Dumnezeul Care pogoară Duhul Sfânt peste firea umană!

134

viata spiritualaÎn Pericopa Evanghelică a Duminicii a VIII-a după Paşti, întreaga fire umană împreună cu Biserica sa dreptmăritoare vede Pogorârea Duhului Sfânt ca o împlinire a misiunii de propovăduire a Mântuitorului Iisus Hristos şi începutul erei mesianice a Împărăţiei lui Dumnezeu, cea prezentă în mod mistic în Biserică, iar în mod tradiţional considerată ca fiind începutul uneia Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică.

Împreună cu prăznuirea venirii Duhului Sfânt, vom avea în această zi şi revelarea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru a slăvi în cântările noastre bisericeşti ultimul act al AutoRevelării Lui Dumnezeu către lumea creaţiei Sale. De asemenea, cu toţii avem şi o sărbătoare a aparteneţei credincioşilor la Biserică, pentru a trăi Pogorârea Duhului Sfânt şi a primi pecetea darului Sfântului Duh prin taina ungerii cu Sfântul Mir. Aşadar, la 50 de zile după Paşti, Rusaliile sau Cincizecimea ne aduc unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului, ziua în care Duhul Sfânt a pogorât peste adunarea apostolilor, în chip de limbi de foc, iar aceştia au început să propăvăduiască, pentru a marca momentul când a fost alcătuită prima comunitate creştină, care a însemnat nucleul Bisericii de mai târziu.

Biserica lui Hristos este “Duhul Sfânt trăind în omenire”!

Deşi Duhul Sfânt a fost prezent în creaţie încă de la început, El a coborât în lume în mod deplin pentru a o sfinţi, numai după biruirea morţii şi întoarcerea la Tatăl a Lui Hristos-Fiul. Numai atunci Dumnezeu Duhul Sfânt a putut coborî peste firea umană curăţită de păcate şi răscumpărată, pentru a sălăşlui în cei care l-au primit pe Hristos. Coborârea peste Apostoli a Duhului, darurile şi harismele primite de ei, predica şi botezul primilor trei mii de oameni constituie întemeierea Bisericii creştine, atât ca o comunitate a credincioşilor, cât şi ca instituţie desinestătăttoare. Biserica nu este, deci, numai o grupare umană asociată prin aceeaşi credinţă în Dumnezeu şi nici numai o instituţie îngrădită prin dogme şi legi. Ea este o comuniune a oamenilor în Dumnezeu şi cu Dumnezeu şi îl poartă în sine pe Duhul Sfânt, mai ales că Sfinţii Părinţi au numit Biserica lui Hristos “Duhul Sfânt trăind în omenire”! În acest fel, Duhul Sfânt este Cel ce îi transformă pe creştini din oameni trupeşti în oameni duhovniceşti, sfinţeşte şi dăruieşte comuniunea cu Dumnezeu, iar pe această cale, vom înţelege importanţa deosebită a sărbătorii care constă în faptul că ajută la înţelegerea noţiunii de Biserică, unul dintre imperativele majore ale vieţii contemporane. Aşadar, în Duminica Rusaliilor sărbătorim atât minunea Pogorârii Duhului Sfânt peste apostolii Domnului, dar şi ziua întemeierii Bisericii creştine. Avem, aşadar, un praznic de o îndoită şi covârşitoare însemnătate, deoarece Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de răstignire, şi-a mângâiat ucenicii întristaţi prin făgăduinţa Duhului Sfânt, Mângâietorul lumii. Se ştie că în timp ce Domnul Hristos umbla pe pământ, lucrarea Lui era limitată la câteva sute sau mii de oameni, care puteau să-L întâlnească, să-L vadă, sau să-L atingă, dar prin puterea Duhului Sfânt, care s-a revărsat în Duminica Rusaliilor, bogăţia Harului Său nu va mai cunoaşte limite. Duhul Sfânt este Vistierul bunătăţilor, Sfinţitorul şi Mângâietorul tuturor inimilor, iar dacă toate bisericile sunt casele Duhului Sfânt, vom înţelege că toate slujbele bisericeşti sunt lucrările Duhului Sfânt!

Duhul Sfânt este prezent în viaţa noastră în orice vreme…

Astfel, Duhul Sfânt, sub închipuirea unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe apostoli, pentru început aceştia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci, iar spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului cunoscută către neamuri, în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca nefiind preocupaţi de învăţarea limbilor străine! Desigur, nenumărate şi nemăsurate sunt darurile, puterile şi influenţele Sfântului Duh asupra lumii întregi şi asupra fiecărui suflet în parte, dar toate aceste generoase revărsări de dumnezeiască dragoste se oferă în dar tuturor oamenilor şi îndeosebi creştinilor, care prin Taina Sfântului Botez s-au înscris în familia sfântă a fiilor lui Dumnezeu. Duhul Sfânt, deşi este prezent în viaţa noastră pretutindeni şi în orice vreme, El nu ni se face simţit nouă decât dacă îl voim, îl chemăm sau îl dorim, iar dacă unii dintre noi, cu gândul sau cu sufletul înstrăinat, nu dorim ajutorul Lui, El nu ne face silă! Pentru a primi moştenirea minunată pe care ne-a promis-o, a trebuit ca tot El, Dumnezeul iubirii şi al mântuirii să facă primul pas, venind încă o dată sub altă formă şi să aşeze Împărăţia lui Hristos în inimile credincioşilor. Altfel lucrarea lui Hristos ar fi fost inutilă şi zadarnică, iar Iisus ar fi fost un rege fără supuşi, un domn fără credincioşi, un comandant fără oştire, un Dumnezeu pe care nimeni nu L-ar fi cunoscut şi mărturisit. Tocmai în acest fel intervine lucrarea Duhului Sfânt, Hristos realizând la Rusalii promisiunea făcută ucenicilor, de a nu-i lăsa orfani. Înţelegem că Duhul Sfânt cel purces de la Tatăl, înlocuieşte pe Iisus cel pământesc, iar prin El, Iisus împreună cu Tatăl îşi face lăcaşul în sufletul nostru. De aceea, Hristos nu mai este un personaj istoric de la care să ne rămână doar amintirea, ci, El este prezent lângă noi şi înlăuntrul nostru mereu. Putem fi foarte impresionaţi şi cuceriţi de acest Iisus al istoriei şi să-L considerăm cel mai perfect dintre oameni, un adevărat model, dar, la ce ar servi cunoaşterea istorică a faptelor şi unde ne-ar conduce această admiraţie pentru Iisus, cât timp nu răsună vocea mlădioasă care ne spune că Hristos ne aparţine la propriu prin Pogorârea Duhului Sfânt? Iată, prin urmare, că pentru a ne vindeca de necredinţa noastră, Dumnezeu a venit El însuşi binevoind a pune în noi unicul Său supraveghetor, Duhul Adevărului, care proclamă cu autoritate divină cuvântul de iertare, de har şi viaţă adevărată, întorcându-ne la adevăratul nostru destin de copii ai Tatălui ceresc. El, Mângâietorul, ne este călăuză sufletească permanentă şi ne duce la păşunile verzi ale Cuvântului sfânt, iar dându-ne de băut apele păcii creştine, prin apa aceasta vie şi prin dragostea Sa, ne întărim sufleteşte şi duhovniceşte calea Sfintei Treimi.

Dumnezeu biruieşte “judecata strâmbă” a mai marilor vremii!

Poate că niciunul dintre noi, muritorii, nu posedă Duhul Sfânt în mod perfect şi în toată bogăţia lui, oricât am fi de luminaţi la minte, din cauza vechilor păcate, a mentalităţii care se opune întotdeauna la acţiunea purificatoare a Duhului Sfânt. Dar, oameni buni, tocmai de aceea, poate că e cazul să ne întrebăm cu nelinişte şi tristeţe, pentru ce în faţa acestor comori de viaţă rămânem deseori aşa de reci, aşa de puţin credincioşi şi chiar atât de lipsiţi de dorinţa de a fi pătrunşi de noile lumini arzătoare ale Duhului Sfânt? Credem că motivul este acela că omul vechi n-a murit încă în noi, sau îl înviem de-atâtea ori prin patimile cele lumeşti şi diavoleşti, mai ales că omul preaplin de sine şi preaplin de neîncredere şi duşmănie este într-un conflict permanent cu Domnul cerurilor şi al pământului. Conflictele sunt numeroase, iar Sfânta Scriptură este plină de ele. Nu numai poruncile şi avertismentele lui Dumnezeu îl supără pe om şi trezesc în el un fel de pizmă surdă şi împotrivire îndărătnică, dar chiar şi promisiunile şi cuvintele Sale de îndurare. Toate acestea ne fac să ne mirăm de răutatea unor oameni împotriva lui Dumnezeu, luând forma cea mai teribilă în procesul de condamnare al lui Iisus, fîindcă după ce L-au făcut să sufere îngrozitor chinuri de neînchipuit, după ce L-au răstignit pe Cruce, aceşti judecători nedrepţi pleacă la casele lor somptuoase cu conştiinţa împăcată, părăsesc calvarul cu inima liniştită, mergând să prăznuiască Paştele în familie, să mulţumească lui Dumnezeu că i-a ales tocmai pe ei ca să scape oraşul sfânt şi ţara de un astfel de duşman, adică de Iisus. Nu ştiau, în marea lor nemernicie, că Iisus Domnul se lăsase condamnat, suportase totul, ca în zorii celei de a treia zile să învieze, izbăvindu-ne de moartea cea veşnică. Dumnezeu a biruit “judecata strâmbă” a mai marilor vremii, ca şi a potentaţilor de astăzi, punând în faţa lumii Învierea Fiului Său, Cel care venise pe pământ şi care purta imaginea Tatălui Ceresc. Adevărul a ieşit la lumină clar, că Iisus a fost martor al adevărului printre oameni.

Dumnezeul nostru nu este o fiinţă pasivă într-un cer îndepărtat!

Răstignitorii lui Iisus au urmărit întotdeauna pe susţinătorii adevărului, de aceea şi astăzi se găsesc destui necredincioşi care vorbesc contra credinţei şi nu găsesc nici un bine în toată învăţătura adusă de Mântuitorul Iisus Hristos. Sunt mulţi necredincioşi care hulesc în diferite feluri, ponegrind şi insultând pe adevăraţii creştini care susţin adevărul propovăduit de Mântuitorul Iisus şi în continuare de Duhul Sfânt prin apostolii Săi. Duhul Sfânt critică viguros pe omul cel vechi, cu ajutorul căinţei noastre, cufundându-l iarăşi în apele botezului prin lacrimile căinţei până la moarte. Harul Duhului Sfânt se revarsă şi astăzi în diferite feluri în Biserică peste credincioşi. Aşa avem daruri şi vindecări ale celor bolnavi, prin taina Sfântului Maslu, preschimbarea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele lui Hristos prin taina Sfintei Liturghii. Duhul Sfânt face să se sfinţească apele şi să nu se strice sfânta aghieasmă. Duhul Sfânt le sfinţeşte pe toate, întăreşte în credinţă, aprinde inimile credincioşilor, stinge puterea satanei, face pace în familii, linişteşte vânturile turbate ale demonilor, prin mângâierile şi binefacerile pe care le revarsă peste credincioşi. Sunt unii care ne duşmănesc din neştiinţă, alţii din necredinţă, din răutate. Noi le răspundem clar şi lămurit că Dumnezeul nostru nu este o fiinţă pasivă într-un cer îndepărtat. El creează mereu, grăieşte prin cuvinte alese, intervine, pedepseşte şi salvează pe mulţi oameni din suferinţa păcatului, chiar dacă unii oameni au pierdut prospeţimea vederii, sub influenţa ideilor unei lumi secularizate. Poate că acest om a devenit atât de pasiv încât a uitat că este doar un călător pe acest pământ şi umbra morţii îl urmăreşte permanent ca să-l facă ţărână. Toate minunile Lui Hristos dovedesc puternicul curent de viaţă prin care Duhul Sfânt emană din Fiul Domnului. Da, viaţa omului nu are sens decât în vederea dobândirii Duhului Sfânt, Cel care sădeşte în noi credinţa, nădejdea şi dragostea. Când Iisus a venit pe pământ, El a tras peste lume o dâră de viaţă, iar la cuvintele Lui care se revarsă prin puterea Duhului Sfânt, ne ajută pe noi, oamenii, să ne regăsim sănătatea şi frumuseţea trupească şi sufletească!

Prof. Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here