Pericopa Evanghelică a Duminicii întâi după Rusalii, numită şi Duminica Tuturor Sfinţilor este menită să readucă în sufletul nostru sfinţenia celor care şi-au închinat viaţa lui Dumnezeu, aceşti fraţi mai mari ai noştri care au devenit “casnicii lui Dumnezeu”, iar de acolo, din ceruri, se roagă şi mijlocesc pentru noi înaintea Lui Hristos.
Domnul să ne ajute să le urmăm pilda, pentru că au fost oameni ca şi noi, iar aceasta ne dă încredere şi apropiere duhovnicească de ecfonisul “Căci Sfânt eşti, Dumnezeul nostru, şi întru sfinţi Te odihneşti”, ca o mare minune care ne îndeamnă să Îl putem noi odihni pe Domnul în sufletele noastre!
„Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Sfânt Sunt”!
Pentru mulţi dintre noi, sfinţii sunt nişte personaje dintr-o poveste care are mereu legătură cu viaţa pământească pe care o trăim. Ştim tot felul de istorioare, cum că Sfântul Petru este portarul Raiului, Sfântul Nicolae are un bici pentru copiii răi sau că Sfântul Ilie este un moş supărat care aduce furtună şi vreme rea. E adevărat că aceste povestioare au un mic sâmbure de adevăr, dar noi uităm ceea ce este mai important: că sfinţii sunt oameni care au trăit în această lume, care au existat cu adevărat şi au fost şi ei oameni ca şi noi. Ei nu sunt ca nişte personaje de basm, inventate de mintea omenească, ci sunt oameni ca şi noi! Mulţi oameni cred că sfinţii au fost ceva din altă lume, nişte personaje care au avut puteri supranaturale şi despre care ştim tot felul de poveşti. Dar nu e aşa, pentru că Sfinţii au fost oameni obişnuiţi, ca şi noi, dar care au luat în serios cuvintele Sfintei Scripturi: „Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Sfânt Sunt” (Levitic 19, 2). În acest fel, ei şi-au închinat viaţa slujirii Lui Dumnezeu şi în fiecare clipă a existenţei lor, s-au străduit să scape de păcat şi să împlinească poruncile Tatălui Ceresc. Sfinţenia, deci, nu e ceva peste puterile noastre, ceva ce numai Dumnezeu poate. Fiecare dintre noi suntem chemaţi să fim sfinţi. Modelul nostru trebuie să fie Hristos, care a fost şi om ca şi noi, şi care ne ajută să ajungem la sfinţenie. Iar sfinţii sunt oameni care L-au urmat înaintea noastră şi care ne demonstrează că se poate. Avându-L ca model pe Hristos, sfinţii au ajuns la o viaţă morală ireproşabilă, la curăţenie sufletească, la o înţelepciune deosebită, la o bunătate deosebită. Pe unii dintre ei, Bunul Dumnezeu i-a cinstit cu darul facerii de minuni, încă din timpul vieţii. Alţii, după moartea lor, trupurile le-au rămas neputrezite, devenind sfinte moaşte făcătoare de minuni. Sfinţii au primit de la Dumnezeu puterea de a rezolva orice problemă: există sfinţi care vindecă tot felul de boli, sfinţi care întorc acasă copiii care au apucat pe căi greşite, sfinţi care îi ajută pe cei nedreptăţiţi în tot felul de situaţii şi multe alte minuni.
Sfinţii ne ajută numai prin modelul vieţii lor…
Sfinţii s-au remarcat prin dorinţa puternică de a-I sluji lui Dumnezeu şi a face voia Lui. S-au străduit din răsputeri să împlinească cuvintele Sfintei Scripturi, şi Dumnezeu i-a răsplătit. Ei s-au mântuit slujindu-L pe Dumnezeu, când noi, încă mai păcătuim! Este foarte important de spus că ei au fost oameni ca şi noi, cu păcate, cu slăbiciuni, cu neputinţe, cu boli. Unii dintre ei au fost chiar mari păcătoşi înainte de a deveni buni creştini, de exemplu Cuvioasa Maria Egipteanca a fost prostituată, Sfântul Episcop Ciprian al Cartaginei a fost vrăjitor, Cuviosul Moise Arapul a fost căpetenie de tâlhari. Dar, după ce au cunoscut şi au auzit Cuvântul Lui Dumnezeu prin Sfânta Scriptură, ei au renunţat la viaţa păcătoasă şi s-au străduit din răsputeri să trăiască după voia şi poruncile lui Dumnezeu. Astfel, din mari păcătoşi ei au ajuns mari sfinţi, cinstiţi şi în ziua de astăzi în Biserică. Diavolul nu îi poate iubi pe sfinţi şi de aceea, încearcă să îi convingă pe oameni că vremea sfinţeniei a trecut. Pe diavol îl arde evlavia creştinilor faţă de sfinţi, îl supără faptul că oamenii încearcă să urmeze exemplul sfinţilor. Pentru că atâta vreme cât creştinii vor trăi sub ocrotirea lui Dumnezeu şi a sfinţilor, diavolul nu va avea nici o putere asupra lor. De aceea, el îi face să creadă că sfinţii au fost ceva excepţional, ieşit din comun, şi că ei nu pot fi sfinţi. Iar omul, sub ispita diavolului care-l îndeamnă să fie comod şi superficial, nu mai cercetează vieţile sfinţilor, nu mai încearcă să le urmeze exemplul, ci se mulţumeşte să-şi spună că el nu poate să fie sfânt şi continuă pe mai departe viaţa care se desfăşoară sub semnul păcatului şi al societăţii secularizate. Poate că unii creştini desluşesc anevoie faptul că legătura dintre oameni şi sfinţi este o legătură vie, o legătură foarte importantă şi pentru unii, şi pentru alţii. Sfinţii ne iubesc şi nu trec cu vederea rugăciunile noastre, pentru că, iubindu-ne, vor să ne ajute să mergem pe calea mântuirii. Ei sunt ca nişte fraţi ai noştri mai mari, care au ajuns într-un loc unde este bine şi vor să ne ajute şi pe noi să ajungem acolo. Sfinţii ne ajută numai prin modelul vieţii lor şi ne pot fi aproape zi de zi, în necazurile noastre. Fiecare dintre noi ne simţim apropiaţi de unii dintre sfinţi, mai mult decât de alţii şi ne trezim, de cele mai multe ori, rugându-ne mereu lor, ca să mijlocească în faţa lui Dumnezeu pentru noi, ni-i facem ca nişte prieteni, cărora le putem cere ajutorul în orice clipă şi pentru orice problemă. Şi nu trebuie să mergem departe ca să îi chemăm să ne ajute, ci doar să îi rugăm: „Sfinte Ioane, ajută-mă tu aici, că nu ştiu ce să fac!” sau „Cuvioasă Maică Parascheva, dă-mi tu gândul cel bun, că nu ştiu cum e mai bine să fac!“. Şi dacă avem dragoste faţă de sfinţi, ei ne vor răspunde întotdeauna cu blândeţe şi cu deplină ascultare!
Viaţa creştină este o chemare pentru fiecare dintre noi!
Sunt situaţii în care ne punem o simplă întrebare, de ce mergem la biserică? Dar, să ne gândim că am venit la Biserică pentru că vrem să-i aducem mulţumire Lui Dumnezeu, să ne împărtăşim, am venit pentru că este un loc bun pentru a ne întâlni cu alţi oameni întru credinţă! Pentru a răspunde la întrebarea, de ce suntem prezenţi la biserică, daţi-mi voie, în primul rând, să subliniez că termenul de “Biserică” nu se referă doar la clădirea în care ne adunăm, ci, Ea înseamnă şi Trupul Lui Hristos, alcătuit din mine, din tine şi din milioanele de creştini care se bucură a fi împreună pentru a-I aduce laudă Dumnezeului Unic şi Adevărat. În greacă, termenul de Biserică înseamnă a chema, a-i chema pe credincioşi să se adune împreună, şi a invoca cerul pentru a cere îndurarea lui Dumnezeu. Viaţa creştină este o chemare pentru fiecare dintre noi, o chemare de a ajunge la intimitatea cu Dumnezeu, de a participa la viaţa Sa. În cele din urmă, aceasta înseamnă că suntem chemaţi să devenim sfinţi! Într-adevăr, toţi suntem chemaţi să ne alăturăm celor invizibil prezenţi acum cu noi, ale căror chipuri le vedem pe pereţii lăcaşelor noastre bisericeşti. Mulţi dintre noi, poate ne gândim, cum am putea să devenim, întru sfinţenie, asemenea Sfântului Nicolae sau Sfântului Gheorghe, sau chiar asemenea celei mai mari sfinte a Bisericii noastre, Preasfânta Fecioară Maria! Nu este atât de greu pe cât am crede! În fond, aceşti oameni au fost, pur şi simplu, trup şi suflet, aşa cum suntem şi noi, dar ei au ales ca să dedice tot ceea ce aveau, să se dedice trup şi suflet Lui Dumnezeu, unicul scop al existenţei noastre. În Duminica Tuturor Sfinţilor, ne amintim de toţi aceia care au plecat înaintea noastră şi care au împlinit planul lui Dumnezeu pentru omenire aici, pe pământ, care au acceptat chemarea lui Dumnezeu de a se uni cu El, pentru a-i desluşi pe aceia care au suferit enorm şi au murit pentru credinţa lor. De asemenea, să fim conştienţi că îi comemorăm nu doar pe acei sfinţi care ne sunt binecunoscuţi, ci îi comemorăm şi pe aceia ale căror nume nu le cunoaştem. După cum se ştie, în fiecare zi a anului, cu excepţia sărbătorilor mari ale lui Hristos şi ale Preasfintei Fecioare, este celebrată amintirea unui număr mare de sfinţi, ziua pomenirii fiecăruia fiind ziua în care au trecut în viaţa veşnică.
Sfinţii dovedesc intrarea în Împărăţia Cerească prin Harul Lui Dumnezeu!
Totuşi, trebuie să amintim, de asemenea, că fiecare persoană care ajunge în Împărăţia Cerurilor, prin harul lui Dumnezeu, este în esenţă un sfânt! Chiar şi cei dragi ai noştri, plecaţi dintre noi, au posibilitatea de a ajunge la sfinţenie. Deşi nu le acordăm în mod specific termenul de “sfânt”, ne rugăm şi sperăm că într-o zi ei şi noi toţi, cei care trăim pe acest pământ, vom fi împreună. Cei pe care îi cinstim în mod oficial ca sfinţi au fost recunoscuţi ca atare, deoarece suntem siguri că tot ceea ce au făcut pe pământ, ca şi moartea lor creştină, dovedesc intrarea în Împărăţia Cerească prin Harul Lui Dumnezeu. Referitor la posibilitatea unei persoane de a fi numit sfânt în Biserică, vedem din icoanele din bisericile noastre că sfinţii noştri vin din diferite medii de viaţă. Avem sfinţi care au fost medici, soldaţi, episcopi, călugări, preoţi, călugăriţe, regi, regine, cupluri căsătorite, familii întregi care au fost ucise pentru credinţa lor, şi avem ca sfinte în Biserica noastră chiar şi prostituate care s-au căit. Vă puteţi imagina, pentru un moment, că fetele care îşi oferă trupul în cel mai degradant mod cu putinţă, pot deveni cu adevărat sfinte? De asemenea, vârsta nu este un obstacol, şi acest lucru este extrem de important pentru tinerii Bisericii noastre. Mulţi dintre sfinţi, în special mulţi dintre martiri, au fost tineri şi adolescenţi. De exemplu, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, acelaşi care a scris Evanghelia ce îi poartă numele şi cartea Apocalipsei, avea în jur de 14 ani când a fost ales de Mântuitorul ca să devină unul dintre cei 12 discipoli. Chiar şi Maica Lui Dumnezeu a fost foarte tânără, potrivit tradiţiei acelui timp, când L-a născut pe Iisus. Mai mult, Sfânta Marcela era doar o copilă, atunci când tatăl ei, un păgân, a martirizat-o pentru credinţa ei, deoarece dorea să abuzeze de ea pentru relaţii incestuoase. În cele din urmă, prin suferinţele şi torturile pe care le-au îndurat, martirii au putut să obţină un loc special în Împărăţia lui Dumnezeu, un loc special în Biserica noastră, care este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, şi un loc special în inimile noastre, în care trebuie să facem prezentă Împărăţia Lui Dumnezeu.
Prof. Vasile GOGONEA
