Dumitru Dănău: un brâncușiofil și un distins cărturar

283

Cu șase decenii în urmă, Dumitru Dănău era șeful de promoție din anul său, ultimul (anul IV), ca elev al Școlii Pedagogice Târgu-Jiu, azi Colegiul Național „Spiru Haret”. În urma examenului de stat (de diplomă), cum se numea atunci, cu rezultate maxime, a primit titlul de învățător. Fiind colegi de școală, cu un an mai mic, imaginea acestuia, plasată undeva, în subconștient, la o simplă provocare, revine în conștientul nostru: un tânăr abia ieșit din adolescență, de statură potrivită, cu trăsături armonioase ale feței, ochi căprui, părul negru cârlionțat, buclat, pentru care profesorul Numitor Cancer, nu de puține ori, se adresa cu apletativul Crețu, sprâncenele, de asemenea, negre, cu un mers elegant, pasul apăsat, ferm, sigur pe el, cu talent oratoric, un tânăr chipeș și charismatic. Impunea respect celor din jur. Așa a pătruns în sfera noastră de admirație și prețuire. Bineînțeles că se bucura în juru-i de câte o prezență aparținând sexului frumos, amintindu-mi de frumoasa Angela Buneci, și ea o fată studioasă. Erau vremuri când atracția erotică dintre partenerii fulgerați de Eros sau de Cupidon, de ce nu, Dragobete nu depășea sfera unei iubiri platonice, ingénue, iar fata care săvârșea „păcatul”, cazuri rare, stârnea oprobriul tuturor. De fapt, fetele își purtau castitatea ca pe o virtute, ca pe un act al demnității și al pudorii,conștiente fiind că „Bărbaților nu le plac victoriile ușoare” (Stendhal), iar noi, băieții, nu încălcam sfaturile părintești și ale dăscălilor.
Dumitru Dănău își continuă studiile la Facultatea de Filologie a Universității București, întâlnindu-l mereu pe culoarele acestei instituții prestigioase de învățământ, iar cariera militară spre care s-a îndreptat îi impunea să se specializeze într-o limbă străină, pentru aceasta, a urmat Institutul de Informații Băneasa, unde, timp de trei ani, a studiat intensiv limba lui Beethoven, a lui Kant și Hegel, a lui Goethe și Shiller. În același scop, se perfecționează un răstimp la Goettingen, în Germania, și astfel devine un specialist în germanistică.
Dumitru Dănău, autorul a cincisprezece cărți, continuă tradiția unei familii spirituale, amintind de învățătorul Ion Rădoi,  unchiul său și de profesorul Titu Rădoi, vărul său primar, alături de care trebuie să rostim numele lui Grigore Pupăză și Vasile Cărăbiș, toți proveniți din aceeași mirifică zonă geografică și etnofolclorică de pe valea Jaleșului.
Dumitru Dănău, desfășurând o prodigioasă activitate de publicist, eseist, poet, prozator și traducător, a colaborat la principalele cotidiene și reviste de cultură din județul nostru și dinafară: „Gorjeanul”, „Crinul satelor”, „Portal-Măiastra”, „Caietele Columna”, „Cuget liber”, etc. Grație preocupărilor sale de traducător, a încredințat tiparului cartea „Poeți din Gorj în limba germană”.
Nu puține sunt intervențiile publicistice și creațiile sale poetice pe tema vieții și operei lui Constantin Brâncuși. Două lucrări ale sale sunt dedicate „Sfântului din Montparnasse”: „ De la Piatra de hotar” din neolitic la „Piatra de hotar” a lui Constantin Brâncuși”, Editura Măiastra, Târgu-Jiu, 2012 și „Demiurgul”, Editura Măiastra, Târgu –Jiu, 2013, ultima scrisă în colaborare cu regretata profesoară, Aurelia Găvănescu. Cu prilejul lansării cărții „Demiurgul”, Dumitru Dănău și-a motivat mobilul acțiunii sale de studiere a vieții și operei lui Brâncuși, declarându-se un brâncușiofil. Elev fiind al Școlii Pedagogice din Târgu-Jiu, trecea de nenumărate ori pe lângă „Coloana Infinitului”, împreună cu ai săi colegi, să muncească la grădina școlii aflată în vecinătatea capodoperei lui Brâncuși și nimeni nu a găsit de cuviință să le vorbească despre aceasta. De asemenea, în anul 1957, în calitate de metodist al  Casei de cultură „Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu, trebuia să primescă o delegație cehoslovacă, sosită pentru a admira Ansamblul sculptural din municipiul de pe Jiu, spre cumplita stare de jenă a lui Dumitru Dănău și spre surprinderea oficialităților de atunci,complet nepregătite. Salvarea a venit din partea reputatului profesor Bică Sterescu. Cu alte cuvinte, „sfânta indignare” (V. Hugo) l-a îndemnat pe autor să se apropie de Brâncuși. „Facit indignatio versum” (lat., „Indignarea stârnește versul”). Se potrivește acest crâmpei de vers aparținând marelui satiric latin Iuvenal. Un alt imbold al pasiunii sale pentru studierea vieții și operei lui Brâncuși  este faptul că atât celebrul sculptor cât și autorul aparțin aceleiași frumoase zone geografice, cu bogate datini, tradiții, de asemenea, și unul și celălalt au trecut peste cursul Jaleșului de atâtea ori.
Prima carte se deschide cu „Mesajul real al unei pietre de hotar”: „De aici și până aici! / Lucru sacru, milenar, /Consimțit și în hrisoave./ Martor: Piatra de hotar”.
Piatra este sacră, cu o bogată încărcătură simbolică la diferite popoare. Piatra brută, neșlefuită, simbol al libertății, coboară din cer, iar piatra cioplită, simbol al robiei, urmare a acțiunii umane, se înalță spre cer. Piatra, în același timp, este simbolul vieții statice. Piatra conică reprezintă elementul masculin, iar cea cubică, cel feminin, prin așezarea primei pe soclu, cele două principii se armonizează. În prima parte, autorul întreprinde un demers despre istoricul „pietrei de hotar”, ca hotărnicie,  în societatea umană, capătă atribute administrative și politice.
„Piatra de hotar” era prezentă și-n epoca războiului troian (Homer, „Iliada”) despre existența acesteia se menționează și în lucrările lui Herodot, Pindar și Ovidiu, la romani se afla sub protecția zeului Terminius și se sărbătorea la data de 23 februarie printr-un ceremonial cu numele de Terminalii. O bornă militară română s-a găsit și în România, satul Aiton. Au fost descoperite „pietre de hotar” și în Africa de Nord.
Deosebit de importante sunt însemnările din capitolul al doilea, „Piatra de hotar”, ”jurământul și blestemul”, cu referire la hotărnicia dintre satele Arcani și Brădiceni, bazate pe măsurări efectuate de colective cu „ pământ în poală” (Ocolnica moșiei Arcani), în cazul acesta, „piatra de hotar” devine o adevărată instituție de drept, iar prezența unor practici ca jurământul și blestemul, impune respect și teamă. Dacă pietrele erau distruse sau dispărute se înlocuiau cu „ cruci de hotar” din lemn de stejar. „Pietrele de hotar” au devenit obiecte de colecție prezente în  muzee, venind cu exemple din Germania sau subiecte de artă, în artele plastice sau literatură. Ultimul capitol este consacrat „Pietrei de hotar” a demiurgului hobițean, denumită și bornă de frontieră,  „o compoziție care încorporează o variantă a „Sărutului” din Montparnasse, sub formă incizată în arhitrava  „Porții Sărutului” de la Târgu-Jiu și are drept bază și capitel părți care refac fragmentar arhitrava „Porții Sărutului” (Ion Mocioi): „Și-n muzeul din Paris/ Este-o „Piatră de hotar”/ Demiurgul a cioplit-o/ Ca pe-un simbol tutelar ”. Capitolul se încheie simetric cu „Mesajul simbolic al „Pietrei de hotar” a lui Brâncuși, tălmăcit de autor și în limba germană”: „Puneți hotar de suflet/ să nu învingă Greul/ Mesaju-i scris în piatră/ Pietrar: Brâncuși. Arheul!”.
În finalul cărții, autorul prezintă „Borne lirico-plastice” pe tema „Pietrei de hotar”, lucrări ale lui Brâncuși dăltuite în piatră, însoțite de versuri ale autorului, ultima, „Metamorfozele pietrei”, dedicată poetului Florian Saioc. Pe ultima copertă, verso, autorul notează câteva aforisme brâncușiene referitoare la creațiile sale. Cartea conține și o bogată  iconografie cu „pietre de hotar” din diferite  etape istorice și din alte țări, mai ales din Germania.
Cea de-a doua apariție editorială, „ Demiurgul”, lansată la data de 19 februarie 2015, după opinia noastră, se situează pe o poziție intermediară, între album și carte, în format mare. Pe copertă și în foaia de titlu apar, semnificativ, anii: 1876 ( anul nașterii lui Brâncuși), 1957 (anul morții) și 2007-2013, perioada de gestație, când lucrarea se afla în laboratorul de creație. Este rodul creației celor doi autori, Dumitru Dănău și Aurelia Găvănescu, numai că, în cazul talentatei profesoare, timpul n-a mai avut răbdare să se bucure de apariția acestei lucrări. Pe foaia de titlu, verso, se află harta României, cu localizarea satului lui Brâncuși, vestit în lumea întreagă, date despre străvechea  vatră de obârșie, Hobița, și date sumare despre viața și opera celebrului sculptor. Urmează o „Prevenire”, în loc de Argument, despre proiectul celor doi autori.
Da capo al fine, lucrarea este alcătuită din ilustrații cu portretele lui Brâncuși, la diferite vârste și din principalele creații ale Demiurgului, însoțite de texte cu aprecieri din partea unor brâncușiologi, aforisme brâncușiene și creații poetice aparținând celor doi autori. De asemenea, această lucrare cuprinde și microeseuri scrise de către Dumitru Dănău, Ion Florescu și I. Dițescu, un interviu cu sculptorul Constantin Antonovici. Se remarcă creațiile poetice ale celor doi autori nu lipsite de talent. Conștient că Brâncuși a aparținut avangardei în arte, prieten cu Amadeo Modigliani, Erik Statie, Tristan Izara și Man Ray, folosește, în poemele sale, procedee ce țin de avangarda poetică și de poezia franceză postmodernistă (Mallarme, Apollinaire) sau de  generația română optzecistă, „temporalitatea muzicală” e înlocuită cu „spațialitatea plastică” (N. Manolescu), versul liber se transformă în vers spațial. În poezia „Masa tăcerii”, Dumitru Dănău întrebuințează caligrama, cuvintele sunt dispuse în așa fel să reprezinte un obiect ce constituie tema poeziei:
„Vino,
rătăcitor sublim, să
percepi, rând pe rând, dimensiunea
reală, adâncă, a Timpului, visând, la Masa
Tăcerii, unde migrează ca Păsările-
toată eternitatea lumii la
marginea de viață
și de gând”.
Interesant este „jocul lexical” utilizat în poezia „Gândind la gândirea lui Brâncuși”, în care cuvintele sunt așezate în zigzag (linie șerpuită) menită să sugereze tema poeziei, probabil și zborul păsărilor –
„N-am timp
De timp
Cât timp,
Gândind și
Cioplind,
Vreau să vă las
Un Olimp….”
Și-n acestă lucrare, apar traduceri ale autorului, în limba germană: „ Mesajul simbolic al „Pietrei de hotar” a lui Brâncuși”, „ Imnul bucuriei” de Schiller.
Brâncuși și-a exprimat concepția sa despre artă în aforisme : „Un sculptor care nu cioplește direct în piatră, nu poate să exprime, cu vigoare și cu o supremă plasticitate- Ideea”. Ideea trebuie să pătrundă în piatră și să elibereze spiritul ascuns în ea. Dovedind ingeniozitate, Dumitru Dănău, exprimă, în poezia „Dați-mi o idee, dați-mi o pasăre”, scrisă în numele lui Brâncuși, principiile estetice care stau la baza creației sculptorului hobițean: „Dați-mi o idee/ S-o fac să zboare/, precum „Măiastra”, / dincolo de sine,/ dincolo de dor/ orice idee fiind/ o pasăre în zbor/ în infinitul/ altor idei…”
Talentul de stihuitor al renumitei profesoare Aurelia Găvănescu nu este mai prejos decât al coautorului, poeziile sunt scrise într-o metrică tradițională: „Eminescu și Brâncuși”, „Și-a cioplit în piatră gândul”,  „Piatra a-nceput să cânte”, „Pasărea în zbor”. Similitudini între Eminescu și Brâncuși, evidențiate în diferite studii, reprezintă surse de inspirație pentru poeta Aurelia Găvănescu: „Un Luceafăr și-un Titan/ În adâncă plecăciune,/ Scriu – sculptează – intonând/ O superbă  „Rugăciune”. O altă poezie sugerează izvoarele de inspirație ale creației brâncușiene: „Drumul artei și-l găsește în al patriei izvor, /Între furci și flori cioplite pe al caselor pridvor,/ În ciomagul ciobănesc- încrustat cu un briceag/ Ce l-a dus cu el în lume- pe al vremilor huceag!”
În partea a doua a lucrării, ilustrațiile au darul de a da la iveală izvoarele gândirii, imaginației și creației brâncușiene. Plecând de la aforismul brâncușian: „Sculptura rămâne o expresie a acțiunii Naturii”, că artistul adevărat urmează natura, Dumitru Dănău și Aurelia Găvănescu inserează ilustrații cu „himerele Jaleșului”, adică obiecte  modelate prin fantezia naturii, luând forme bizare similare cu unele creații brâncușiene : „vecinele”, „șarpele casei”, „ cizma”,  „cerbul cu ochi de piatră”.
Lucrarea se încheie cu o postfață semnată de profesorul universitar Ion Popescu – Brădiceni: „Dumitru Dănău, salvând din uitare și câteva texte ale Aureliei Găvănescu, se întoarce în brâncușiologie cu un nou titlu, „Demiurgul” ”.
Pe ultima copertă, verso, autorii notează aforisme, în total cincisprezece, extrase din „Aforismele și textele lui Brâncuși”, de Constantin Zărnescu.
Prin cele două lucrări, prima aparținând numai lui Dumitru Dănău, autorii aduc o bogată contribuție la întregirea studiilor și creațiilor poetice dedicate demiurgului cu obârșie hobițeană și „Sfântului din Montparnasse”.
Oare vom avea parte de acel miracol al întoarcerii acasă, la strămoșii săi carpatini, la Hobița, un sat despre care s-a auzit pe întregul mapamond, a celui care a trăit ROMÂNEȘTE ! la Paris, timp de peste 53 de ani, „Demiurgul” Constantin Brâncuși?!…
Învățătorul Ion Rădoi și fiul său, profesorul Titu Rădoi, profesorul Grigore Pupăză, care au slujit catedra și cultura gorjeană cu sfințenie, aflați undeva, în „susul cel mai de sus”(Nichita Stănescu), printre  îngeri și stele, se bucură de urmașul lor demn, Dumitru Dănău.
Dumitru Dănău a fost și este,de când ne știm, un bărbat sobru, dar permanent te primea și te înconjura cu o seninătate și bună dispoziție, iar cu prilejul lansării cărții, tristețea era încă stăpână pe fața-i altădată luminată permanent de un zâmbet, pentru că sfârșitul lui 2014 l-a pus la grele încercări, în primul rând, i-a fost răpită jumătatea sa, pe aceea care îi fusese destinată a-i fi iubită și soție pentru toată viața, de asemenea, o boală îi amenința sănătatea, dar a învins-o.
Dumitru Dănău, caracter puternic, știe să se lupte cu greutățile vieții. În prag de a deveni octogenar, chiar dacă Timpul s-a așezat pe fața lui și pe podoaba capilară, spiritu-i e încă un foc viu care arde cu intensitate pe vatra culturii și literaturii gorjene.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here