DSP Gorj continuă verificările în tabere

163

Vacanţa de vară se apropie de final, însă mulţi elevi au încă programate deplasări în tabere, în diverse locaţii. Taberele şcolare din judeţul nostru sunt vizitate de tot mai mulţi elevi. Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj sunt şi ei prezenţi în aceste locaţii, efectuând atât controale tematice, cât şi verificări inopinate. Până în prezent nu au fost depistate nereguli, după cum confirmă purtătorul de cuvânt, Elena Pițian.

Reprezentanţii DSP Gorj au demarat, încă de la începutul vacanţei de vară, seria controalelor în taberele şcolare din judeţul nostru. Deşi vacanţa se apropie de final, unii copii încă mai au programate tabere, motiv pentru care inspectorii DSP continuă să fie cu ochii în patru. „Este vorba de controalele tematice specifice pentru această perioadă. Se fac verificări în taberele şcolare, în colectivităţile de copii, în toate unităţile hoteliere. Sunt vizate de la lenjeriile de pat, saltele, la condiţiile igienico-sanitare din cantinele respectivelor unităţi. De asemenea, se verifică şi starea de sănătate a lucrătorilor care le deservesc”, a explicat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică.
Pe lângă controalele tematice, inspectorii DSP fac şi verificări inopinate în tabere. Din fericire, până în prezent nu s-au depistat probleme.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here