DSP se va reorganiza, dar nu se va desfiinţa

279

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au participat la întâlnirea organizată de Ministerul Sănătăţii pe data de 3 septembrie, ridicând problema situaţiei DSP-urilor. Oficialii MS le-au spus că nu vor fi desfiinţate direcţiile de sănătate publică, ci doar reorganizate.

Veşti bune pentru angajaţii direcţiilor de sănătate publică. În cadrul dezbaterilor care au avut loc marţi la Craiova, s-a confirmat faptul că aceste instituţii nu vor fi desfiinţate, ci doar reorganizate. Tot la întâlnirea din data de 3 septembrie s-a menţionat şi faptul că organigrama DSP va veni în aproximativ trei săptămâni. „Ni s-a spus că o parte dintre angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică vor fi daţi de Consiliul Judeţean, restul rămânând în subordinea Ministerului Sănătăţii, ca şi până acum. De asemenea, ne-au precizat în două-trei săptămâni va veni organigrama şi că, probabil, unele persoane vor părăsi sistemul, dar încă nu există nimic cert în acest sens. Singura certitudine este că DSP – urile se vor reorganiza şi nu se vor desfiinţa”, a declarat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Pe agenda întâlnirii de la Craiova au fost incluse teme de dezbatere precum: direcţiile de reformă privind restructurarea şi reorganizarea sistemului sanitar; proiectul pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi; legea răspunderii civile a personalului medical (malpraxis); proiectul de modificare a statutului spitalelor; principii şi elemente definitorii ale pachetului de servicii medicale de bază.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here