DSP a demarat controalele pe parte alimentară în școli! 4 chioșcuri din Târgu-Jiu au fost închise și amendate

820

În doar câteva zile de la demararea unui control tematic al inspectorilor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj, un număr de patru chioșcuri din incinta unor unități de învățământ din municipiul Târgu-Jiu s-au ales cu activitatea suspendată și cu sancțiuni pentru diverse nereguli constatate.

În această perioadă, inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj desfășoară o acțiune tematică de control, ce vizează respectarea condițiilor igienico-sanitare din unitățile de învățământ, inclusiv cabinetele medicale școlare, chioșcurile din incinta unităților de învățământ, precum și activitățile de tip catering și masa caldă. ,,Până în momentul de față, a fost suspendată activitatea a patru chioșcuri din incinta unor unități de învățământ de pe raza municipiului Târgu-Jiu, pentru comercializarea alimentelor nerecomandate elevilor, conform Ord. M.S. 1563 /2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi (Anexa nr. 1- unde sunt menționate alimentele nerecomandate preșcolarilor și școlarilor) și Legea nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar. De asemenea, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50.000 de lei”, au anunțat vineri, 22 septembrie, reprezentanții DSP. De asemenea, în cadrul aceleași acțiuni, un cabinet medical școlar s-a ales cu o amendă de 6.000 de lei deoarece personalul medical nu purta echipamentul de protecție corespunzător. Totodată, și două unități de învățământ au fost sancționate contravențional cu câte o amendă de 1.600 de lei fiecare pentru păstrarea necorespunzătoare a substanțelor dezinfectante. Conducerea DSP Gorj anunță faptul că acțiunile de verificare vor continua, fiind vizate toate unitățile de învățământ de pe raza județului nostru.
Izabella Molnar