Duelul rănitelor

621

Energia și Minaur sunt două dintre echipele care porneau acest sezon cu planuri mari, dar îl sfârșesc cu capul plecat, acoperite de probleme și prea puțin cu gândul la performanță.

Energia și Minaur au fost echipele care au deschis actualul sezon cu un meci electrizant contând pentru Supercupa României. Nimeni nu-și imagina în acel moment care va fi parcursul celor două echipe. Minaur era campioana României și deținătoarea cupei și toată lumea continua să o vadă ca pe o echipă care poate face din nou performanță, în vreme ce Energia a arătat un joc spectaculos și mulți o dădeau măcar în primele 5-6, dacă nu chiar mai sus, cu pretenții la podium. Încet, încet, problemele au apărut și atât Energia, cât și Minaur sunt mult mai jos decât sperau și decât erau văzute de specialiști la începutul sezonului. În ceea ce o privește pe echipa gorjeană, mai întâi au apărut problemele de coeziune a lotului, rezultatele lăsându-se destul de mult timp așteptate, pentru ca mai apoi, când grupul era cât de cât unit, să apară și problemele financiare. La Baia Mare, problemele financiare au apărut mai repede, mulți dintre jucătorii de valoare au părăsit echipa, însă Minaurul s-a menținut cât de cât pe linia de plutire, oaspeții Energiei din această rundă păstrând încă șanse la un loc de play-off.

Energia îi vrea în play-out
Meciul are o importanță majoră pentru ambele echipe. Minaurul mai speră la prezența între primele opt, în vreme ce Energia își face calcule și crede că având și echipa băimăreană în play-out, șansele sale la locul 9 vor fi mai mari: „Dacă vom câştiga cu Minaur ne vom aşeza pe un loc bun în play-out. Am avea un avantaj destul de mare faţă de restul echipelor din play-out. Dar, Minaur va veni să lupte cu toate forţele pentru a rămâne în play-off. Sunt la un punct de Călăraşi și este o bătălie importantă şi pentru ei. Ne-ar conveni să vină în play-out Minaur în cazul în care i-am învinge. Vreau să terminăm pe locul 9, nu pe 10”, sunt calculele făcute de Sorin Bârză, antrenorul celor de la Energia.

Energia, cu un plus pe bancă
Sună ciudat, dar Energia are un plus față de adversara sa de duminică. Acesta vine de pe banca de rezerve, acolo unde băimărenii nu prea au ce să mai pună sau cu ce să vină la schimbări. „Meciul este important şi pentru ei, au un nucleu redus de jucători, dar sunt solizi în apărare. Vor avea o apărare solidă, puternică, agresivă. Sper să nu greşim noi pe atacul lor, dacă vom sta bine în faţa lor ne vom rezolva multe probleme. Dacă am câştiga următoarele două meciuri ar fi bine”, a mai declarat Sorin Bârză vorbind despre modul în care crede că va arăta meciul pe care echipa sa trebuie să-l câștige.

„Va fi un meci extraordinar de dificil în care dacă ne mobilizăm şi luptăm, vom câştiga, ne este la îndemână, dar putem câştiga. Jucăm acasă, suntem mai mulţi, trebuie să ne impunem. O sală plină ne-ar ajuta foarte mulţi, şi presiunea pe care ar pune-o pe adversari sau arbitrii contează mult, poate face diferenţa”, George Şelaru, jucător Energia Târgu Jiu.

„Am văzut Minaur, au jucători cu experienţă, sunt incomozi. Nu va fi uşor. Dacă noi ne mobilizăm ca la meciul de la Ploieşti nu vom avea probleme şi vom câştiga”, Andrei Enache, jucător Energia Târgu Jiu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here