Duc pensiile și alocațiile cu măști de protecție

756

Poștașii vor distribui pensiile persoanelor aflate în izolare sau în carantină din cauza coronavirusului, însă doar dotați cu echipament de protecție, respectiv măști, mănuși și ochelari de protecție.
Anunțul a fost făcut de Poșta Română la puțin timp după ce compania anunțase suspendarea livrării pensiilor către persoanele suspecte de coronavirus.
„Referitor la decizia de a suspenda livrarea trimiterilor către adresele poștale în care se află persoane în carantină sau autoizolare, precizăm că a fost o decizie cu aplicabilitate limitată, până la momentul la care instituţiile abilitate urmau să ne transmită modalitatea de lucru stabilită, în vederea colaborării cu Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică, acestea urmând să transmită periodic lista cu persoanele care se află în situaţiile mai sus menţionate”, a comunicat Poșta Română.
De asemenea, Poșta Română a anunțat că în cazurile excepționale, în care persoanele sunt internate în spital, pensiile pot fi ridicate și de anumite persoane împuternicite de către beneficiarii de drept.
La sfârșitul săptămânii trecute, circa 250 de gorjeni se aflau în izolare la domiciliu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here