Duelul deziluziilor

476

Energia Târgu Jiu joacă, sâmbătă, la Târgu-Jiu, cu începere de la ora 18:00, contra moldovenilor de la Ştiinţa Bacău, un meci care la începutul sezonului se dorea a fi unul pentru podiumul clasamentului, dar care acum s-a transformat într-unul al deziluziilor.
În vreme ce echipa de handbal a Energiei se zbate în subsolul clasamentului şi speră ca doar neputinţa altora să o salveze de la o ruşine şi mai mare, cum ar fi retrogradarea directă, nici echipa din Bacău nu stă prea bine. “Suntem două echipe care anul acesta am dezamăgit, noi mult mai mult decât cei de la Bacău, dar şi Bacăul la începutul acestui an competiţional se anunţase ca o pretendentă la câştigarea titlului, din păcate nici la ei nu s-a realizat acest lucru, cum nici la noi. Suntem două echipe care am suferit foarte mult în acest an competiţional. Este o întâlnire a suferinzilor, dar noi suferim mult mai mult ca ei. Va fi un meci destul de echilibrat, destul de greu. Din păcate, noi în afară de acel meci cu CSM Bucureşti, anul acesta nu am reuşit mare lucru, sper ca în acest joc să avem o altă abordare în comparaţie cu ultimul joc de acasă, cel cu Constanţa, şi având o altă abordare şi o altă atitudine sper eu ca altul să fie rezultatul”, a declarat antrenorul echipei gorjene, Liviu Andrieş.
Rezultatul partidei cu Ştiinţa Bacău nu va conta foarte mult în bătălia pe care echipa gorjeană trebuie să o dea în play-out, iar antrenorul Liviu Andrieş acceptă faptul că şi acum gândurile lor se îndreaptă mai mult spre partida cu CSU Suceava, partidă care trebuie să-i scutească de emoţiile ultimului loc şi să le aducă şi punctele care să-i facă să spere chiar şi la evitarea locurilor de baraj: “Rămâne foarte important acest meci cu Suceava, pentru că acum contează foarte mult punctele pe care le luăm în meciul cu Suceava. Câştigăm cu Suceava, acumulăm 12 puncte în play-out şi acest lucru este foarte important”, a mai spus Liviu Andrieş.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here