Dueluri interesante în Cupa României!

613

S-au stabilit șaisprezecimile Cupei României, ediția 2017-2018. La Casa Fotbalului, prin tragere la sorţi, au intrat în competiție 32 de echipe, inclusiv cluburile din Liga 1. Jocurile din turul următor vor avea loc marți/miercuri/joi 24/25/26 octombrie cu începere de la ora 14.30, cu excepția jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.
În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă. În privința numărului maxim de jucători extracomunitari folosiți în jocurile din Cupa României, se aplică următoarele reguli:
a) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din aceeaşi categorie, se aplică regulile stabilite pentru categoria respectivă;
b) dacă într-un joc se întâlnesc echipe din categorii diferite, se aplică regulile stabilite pentru categoria superioară.
În conformitate cu modificarea articolul ui 30, punctul 11 din ROAF, aprobată în şedinţa Comitetului Executiv din 8 august 2017, în faza naţională a Cupei României, în toate jocurile se pot efectua maximum trei înlocuiri de jucători pe toată durata celor 90 de minute regulamentare de joc. Totodată, va fi permisă efectuarea unei a patra înlocuiri de jucători numai în reprizele de prelungiri și doar în situația în care celelalte trei schimbări au fost efectuate pe durata celor 90 de minute regulamentare de joc.

Partidele din șaisprezecimile Cupei României stabilite în urma tragerii la sorți:
AFC Botoșani – CFR Cluj
Sepsi OSK – CS U Craiova
ASU Poli Timișoara – ACS Poli Timișoara
FC Argeș – CSM Politehnica Iași
Concordia Chiajna – AFC Astra
Sănătatea Cluj – FCSB
CSM Școlar Reșita – Viitorul Constanța
Aerostar Bacău – Dinamo București
Dacia Unirea Brăila – Juventus București
ACS Petrolul – CS Mioveni
AFC Hermannstadt – FC Voluntari
Metaloglobus București – Gaz Metan Mediaș
Unirea Slobozia – ASA Tg. Mureș
CS Afumați – UTA Arad
Academia Clinceni – Chindia Târgoviște
Universitatea Cluj – Știința Miroslava

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here