DSP cumpără lapte praf de 69.000 lei

160

lapte prafDirecţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit 69.000 lei pentru achiziţionarea de lapte praf. Stocul va fi refăcut în următoarea perioadă, astfel încât beneficiarii din luna martie îşi vor primi dozele la timp.

 

 

În luna februarie 2012, la nivelul judeţului nostru au beneficiat de lapte praf gratuit 112 bebeluşi, fiindu-le distribuite 896 de cutii. În urma repartizării dozelor solicitate, stocul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj a fost epuizat. Din fericire au venit banii necesari achiziţionării unor noi doze de lapte praf, astfel încât şi în luna martie bebeluşii îşi vor primi cutiile ce le revin, conform legii. „Au venit banii pentru achiziţionarea de lapte praf. Vom cumpăra lapte praf de 69.000 lei. Suntem în plin proces de refacere a stocului. Pentru luna martie vom avea lapte pentru a acoperi solicitările venite din teritoriu”, a menţionat Elena Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj.

 

 

Criterii de acordare a laptelui praf

Laptele praf este distribuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame prezintă contraindicaţii ale alăptării (boli grave: TBC pulmonar activ, neoplazii, caşexie, septicemie, boli psihice grave, scleroză în plăci, insuficienţă renală sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticoagulante, radioizotopi, eclampsie). În plus, vor beneficia de lapte praf copiii ale căror mame au decedat şi copiii instituţionalizaţi sau daţi în plasament. Prescrierea laptelui praf se va face gratuit, ca şi până în prezent, pe reţetă, de către medicul de familie.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here