Duel cu CSM Bucureşti în Cupa României

244

Ieri, la sediul Federaţiei Române de Handbal, a avut loc tragerea la sorți a sferturilor de finală ale Cupei României.
Energia Târgu Jiu, calificată în această fază a competiţiei după victoria în faţa celor de la CS U Suceava, va da piept în dublă manşă cu CSM Bucureşti, primul meci urmând a se disputa la Târgu Jiu, pe 7 februarie, returul jucându-se la Bucureşti, pe 11 februarie.
Comentând tragerea la sorţi, antrenorul Energiei, Liviu Andrieş spune că orice adversar ar fi fost la fel de dificil şi că echipa sa este dezavantajată de ordinea partidelor: “Avem meciul tur acasă, nu e prea bine. Era mai bine returul, decisivul, să fie la Târgu Jiu. E clar că orice adversar pe care îl întâlneam era greu. Ținând cont de situația din clasament ei au prima șansă, dar noi vrem revanșa după meciul din campionat”, spune tehnicianul târgujienilor. Având în vedere că meciurile sunt programate după pauza de iarnă, Andrieş crede că va câştiga echipa care se va reacomoda mai repede la ritmul jocurilor oficiale: “Echipa care va intra mai repede în formă sportivă are prima șansă, se va juca la începutul sezonului de primăvară, imediat după pregătire”. Antrenorul Energiei nu ştie dacă echipa sa va primi întăriri în această iarnă considerând că în această perioadă orice transfer înseamnă un risc mare: “Să vedem dacă reușim ceva în această iarnă, aria de selecție este redusă, toți jucătorii sunt sub contract. E greu să găsești soluții, dar cum e situația acum nu se prea întrevede ceva. De afară estre o loterie să transferăm un jucător”, a mai declarat Liviu Andrieş.

Programul sferturilor de finală:
HCM Constanța – Poli Timișoara
Minaur Baia Mare – Dinamo București
HC Odorhei – HC Vaslui
Energia Târgu Jiu – CSM București
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here