DSP Gorj mai are de aşteptat până la mutarea în „casă nouă”

106

dsp facuta de mineConducerea Direcţiei de Sănătate Publică Gorj a făcut demersuri pentru obţinerea unui spaţiu în care să fie mutat sediul instituţiei. Astfel, în toamna anului trecut, autorităţile locale au atribuit DSP-ului clădirea fostei centrale de cartier din zona Spitalului 700. Directorul Marius Boeriu aşteaptă să primească banii necesari demarării procesului de realizare a noului sediu.

 

Angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj mai au de aşteptat până să se mute în „casă nouă”. Deşi în toamna anului 2011 Consiliul Local Târgu-Jiu a aprobat atribuirea în folosinţă gratuită a imobilului – clădire şi teren aferent – în care a funcţionat Centrala Termică Spital, Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, deocamdată nu se ştie când va fi gata amenajarea acestuia. Conducerea DSP Gorj susţine că a făcut demersuri în vederea obţinerii banilor pentru demararea procedurilor necesare pentru amenajarea spaţiului fostei centrale de cartier. „Am luat legătura cu cei de la Ministerul Sănătăţii şi am rezervat o sumă de bani pentru un studiu de fezabilitate. Apoi am făcut o listă cu un buget pentru studiul de fezabilitate şi proiect. Pentru acest an se aprobă bugetul şi vom primi banii şi apoi trecem la construcţie; până atunci, însă, sunt necesare avize, aprobări, diverse hârtii”, precizează Marius Boeriu, directorul DSP Gorj.

Termenul mutării este incert

La ora actuală, Boeriu consideră că nu se poate şti exact când vor fi finalizate noile birouri ale anagajaţilor DSP Gorj, astfel că ei rămân deocamdată în actualele birouri, de la parterul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. „Deocamdată rămânem unde suntem acum, pentru că nu avem unde să ne mutăm”, confirmă Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. Trebuie menţionat că fosta centrală de cartier a fost atribuită în folosinţă gratuită pe o perioadă de 10 ani. Odată cu modernizarea clădirii fostei centrale de cartier şi mutarea sediului DSP Gorj în ea, se vor rezolva şi problemele cetăţenilor din zonă, care mereu erau deranjaţi de oamenii străzii ce se adăposteau în incinta centralei dezafectate.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here