Pericopa Evanghelică a Duminicii a doua din Postul Sfintelor Paşti este închinată Sf. Grigorie Palama şi marchează cea de-a doua biruinţă a Ortodoxiei, a învăţăturii despre harul necreat şi despre vederea luminii dumnezeieşti, ca un motiv de meditaţie plecând de la una dintre marile minuni ale Mântuitorului, cea referitoare la vindecarea slăbănogului din Capernaum.
Păcatul slăbănogeşte trupul şi împietreşte sufletul!
Ştim că adresându-se suferindului, Mântuitorul a rostit acele cuvinte care i-au uimit pe cei de faţă, iar pe unii chiar i-a scandalizat, când a spus: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”, pentru că a văzut până în adâncul sufletului suferindului, acolo unde se afla izvorul suferinţei lui, cheia păcatelor şi vinovăţia celui aflat în cea mai cumplită „paralizie”, când păcatul îi slăbănogeşte trupul şi îi împietreşte sufletul, nevoind firea omenească decăzută. Din acel noian de miracole, unii vor înţelege că Iisus făcea lucruri nemaivăzute, că avea putere să ierte şi păcatele lumii! Era Fiul Lui Dumnezeu! Prin puterea şi iubirea Lui, putem să ne ridicăm dintr-o stare de paralizie a minţii şi de slăbănogire a trupului şi a sufletului, pentru a păşi într-o viaţă nouă, deplină, o viaţă întru iubirea Lui Dumnezeu, pe care s-o împodobim cu credinţă şi iubire. Evanghelia
Mântuitorului ne îndeamnă ca pe lângă mărturisirea păcatelor, pe lângă spovedanie, să săvârşim şi fapte bune, să ajutăm pe cei bolnavi să-şi aline suferinţa, pe cei neştiutori să înveţe binefacerile credinţei, lumina iertării şi a ajutorării frăţeşti, să ne rugăm pentru toţi cei care îi vedem că suferă de boală, de singurătate şi de întristare. Evanghelia vindecării slăbănogului ne îndeamnă la pocăinţă şi la vindecarea sufletului nostru de paralizia sau slăbănogirea lui, din cauza păcatelor pe care le-am făcut, cunoscute sau necunoscute altora, dar ştiute de noi şi mai ales cunoscute de Dumnezeul Cel sfânt şi Atotştiutor.
Dacă avem dreaptă credinţă şi dreaptă vieţuire!
Prin credinţă, ne unim cu Sfânta Treime şi vom cunoaşte „îndumnezeirea” (theosis), potrivit învăţăturii ortodoxe, fără a ne pierde individualitatea. Numai dacă avem dreaptă credinţă şi dreaptă vieţuire, prin rugăciune şi pocăinţă necontenită, ne luminăm sufletul şi trupul, împărtăşindu-ne de harul dumnezeiesc sfinţitor şi mântuitor, pentru a dobândi slava cerească a Împărăţiei Preasfintei Treimi, lumina şi viaţa veşnică din Împărăţia Cerurilor. Lumina aceasta, nevăzută cu ochii trupeşti, este simbolizată în icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfinţilor, numită aureolă sau nimb, iar Sf. Grigorie Palama arată în scrierile sale că această lumină nu vine de la soare, ci este lumină necreată care se arată din interiorul sufletului omului rugător unit cu Dumnezeu, întrucât ea vine direct din lumina sau slava Preasfintei Treimi.
Acelaşi sfânt, ziditor de înţelepciune, arată că această lumină este o energie care iradiază din esenţa divină a Duhului Sfânt, fiind enipostaziată şi necreată, neavând ipostas propriu, iar harul este o „ţâşnire” a lui Dumnezeu din Sine, strălucirea în afară a Chipului Său nevăzut, personal. El consideră îndumnezeirea omului ca fiind o participare reală, o comunicare personală cu Dumnezeu, harul îndumnezeitor decurgând chiar din umanitatea îndumnezeită a Lui Hristos în viaţa noastră. Mântuirea este o preschimbare tainică a omului care dovedeşte că ne împărtăşim neîncetat din dumnezeieştile energii, prin faptul că fiinţăm şi rămânem în viaţă cu harul Lui Dumnezeu.
Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre!
În pofida faptului că se dovedeşte o participare pasivă şi nelucrătoare la energiile Sale atunci când ne rugăm şi când Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre, prin mântuire primim dragostea şi harul Său, iar acesta este aspectul cel mai important în ce priveşte viaţa noastră pământească şi unul dintre reperele de căpătâi ale scrierilor Sfântului Grigorie Palama, potrivit cărora există acea părtăşie cu energiile dumnezeieşti.
Mântuirea se dobândeşte în urma unui proces de asceză prin care omul se luptă şi izbuteşte să se curăţească de patimi. Omul primeşte luminarea, o înţelegere a Lui Dumnezeu şi a planului Său cu noi, mult mai limpede decât cea pe care o au acei ce nu s-au curăţit lăuntric, cu mult mai bogată decât orice ar putea oferi mintea omenească sau sentimentalismul religios. Asemenea sfinţilor care au primit luminarea învrednicindu-se de proslăvire, prin starea de împărtăşire tainică cu Sfânta Treime, mulţi dintre noi, dacă ne vom îngriji să urmăm legea Lui Dumnezeu în această viaţă şi ne vom strădui să ne preschimbăm spre asemănarea cu Tatăl Ceresc într-o măsură cât mai mare, vom lua parte la dumnezeieştile energii pentru veşnicie, în viaţa ce va veni!
Prof. Vasile Gogonea
