Drumuri afectate de ploi într-o comună din Gorj. Au fost reparate gratis!

1178

Ploile puternice din ultimele zile au afectat serios mai multe drumuri din comuna gorjeană Roșia de Amaradia. Vorbim în special despre drumurile pietruite din cele șapte sate ale comunei din estul județului Gorj.

„Am drumurile în pantă, Roșia de Amaradia fiind zonă de deal, iar drumurile pietruite, mai ales că a fost rupere de nori, au fost afectate. Șanțurile de pe marginea drumului nu au făcut față, fiind o cantitate prea mare de apă”, spune primarul Liviu Cotojman, care a reușit însă să obțină finanțare pentru asfaltarea acestor drumuri.
Pentru a repara infrastructura distrusă acum de ploi, autoritățile locale nu au dat niciun leu de la bugetul local. Primarul Cotojman a apelat la firmele care au executat în trecut lucrări în localitate.
„Majoritatea acestor drumuri sunt predate Ministerului Dezvoltării, pentru asfaltare. Nu mai pot face investiții, nu mai pot să aduc piatră, nimic. M-am rugat și eu de vechii colaboratori care au avut contracte cu primăria și au venit, săracii, cu utilaje, mi le-au nivelat și reparat, fără ca primăria să plătească vreun leu. Nu mai puteam interveni, pentru că ele sunt pregătite pentru licitație, iar amplasamentele au fost deja predate Companiei Naționale pentru Investiții. Vineri am fost la București și am verificat, și deja sunt la achiziții publice, s-a emis ordinul de ministru, tot”, ne-a mai declarat primarul Cotojman.
Investiția pentru reabilitarea drumurilor pietruite se ridică la circa 7 milioane de lei.
IRINA IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here