Dulce Déjà vu! Craiova i-a dat lovitura de grație CFR-ului în ultimul minut

1107

Universitatea Craiova a câștigat derbiul cu CFR Cluj (3-2) după un gol marcat de Ante Rogulic (90+6) la ultima fază a meciului. Partida din Bănie, la care au luat parte aproape 23.000 de spectatori, a fost dominată de formația lui Laurențiu Reghecampf, care a revenit de la 1-2. Juveții au deschis scorul prin Alex Crețu (18), dar două pase decisive ale lui Omrani au dus la golurile lui Bordeianu (43) și Petrila (58). Jovan Markovic a adus egalarea după un șut superb (69), iar croatul Roguljic, intrat în prelungiri, a marcat decisiv. În urmă cu două luni, pe același stadion, Gustavo înscria tot la ultima acțiune a meciului pentru a salva un punct în partida cu campioana en-titre.

Universitatea Craiova – CFR Cluj: 3-2 (1-1)
Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, Bancu – Mateiu (Bic ’81), Al. Creţu (Roguljic ‘90+1) – Gustavo (Cîmpanu ’63), Nistor (Baiaram ’46), A. Ivan – Koljic (Markovic ’46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Cluj: Hindrich – Susic, Burcă, Graovac, Camora – Bordeianu (Sigurjonsson ‘90+5), Boateng, C. Deac (Yuri ’86) – Neguţ (Petrila ’46), Debeljuh (Dugandzic ’75), Omrani (Păun ’75). Antrenor: Dan Petrescu

Reghecampf: Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ
Antrenorul oltenilor a declarat la flash-interviuri că play-off-ul a devenit mai interesant după rezultatul de pe ,,Ion Oblemenco”. ,,Am făcut un meci bun, de luptă, ambele echipe şi-au dorit victoria. Suntem bucuroşi că am câştigat, dar urmează un meci greu la Farul şi după meciul din Cupă. Urmează o săptămână grea! Nu e uşor, am avut 1-0, am avut ocazii unde puteam să marcăm, e greu să revii într-un meci cu CFR, ei se apără bine. Toţi care au intrat, au intrat foarte bine!
Eu nu le reproşez, dar la faza primului gol trebuia să ne comportăm altfel. Mai sunt multe meciuri, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Nu o să fie uşor. E mai frumos aşa, sunt trei echipe care se bat acolo. Sunt meciuri tari. Cei de la CFR au prima şansă pentru că au multe puncte în faţă”, a declarat ,,Reghe”după meci.
Alexandru Crețu a marcat primul gol în tricoul Universității. ,,O atmosferă incredibilă, aici, acasă. Cred că nu ai voie să nu câştigi, când ai asemenea suporteri. Eu încerc să joc cât mai bine, pentru mine golurile sunt bonus. Eu încerc să îmi ajut echipa pe partea defensivă. Chiar mă bucur că am înscris. Chiar vorbeau unii colegi din staff şi unii colegi că voi marca. Uite, că a venit în seara asta. Având în vedere că avem ca obiectiv locul 2, e clar că trebuie să jucăm la victorie. Nu ai cum să nu speri, când te împing 25 de mii de suporteri din spate, e incredibil de frumos. Jucăm la victorie orice meci. Ne antrenăm super bine în timpul săptămânii. Pregătim la intensitate maximă meciurile, iar antrenorul ne ţine pe toţi în priză”, a spus internaționalul român. ,,A fost o nebunie de meci, eu speram să câştigăm, aveam încredere în echipa mea până în ultimul moment când am reuşit să şi marcăm. În careu, trebuie să te lupţi pentru orice minge, trebuie să fii acolo, apoi să vină un coleg să marcheze. Ţinta noastră este să prindem locul al doilea şi să câştigăm Cupa României. Dacă avem şanse să mergem să luptăm şi pentru campionat, nu e problemă” , a adăugat Jovan Markovic. În altă ordine de idei, Sorin Cârțu rămâne președintele Universității Craiova. Fostul mare jucător și antrenor din Bănie a fost singurul candidat și a adunat 1.232 de voturi din partea abonaților olteni.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here