DSP Gorj aşteaptă banii pentru lapte praf

355

dsp 2Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj aşteaptă să primească banii pentru achiziţionarea laptelui praf, ce urmează a fi distribuit bebeluşilor pentru luna septembrie. Între timp, la DSP trebuie să sosească şi tabelul cu beneficiari.

Până în această lună, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a avut suficient lapte praf pe stoc. Stocul s-a epuizat, astfel că acum reprezentanţii DSP Gorj aşteaptă să primească banii necesari achiziţionării laptelui pentru a-l putea distribui în timp util beneficiarilor. „Deocamdată aşteptăm să primim banii pentru achiziţionarea laptelui praf. Nu ştim când vor veni, dar sperăm cât mai repede, pentru a putea achiziţiona cutiile cu lapte praf”, a explicat Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.

În luna august, la nivelul judeţului Gorj, 84 de bebeluşi au beneficiat de lapte praf. Deocamdată nu se ştie numărul beneficiarilor din luna septembrie, centralizatoarele ajungând la DSP după ce acestea sunt întocmite la nivelul fiecărei primării, pe baza raportărilor medicilor de familie.

Condiţii necesare pentru a primi lapte praf gratuit

În conformitate cu noile hotărâri ale factorilor decizionali de la nivelul Ministerului Sănătăţii, în acest an, s-a stabilit ca laptele praf să fie distribuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame prezintă contraindicaţii ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie). În plus, vor beneficia de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi copiii instituţionalizaţi sau daţi în plasament. Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, ca şi până în prezent, pe reţetă, de către medicul de familie.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here