Dunărea va avea un debit de 9.500 mc/s. Viitura, așteptată în 10 zile

1155
APELE ROMÂNE: Viitura de pe Dunăre va ajunge în România în jurul datei de 28-29 septembrie și va avea valori maxime de până la 9200-9500 mc/s
Specialiștii de la Apele Române alături de cei de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor monitorizează permanent debitele Dunării și fac schimburi de date cu experții de la nivelul țărilor din bazinul hidrografic al Dunării.
Conform prognozei INHGA, disponibilă astăzi pe site-ul www.hidro.ro, debitele Dunării sunt în creștere și vor ajunge în 25 septembrie la o valoare de 8500 mc/s, fiind aproape dublu față de valoarea actuală (4200 mc/s) și cu mult peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s).
Pe baza datelor actuale, a informațiilor primite din Ungaria şi Serbia şi luând în considerare aportul celorlalți afluenți importanți ai Dunării din aval de Budapesta (Drava, Sava, Tisa şi Morava), fără aport suplimentar important de precipitații în bazinul hidrografic al Dunării, din amonte de intrarea în ţară, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior pe Dunăre şi afluenții săi, pe sectorul din amonte de Budapesta (mai ales în Austria), debitele în secţiunea Baziaş vor fi în creştere și vor atinge maximul valorii, în intervalul 28-29 septembrie, ajungând până la 9200-9500 mc/s.
Pe sectorul românesc al Dunării, în aval de stația hidrometrică Gruia,
lucrările de apărare împotriva inundațiilor vor asigura tranzitarea în siguranță a viiturii care se va propaga pe o durată de până la 7 zile de la momentul intrării acesteia în secțiunea Baziaș.
Echipele de la Apele Române de la nivelul celor 7 Administrații Bazinale de Apă – Apele Române Banat, Apele Române Jiu , Apele Române Olt, Apele Române Argeș-Vedea, Apele Romane Buzau-Ialomita, Apele Romane Dobrogea-Litoral, Apele Române Prut-Bârlad) sunt în stare de alertă și monitorizează foarte strict linia de apărare împotriva inundațiilor, aflată în administrarea Apelor Române, pe o lungime de 1100 de km.
Hidrologii noștri de la cele 7 Administrații Bazinale de Apă preiau datele de la nivelul celor 18 stații hidrometrice situate pe sectorul românesc al Dunării și transmit permanent informațiile despre nivelurile Dunării în vederea elaborării prognozelor de către colegii noștri de la INHGA.
În același timp, specialiștii noștri sunt în teren și monitorizează nivelurile Dunării, precum și linia de apărare situată de-a lungul întregului sector românesc.
Experții de la Apele Române, alături de cei de la INHGA (aflată sub autoritatea ANAR) au participat totodată la ședința CMSU convocată de ministrul Mircea Fechet, Ministerul Mediului – România.
La întâlnire, din partea instituției noastre, au participat Sorin Lucaci, director general, Ervin Luci, director Exploatarea Lucrărilor Hidrotehnice, Sorin Rîndașu, director Situații de Urgență, iar din partea INHGA, director Nicolae Bărbieru și Marius Mătreță, directorul Centrului Național de Prognoze.
Prognoza hidrologică pentru sectorul românesc al Dunării poate fi consultată zilnic pe site-ul www.hidro.ro.

În perioada 2020-2024, s-au mai înregistrat viituri cu valori maxime de debite la intrarea în ţară cuprinse în intervalul 9500 – 10500 m3/s, care nu au generat probleme deosebite, cu efecte de inundaţii pe sectorul românesc, după cum urmează: iunie 2020 – 9600 m3/s, februarie 2021 – 10500 m3/s, decembrie 2023 – 9600 m3/s.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here