În cea de-a 3-a Duminică a marelui Post al Învierii, Dumnezeu ne-a dăruit cea mai adâncă şi mai înaltă mângâiere, aceea de a privi cu adâncă smerenie la Crucea Lui Hristos şi a ne închina ei, când îl vedem pe Fiul Lui Dumnezeu, Cel de-al doilea Ipostas al Sfintei Treimi, Dumnezeu întrupat, Cel mai sfânt decât toţi sfinţii, Marele Drept, Binefăcătorul neamului omenesc, cum n-a mai cunoscut şi nu va mai cunoaşte vreodată lumea!
Şi îl vedem ţintuit de Cruce cu piroane din fier, cât de greu pătimeşte Cel Care cu un singur semn al mâinii Sale, cu un singur cuvânt al Său poruncea valurilor şi vânturilor să se potolească, Cel Ce de-a lungul scurtei Sale vieţi pământeşti a făcut adevărate minuni din dragoste şi din milă faţă de oameni, Cel Ce vindeca toate bolile, Care deschidea ochii orbilor, Care îi ridica din pat pe cei paralizaţi, Care sătura cu câteva pâini mii de oameni, Care învia morţii, Cel mai mare Binefăcător al lumii, Mântuitorul ei!
„Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne“!
De pe Crucea Lui Hristos Domnul se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti. Acolo, pe Sfânta Cruce, Răscumpărătorul lumii este sfâşiat pentru păcatele noastre, iar această Neasemuită Jertfă şi nemărginită milostivire pune în umbră toate necazurile noastre, oricât de multe ar fi ele, oricât de grele ar fi pe umerii noştri apăsaţi de trecerea anilor. Doar pătrunzându-ne de aceste gânduri şi simţăminte, privind la Crucea lui Hristos, vom primi singura mângâiere adevărată, pentru că nu sunt alte mângâieri asemenea ei! Şi la ce ne-ar face trebuinţă ele, dacă ne este dată Crucea, pe care putem nu numai s-o privim, dar, s-o şi sărutăm pentru a ne adăpa cu nesfârşită nădejde şi putere din acest izvor nesecat! În orice necaz am fi vreodată, având marea mângâiere de a privi Crucea, să ne adâncim sufletul şi gândul în roua înţelepciunii spuselor Apostolului Pavel: Bine este cuvântat Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul a toată mângâierea, Cel Ce ne mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem mângâia şi noi pe cei care se află în tot necazul prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu (2 Cor. 1, 3-4). Da, mărturisesc din toată inima adevărul acestor spuse, fiindcă Domnul m-a mângâiat în marele meu necaz care mă pândeşte la tot pasul şi pe măsură ce se înmulţesc necazurile, simţim că se înmulţeşte şi mângâierea Lui Hristos. În această Duminică sfântă este scoasă spre închinare Crucea lui Hristos şi îi atrage pe toţi la sine, adică la Cel Ce a fost răstignit pe Cruce. Cu mare bucurie, fiecare vedem cât de mulţi oameni năzuiesc să vadă Crucea înălţându-se şi să audă cântarea: „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne“. Dar, Doamne, ce putere ne atrage prin puterea nevăzută a Lui Dumnezeu, Cel Care mângâie şi încălzeşte inimile noastre, deoarece Crucea este esenţa misiunii lui Hristos, a lui Mesia pe acest pămînt. Şi să nu uităm, la Sfânta Cruce se referă Domnul, ori de cîte ori face aluzie la menirea Lui, la botezul cu care trebuie să se boteze, la paharul pe care trebuie să-l bea, fiindcă totul în cuvintele, în tăcerile şi în vestirile Sale duce spre punctul final al Golgotei. Crucea este pentru fiecare dintre noi de a realiza că ea simbolizează interferenţa cerului cu pământul, a spiritului cu materia. Prin forma ei neasemuită, Crucea este tiparul care ne îngăduie să înţelegem taina lumii şi a vieţii acesteia, poate singura cheie de care dispunem pentru a deschide porţile Ierusalimului Ceresc.
Crucea este desăvârşita şi completa imago mundi sau axis mundi!
Credem că mai mult decât orice alt simbol, Crucea este desăvârşita şi completa imago mundi, sinteza integrală care spune totul despre credinţă şi despre încredinţarea noastră în Voia Domnului. La noi în Balcani, cum spunea Sfântul Nicolae Velimirovici, ca să nu mai vorbim la noi, la români, se păstrează încă ceva din respectul vechi față de natură, pentru că trăiește încă obiceiul ca săteanul să-și facă Sfânta Cruce zicând: Doamne, iartă-mă, atunci când vrea să taie copacul, să cosească iarba sau să junghie animalul, iar popoarele care au declarat război naturii, să nu uităm, de multe ori au atras asupra lor nenumărate rele pustiitoare, pentru că acela care rupe legăturile prietenești cu natura, le rupe în același timp și cu Dumnezeul Ceresc! Astăzi, la Bunavestire, pentru orice creştin, Crucea înseamnă şi lupta necontenită cu păcatul, cu fapta hidoasă a răului, sub toate formele lui de manifestare, deoarece Crucea înseamnă şi înfrânarea noastră de la pornirile cele rele, rezistenţa neostoită împotriva tuturor încercărilor diavolului de a-l abate pe om de la dreapta credinţă, iar bucuria curată rodeşte tainic în toţi aceia care se închină, preaslăvind pe Hristos Cel Jertfit pe Cruce, pentru toţi oamenii, reînnoind viaţa. Prin lumina ei care înalţă, Sfânta Cruce aduce linişte acolo unde este tulburare, iubire unde este ură, lumină unde este întunericul păcatului, cu atât mai mult cu cât, în înţelesul material, crucea este un obiect format din două bucăţi de lemn aşezate perpendicular, una peste alta, dar în esenţă, Ea este simbolul material pe care a fost răstignit Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. De altfel, în sens profund spiritual, prin cruce şi prin semnul crucii se înţelege unirea întru suferinţă cu Iisus Hristos Cel răstignit, cu durerea şi suferinţele Sale, dar şi un semn prin care pot fi trecute toate greutăţile şi suferinţele pe care fiecare om le suportă, la un moment dat, în viaţă. Iată, de vrem să ne pregătim pentru viaţă şi să nu avem surprize, bune sunt studiile, bună e ingineria şi mai bună meseria de dascl, brăţară de aur, desigur, bune-s tehnica dentară şi sudura, bune sunt limbile străine şi biblioteconomia, dar după cum cea mai rapidă cale pentru a înţelege ceea ce se întâmplă astăzi este preocuparea de a studia sfârşitul Imperiului Roman, un Montesquieu, Gibbon, Mommsen, Ferrero, dar mai ales Rostovţev, tot la fel, cea mai sigură metodă pentru a evita surprizele în viaţă şi a le putea face faţă cu oarecare calm, cea mai temeinică pregătire este studiul Calvarului şi al Golgotei, aceasta însemnând şcoala practică şi tehnică, chiar adevărata şcoală profesională a meseriei de om în lume!
Semnul Sfintei Cruci nu poate fi separat de jertfa Lui Iisus Hristos!
Uneori, noi vorbim de blândeţea lui Iisus, arătând că a mers la moarte ca mielul la junghiere, că a tăcut ca oaia când e tunsă, iar în mintea noastră enumerăm smerenia, bunătatea, ascultarea, dar, de o altă însuşire a Sa, pe care trebuie să fi avut-o de vreme ce a primit să moară de moartea înfiorătoare de pe cruce, se pomeneşte mai puţin, mai ales că însuşirea aceea este curajul, poate singura cale de a învinge pământul arid, iar acesta nu-i numai secretul ultim al dreptului constituţional, e şi dovada asumării condiţiei de om, pentru că nici inteligenţa, nici înţelepciunea, nici tămăduirile, nici învăţătura, nici chiar bunătatea ori mila nu ar fi fost probe serioase, când singur curajul în faţa durerii şi a morţii Îi sta la îndemână Mântuitorului. În cazul Său, Crucea a devenit altarul pe care s-a adus jertfă pe Sine Însuşi pentru toţi oamenii, din toate timpurile. Semnul Sfintei Cruci nu poate fi separat de jertfa lui Iisus Hristos pe lemnul Crucii. Ea dobândeşte putere de viaţă, din iubirea dumnezeiască, jertfită pe Cruce pentru toţi oamenii, ca să nu uităm că semnul crucii se găseşte pe turlele bisericilor, la mormintele creştinilor, precum şi în casele acestora. De asemenea, cruciuliţe în miniatură sunt purtate de creştini la piept, atârnate de un lănţişor. Să fie clar pentru toată lumea care aude şi ascultă cu luare aminte, Cinstirea Sfintei Cruci nu este o idolatrie, căci, oriunde o întîlnim, crucea este nedespărţită de Hristos Cel Răstignit. Mai mult, Crucea nu este doar un obiect de întristare şi nu aduce întristare, cu toate că aminteşte de moartea Mântuitorului, ci este semn de bucurie, căci prin ea a venit mântuirea pentru toţi oamenii.
Sfânta Cruce este pentru noi puterea Lui Dumenzeu!
În Postul Mare, Sfânta Cruce ne dăruieşte iubire, ne îndeamnă tainic la stăruinţa în jertfă sinceră pentru aproapele nostru şi ne cheamă permanent să redescoperim inima părintească a lui Dumnezeu şi bucuria vieţii în Hristos! Deşi în Biserica noastră Sfânta Cruce îşi are locul ei de cinste neasemuită, fiind cinstită ca un semn al biruinţei Lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii celei veşnice, sunt unii creştini care nu acceptă să vadă acest semn în altă parte decât la Sfânta Biserică, iar acest lucru se întâmplă pentru că ei sunt obişnuiţi să înţeleagă semnul Sfintei Cruci într-un mod protestant, doar ca pe semn de tortură, sau, în general vorbind, ca pe un semn al morţii. Dar semnul Sfintei Cruci în Biserica noastră nu este perceput doar ca un semn trist al morţii Domnului nostru Iisus Hristos şi nici doar ca un semn al morţii care se pune la morminte. Semnul Sfintei Cruci este şi un semn al înţelepciunii Lui Dumnezeu, „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 19-21). Sfânta Cruce este pentru noi şi o putere a Lui Dumenzeu prin care suntem ajutaţi de El să învingem toate ispitele diavoleşti. Sfânta Cruce nu este un simplu semn al morţii, aşa cum s-a obişnuit să se înţeleagă uneori în popor, ci, semnul dragostei lui Dumnezeu faţă de om, al existenţei Lui Dumnezeu faţă de oameni, ca un semn al unirii cerului cu pământul. Orice răstignire are menirea de a ne învăţa şi de a ne reaminti mereu, ce înseamnă să fii creştin, anamnetic sau de amintire a jertfei lui Hristos pentru păcatele noastre, soteriologic, adică de mântuire de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, iar ca o reală Educaţie socială, putem vedea Crucea şi pedagogic, adică, o sfântă învăţătură de credinţă prin care vom înţelege, ce trebuie să facem ca să ne mântuim! Poate, vom realiza că trebuie să facem ceea ce a făcut şi Hristos Domnul, să ne răstignim păcatele noastre, invidia, ura, mândria şi poftele trupului, pentru ca în acest fel să putem şi noi să ajungem cu adevărat cetăţeni ai Raiului! Iar dacă noi ne închinăm Sfintei Cruci, facem acest lucru înălţându-ne mintea către Cel Răstignit pe Ea!
Prof. Vasile Gogonea
