Aţi văzut lumina zilei la 13 iulie 1935, în localitatea Strâmba Jiu, din părinții Dumitru și Maria fiind cel mai mic dintre cei cinci frați. Descendent dintr-o familie țărănească bine organizată, în care cultul muncii, onestitatea și pasiunea cărții erau la loc de cinste aţi devenit slujitorul și luminătorul celor mici și celor mari deopotrivă în tainele învăţăturii de carte! După absolvirea școlii primare în satul natal, avându-l ca învățător pe Nicolae Vâlceanu, părinții au făcut eforturi obținând dispensa de vârstă și aţi fost înscris la Școala Normală din Tg Jiu unde aţi fost un bun coleg şi prieten cu unchiul meu, Învăţătorul Gheorghe Scurtu. La terminarea școlii în anul 1953 aţi fost repartizat ca învățător la Școala Primară Burila Mică, raionul Vânju Mare, regiunea Oltenia unde îndeplineaţi și funcția de director. La 1 septembrie 1955 v-aţi transferat la Școala Primară Urdari unde aţi profesat numai 3 luni fiind încorporat. După armată, aţi funcționat ca titular la Școala Gârbov, iar, începând cu 1 septembrie 1959 v-aţi transferat la Școala Strâmba-Jiu ca învățător unde aţi fost numit director. Aţi absolvit Facultatea de Filologie din Craiova în anul 1966 și aţi fost încadrat ca profesor la catedra de limba și literatura română, iar, prin perfecționare profesională și metodică aţi obținut gradele didactice II și I, îndeplinind funcția de director până în 1980. Din anul 1992 aţi deţinut din nou funcția de director până la pensionare în 1997, dar, aţi continuat activitatea la catedră de la pensionare până în 2004. Sub directoratul dumneavoastră, domnule profesor Petrică Popescu s-au construit cele două localuri de școală în 1960-1961 și respectiv 1971-1972, cei mai mulţi locuitori din Strâmba-Jiu fiind elevii dumneavoastră, pentru că aţi educat generaţii de tineri care vă păstrează o amintire de neuitat! Aţi avut o viață în slujba comunității în care v-aţi născut şi v-aţi format ca om și apoi, cu timp și fără timp, i-aţi slujit cu toată ființa și cu aceeași noblețe a dascălului de odinioară. Se spune că dascălii cu vocaţie de apostolate ca dumneavoastră nu au apărut întâmplător în această lume, Dumnezeu i-a trimis pe pământ pentru a împărți Lumină și căldură prin ceea ce au la îndemână în minte şi în suflet! Mereu, în viață, v-a ajutat şi v-a însoţit vorba blândă a distinsei dvs. soţii, d-na Octaviana Popescu, iar de acolo, din Raiul ceresc, pentru toţi cei dragi şi apropiaţi se aude glasul plin de căldură al dumneavoastră când spuneţi: «Vă iubesc!». Aş dori să scriu mult mai multe despre dumneavoastră, dar, deocamdată lacrimile mă copleşesc, neuitatul meu purtător de grijă şi sfătuitor de suflet, Domnule Director, Prof. PETRICĂ POPESCU! DUMNEZEU SĂ VĂ ODIHNEASCĂ ÎN PACE!
G. VASILE