După o perioadă mai îndelungată ajung, în sfârşit, pe Cheile Sohodolului de Izvarna pentru nişte fotografii deoarece, odată cu încălzirea vremii, pârâiaşul făcea prin cheile cu acelaşi nume nişte repeguşuri de toată frumuseţea. Trebuie să fac precizarea că nu am descoperit eu că apa curge dar după cum spune şi denumirea (Sohodol în slavonă ar însemna vale seacă) în perimetrul respectiv curgerea apei prin chei este destul de rară dar de o spectaculozitate cu totul aparte.
Cum cerul se limpezise la întoarcere am luat-o pe drumul de sub munte intrând pe la Cantonul Bâlţii şi ieşind la final prin Leleşti. Oprindu-mă să mai fac câteva fotografii am putut sau mai bine spus am avut privilegiul de a imortaliza peisaje de excepţie a zonei montane gorjene pe atunci încă în cuşma de nea.
Sătucurile de munte chiar conacel se puteau vedea cu teleobiectivul ajutat de claritatea excepţională a atmosferei, cheile Şuşiţei Verzi ale Sohodolului ale Susenilor ori Şuşiţei Seci cum mai sunt cunoscute de localnici şi nu în ultimul rând valea Deleşului de unde o cărare ce pleacă din spatele bisericuței străbate un peisaj aproape ireal prin câmpurile de lapiezuri (zona de lapiezuri din acest perimetru este considerată cea mai spectaculoasă din Carpaţi iar după unii geologi chiar din Europa) pentru a ajunge în apropierea altui fenomen rar Inelul de Piatră al Sohodolului de Runcu (un alt inel de o mărime asemănătoare mai poate fi văzut la nivel european în Franţa pe cheile râului Gerd iar în lume pe Canionul Colorado cu un fenomen asemănător supranumit de amerindieni „Urechea Vântului”).
Iar peste tot acest tablou străjuie ca un veritabil bastion de piatră Muntele Pleşa cu a lui vârf ce de la 1444 m domină peisajul întocmai ca un foişor de pază şi unde te aştepţi dacă dai crezare legendelor cum că prin aceste locuri ar fi trăit uriaşi care erau numiţi „pelasgi” ce făcuseră chiar Podul Uriaşilor (nu departe, la Ponoare) să apară unul chiar pe buza muntelui cu ghioaga la spinare şi mâna la frunte scurtând zarea.
De multe minuni este capabilă natura – mă gândeam eu simţindu-mă de-a dreptul fascinat. Rămăsesem „cu gura căscată” la peisaj deşi trecusem de nenumărate ori prin acele locuri dar limpezimea deosebită a atmosferei de acum dădea locurilor parcă altă viziune. Concluzia nu este greu de tras. Avem locuri de un excepţional peisaj și potenţial turistic. Doar că de cele mai multe ori din nepăsare ori necunoaştere pur şi simplu ne batem joc de ele. Iar faptul că pe unii nu îi interesează iar alţii nu intervin mărginindu-se să declare nişte perimetre de pe urma cărora să încaseze doar nişte taxe (de intrare, vizitare) nu este o soluţie la problematica actuală dezbătută (din fericire ori nefericire nici nu mai ştiu cum să-i spun) tot mai mult în cadrul unor proiecte comunitare integrate de protejare a mediului şi a factorilor ambientali locali.
Mugurel PETRESCU
