ca reprezentant al culturii gorjene, într-o comisie de îndrumare şi control organizată de la nivelul judeţului, pentru a se deplasa în Comuna Borăscu, pentru aproape două săptămâni de activitate! La un moment dat, şeful comisiei de îndrumare şi control, mi-a spus că pe lângă activităţile cultural-educative pe care trebuia să le controlez şi să le îndrum în perioada respectivă, ar fi trebuit să-mi fac timp să văd şi mănăstirea din comună, care era considerată un monument istoric! M-am documentat şi am aflat de la unele cadre didactice din şcoală că mănăstirea fusese ctitorită de către Constantin Săvoiu, un mare iubitor de cultură şi un boier gorjean cu suflet mare, despre care nu ştiam prea multe lucruri la vremea respectivă! Cred că era în vara anului 1977, când începuseră să fie efectuate slujbe de către preotul paroh Marin Matacă, din Gârbov, aşa că, la «indicaţia» şefului comisiei de îndrumare şi control, care făcea parte din secţia organizatorică a judeţenei de partid, într-o zi toridă, către orele prânzului, am luat-o la pas pe drumul care şerpuia pe lângă saivanele C.A.P. Borăscu şi urmând calea care trecea prin pădure, până la mănăstire, fără nici o teamă şi fără anumite reticenţe, am început să urc la pas, fiind însoţit de gânduri poetice şi de cântecul păsărilor care mângâiau atmosfera pădurii! La un moment dat, purtat de cărarea uşor pietruită, aproape instantaneu, m-am trezit la poarta mănăstirii, de unde mi se înfăţişa o privelişte întristătoare de biserică ruinată, iar, lângă zidul bisericii, mi-a apărut silueta unui monah în vestimentaţie adecvată, cu o barbă respectabilă, care mă privea cu nedumerire şi cu mirare, întrebându-se pe sine, ce caută un tânăr ca mine în priveliştea aceea liniştitoare şi înmlădiată numai de concertul păsărilor cântătoare! Eram în faţa unei privelişti care prezenta oarecum tabloul unei biserici ale cărei pietre parcă se rostogoleau din cer, lăcaşul de cult fiind înconjurat de mărăcini şi pe ici-colo, printre pietre, cu câteva poteci care duceau de la poartă către biserică! Pentru moment, am rămas fără grai, la imaginea preotului care mă privea şi el de la distanţă, pentru că, de fapt, ne priveam unul pe altul, fără să ne adresăm vreun cuvân, ci, doar privindu-ne de la 40-50 de metri distanţă unul de altul! În timp ce preotul s-a retras în biserică, m-am aşezat pe iarbă, am stat aproape o jumătate de oră de m-am odihnit şi apoi am făcut cale întoarsă la primărie, fără să le ofer prea multe detalii celor care mă întrebau cu insistenţă, unde am fost şi de ce am întârziat la masă! Le-am spus doar, că am fost la mănăstire, dar, nu am văzut decât un preot singuratic şi o construcţie în ruină! Am aflat atunci, de la o vorbă la alta, că autorităţile locale, la insistenţele unei persoane din străinătate, ar intenţiona să restaureze biserica, pentru efectuarea de slujbe, cheltuielile fiind suportate de către persoana aceea din străinătate, care se prezenta ca fiind ruda ctitorului Constantin Săvoiu! Tot atunci, am aflat că ar exista unele tuneluri care leagă bisericile de pe dealurile înconjurătoare şi care duc toate la Mănăstirea «Dealul Mare»! Aşadar, în Duminica a 28-a după Rusalii, după aproape 43 de ani, am trăit o poveste emoţionantă care a completat cu prisosinţă atmosfera şi climatul duhovnicesc al Sfintei Liturgii oficiate la Mănăstirea situată în «Taborul» Gorjului şi al României!
(VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA