DSP Gorj distribuie lapte praf gratuit pentru 157 de bebeluşi

509

În luna martie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj distribuie lapte praf gratuit unui număr de 157 de bebeluşi. Fiecare copil primeşte câte opt cutii cu hrană. Cei mai mulţi beneficiari sunt şi de această dată în Târgu-Jiu, Motru şi Rovinari.

În ultima perioadă, numărul beneficiarilor de lapte praf a crescut. Astfel, în luna decembrie, la nivelul judeţului Gorj, au fost 129 de beneficiari de lapte praf; în prima lună a noului an, numărul acestora a crescut, ajungând la 138, iar în februarie la 148.
În martie, DSP Gorj distribuie lapte praf gratuit unui număr de 157 de bebeluşi. „Avem 157 de beneficiari de lapte praf în această lună. Dintre aceştia, 17 sunt din Târgu-Jiu, 22 din Rovinari, 14 din Motru, 13 din Turceni, 18 din Văgiuleşti şi câte 10 beneficiari la Cătunele şi Ţânţăreni”, a confirmat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.

Stoc de lapte asigurat
Stocul de lapte praf al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj a fost refăcut în luna decembrie, la ora actuală aflându-se în depozit în jur de şase mii de cutii. Astfel, DSP va putea onora solicitările din următoarele cinci luni, cel puţin.
Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, pe reţetă, de către medicul de familie. Fiecare bebeluş primeşte câte opt cutii pe lună. Legislaţia actuală prevede că, hrană este distribuită gratuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame prezintă contraindicaţii ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie). În plus, beneficiază de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi cei instituţionalizaţi sau daţi în plasament.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here