Drumuri modernizate la Hurezani, prin Programul ”Anghel Saligny”

635

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a semnat, în data de 19 februarie a.c., 37 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 337.577.962,98 de lei. Unul dintre proiectele semnate vizează și o dublă investiție în județul Gorj, mai precis la Hurezani.

Contractele, semnate la începutul acestei săptămâni împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, au ca obiective modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și a rețelelor de canalizare menajeră, lucrări de amenajare urbanistică, precum și construirea sau modernizarea unor poduri și podețe. ”Contractele semnate vor avea efecte semnificative și de durată pentru comunitățile locale. În acest sens, trebuie să privim înainte și să gândim politici, strategii, proiecte și programe pentru viitorul nostru și al generațiilor viitoare”, a precizat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea.
Pe lista celor 37 de obiective se regăsește și o dublă investiție în comuna Hurezani din Gorj. Este vorba despre proiectul ”Modernizarea drumurilor de interes local din comuna Hurezani și construirea unui pod peste pârâul Totea”. Valoarea investițiilor de la Hurezani aprobate a fi finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” este de 3.813.039 de lei.
De altfel, pe data de 13 februarie 2024, ministrul Veștea a semnat alte 44 de contracte de finanțare prin Programul ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 392.653.145,36 de lei. Dintre contractele semnate săptămâna trecută, două privesc investiții la Fărcășești și Scoarța. Contractul aferent comunei Scoarța are o valoare de 10 milioane de lei și vizează ”Modernizarea drumurilor stradale de interes local din comună”, iar investiția de la Fărcășești este de 10,5 milioane de lei fiind vorba în acest caz despre ”Înființare sistem canalizare menajeră în comună”.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here