Dumitru Călugăru: “Brâncuşi este interminabil”

La nu mai puţin de 37 de ani de activitate artistică, cineastul gorjean Dumitru Călugăru s-a gândit că nu ar putea sărbători altfel decât prin film.

Aşa se face că ne invită, din nou, la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu, luni, de la ora 11, pentru a urmări împreună scurt metrajul “Miracolul Brâncuşi”, un film despre care ne povesteşte în cele ce urmează.

D.C.: Luni, 11 octombrie, se împlinesc 37 de ani de la înfiinţarea cineclubului Constantin Brâncuşi. Nu s-a numit aşa de la început dar eu am ţinut să fie denumit aşa şi luni, fără niciun fel de ambiţii faţă de alţii, pentru că mai e o acţiune cu filmul şi cu arta în Târgu-Jiu şi am încercat să intru şi eu în această acţiune, să mă includă şi pe mine şi mi s-a spus că nu se poate şi am zis să fac şi eu acţiunea mea, aşa cum pot şi cât pot eu să fac. Să arăt gorjenilor că în perioada care a trecut am avut de învăţat şi de realizat ceva în viaţă. Şi am făcut exact în data în care se împlinesc 37 de ani.

Vreau să îi mulţumesc lui Cosmin Dragu, cu el am făcut montajul. Cam puţini s-ar fi încumetat, din şase ore de filmare, să facă un montaj şi îi mulţumesc din suflet. Şi lui George Boban care m-a ajutat să fac acţiunea. Şi-a luat răspunderea să facă invitaţiile şi afişele şi, plus de asta, are şi o expoziţie de fotografie, “Portret de artist”, cu fotografii cu mine făcute în timp.

REP: Acţiunea este una aniversară. Ce presupune, însă?

D.C.: Acţiunea presupune proiecţia filmului Miracolul Brâncuşi, film care a fost în altă variantă, cu aceleaşi imagini, la Muzeul Georges Pompidiou din Paris, unde a rulat o lună de zile.

Acum, după modificarea personajelor din film a obţinut premiul III la Oţelul Roşu, la un festival naţional, iar la Slătioara, la festivalul internaţional, a obţinut premiul pentru cel mai bun film de cineclub. Acest film va merge la mai multe festivaluri internaţionale, pentru că Brâncuşi trebuie să fie cunoscut cât mai bine şi cât mai mult în lume.

REP: Au trecut 37 de ani de când aţi preluat acest cineclub. Spuneaţi că nu s-a numit aşa de la început. Când a primit numele de „Constantin Brâncuşi” şi de ce aţi luat o astfel de hotărâre?

D.C.: Eram elev la Şcoala Populară de Artă şi, după un an, s-a înfiinţat şi acest cineclub, de fapt era foto cineclub înainte şi s-a numit „Jiul”, „Arghezi” şi, până la urmă, din ’81 încoace, de când l-am preluat eu, am încercat şi am reuşit să îi schimb numele în „Constantin Brâncuşi”, pentru că Brâncuşi a făcut şi fotografie şi film. El îşi filma şi fotografia singur operele. Atunci am zis să poarte numele lui Brâncuşi pentru că el a făcut cele mai mari opere ale sale în oraşul nostru. La aceste opere poţi să vii şi noaptea, la orice oră, să le vezi. Pentru a vedea alte opere ale lui Brâncuşi trebuie să vii cu cheie, cu lacăt şi cu program. Aici, când vrei, te duci şi le vezi. A lăsat, pentru târgujieni, cele mai valoroase opere.

REP: “Miracolul Brâncuşi”, filmul pe care îl veţi prezenta luni, nu este primul film realizat de dumneavoastră despre Titanul de la Hobiţa. Cât de mult vă inspiră viaţa şi opera artistului?

D.C.: Nu, este al patrulea sau al cincilea, nici eu nu mai ştiu. Am făcut şi voi continua să fac filme despre el dacă voi fi lăsat de o aşa zisă firmă care are drepturile de imagine. Eu voi cere să fiu lăsat să fac în continuare filme, pentru că nu fac pentru bani, ci fac pentru ca Brâncuşi să fie cât mai cunoscut în lume, pentru ca să-l ştie toţi şi să vină să îl cunoască aici, acasă, pe pământul din care s-a născut.

REP: Firma la care vă referiţi este “Visarta”, cea care deţine drepturile de autor asupra operelor lui Brâncuşi. În demersurile dumneavoastră de a prezenta şi face cunoscută opera Titanului, aţi avut probleme cu reprezentanţii “Visarta” până acum?

D.C.: Deocamdată nu am avut probleme dar, luând legătura cu un domn de la Bucureşti, acesta mi-a zis că pot să fotografiez şi să filmez cât vreau dar nu pot să fac public. Exact ca pe timpul lui Ceauşescu. Dacă era să te duci să spui cuiva un banc sau să îi arăţi o fotografie, te duceai în wc să îi arăţi, să nu te vadă cineva. Nu e posibil ca Brâncuşi să fie ascuns. Dacă eu fac un film şi circulă în lume, lumea vede şi vrea să vină să vadă miracolul din Târgu-Jiu. Eu nu o fac pentru bani.

O fac din suflet pentru suflet şi este vorba despre o popularizare a lui Brâncuşi. Eu, dacă primăria e de acord, am înţeles că aş putea să dau filmul primăriei, să îmi dea ceva bani pe el, pentru că şi eu am investit şi investesc în continuare, să îl ofere turiştilor contracost. În acest film sunt arătate anumite unghiuri din care am filmat eu, unghiuri din care, dacă sunt căutate, se găsesc o mie şi una de interpretări, pentru că Brâncuşi este interminabil din punctul ăsta de vedere.

REP: Brâncuşi a lăsat la Târgu-Jiu ceva unic, cele mai importante opere ale sale. Vi se pare că este suficient de apreciat, de pus în valoare aici? Credeţi că ne dăm seama cu adevărat ce avem aici?

D.C.: Nu, nu ne dăm seama ce avem. Cam aşa spunea şi Brâncuşi. Noi nu ştim să ne vindem marfa artistică. Şi eu nu am fost de acord cu ce s-a făcut după noua amenajare peisagistică. Pe aleea aia au pus pietriş, acum au pus cenuşă. Pe vremea lui Brâncuşi nu era ceva de genul ăsta, era drum de ţară. Sau măcar puteau să lase asfaltul. Iar la Coloana Infinitului, că să nu intre lumea să pună mâna pe ea, să scrie pe ea, şi sunt de acord să nu fie lăsaţi să scrie pe aşa ceva, sunt făcute nişte alei care pur şi simplu te fac să ieşi afară din parc şi să intri pe altă parte. E frumos, e iarbă, dar nu e cum ar trebui. Toate filmările pe care le am, eu le-am făcut cu vechea amenajare peisagistică, până când au dat modulele jos să recondiţioneze Coloana. De fapt nu e vorba despre demontarea Coloanei, ci despre demolare. Probabil că interesul francezilor a fost să vadă sistemul de prindere al modulelor. Am filmat şi eu demontarea, cât m-au lăsat. Dar am văzut. Primul şi ultimul element erau puţin ruginite, în rest erau intacte. Nu ştiu de ce le-au dat jos, pentru că existau condiţii să le verifice fără să le mai demonteze.

REP: De multe ori aţi prezentat filme despre Brâncuşi la festivalurile naţionale sau internaţionale la care aţi participat. Cum sunt primite acestea? Ce impact au?

D.C.: E foarte dificil, pentru că mulţi nu îl cunosc pe Brâncuşi. Am constatat lucrul acesta. Şi la noi în ţară. Brâncuşi nu e cunoscut nici măcar la noi în ţară. Când ai zis de Brâncuşi trebuie să fie ca şi cum ai zis de Dumnezeu sau Alah sau orice Zeu. Lumea încă nu e educată să înţeleagă faptul că nu contează de unde e Brâncuşi, că e din Târgu-Jiu, din Hobiţa, din Gorj sau din altă parte. E al României, nu neapărat al Gorjului. Oamenii au oarece patriotism local şi dacă nu e din zona lor, nu îi interesează. Sau cam aşa am simţit eu, poate greşesc. Oamenii, când deschid televizorul, ar trebui să ştie, să afle despre Brâncuşi. Nu trebuie ţinut ascuns pentru că el e valabil oricând, în orice timp, orice anotimp, orice vârstă ai avea. Brâncuşi spunea că atunci când nu vom mai fi copii, vom fi deja morţi. Din punct de vedere spiritual, unii sunt morţi de acum. N-au mintea aia de copil, să gândească ca un copil, să fie curaţi. Ştiu cum era când eram noi copii şi când auzeam de Dumnezeu era ceva aşa… nu îmi era frică de bătaie cum îmi era de Dumnezeu.

REP: Aveţi 37 de ani la activ în lumea filmului. O viaţă de om. Veţi continua activitatea în acest domeniu? Ce planuri aveţi pentru viitor?

D.C.: Voi face ce am făcut şi până acum, dar condiţiile financiare sunt reduse, dintr-un salariu atât de mic, de bugetar. Norocul meu este că mai dau, din când în când şi peste oameni cu suflet care mă mai ajută cu sume minime. Unii îmi dau ca să scape de mine şi îmi e jenă de treaba asta. Nu am cerut niciodată bani pentru ceea ce fac, fac din plăcere. Brâncuşi nu a fost bogat, s-a născut sărac şi a murit sărac, dar uite că a rămas.

Dorina Cioplea