Drumul spre Rânca, deblocat cu nămeți de 6 metri!

907

Traficul rutier a fost reluat, sâmbătă la prânz, spre stațiunea Rânca, asta după ce, de joi încoace, circulația a fost oprită zilnic din cauza viscolului care a troienit zăpada. În unele zone mormanele de nămeți ajungeau și la șase metri înălțime, ele reprezentând pericolul cel mai mare și pentru care traficul a fost blocat în această perioadă. Exista riscul desprinderii unor porțiuni mari de zăpadă și până când în zonă nu au fost create condiții optime de deplasare nimeni nu și-a asumat riscuri inutile. La baza muntelui au fost sute de șoferi care au așteptat cu orele pentru redeschiderea parțială a traficului, de abia sâmbătă la prânz, când viscolul s-a oprit, drumarii anunțând că, circulația va fi reluată pe ambele sensuri. Drumul a rămas însă acoperit cu zăpadă tocată și chiar cu gheață, existând oricând riscul unor blocaje.
”Sunt zone unde are 5-6 metri. Cetățeanul e liber să creadă ce vrea, dar noi avem obligația să ne facem datoria așa cum prevede normativul 525. Rolul nostru prioritar este să nu avem oameni înzăpeziți. De trei zile scoatem la ei cu șenilata, cu utilajele, cu de toate. Cei mai mulți dintre conducătorii auto au înțeles problemele de aici. Au fost și cei care au declarat jos, la filtru, că au mașini 4×4, erau cu numere de Anglia, iar aici când au ajuns pe munte s-au împotmolit și au blocat traficul. S-a dovedit că mințiseră, dar a trebuit să îi tractăm ca să poată circula ceilalți. Zăpadă așa de mare nu a mai fost de mult timp. Lucrăm ca să rupem din mal pentru că se poate rupe și poate cădea peste oameni, inclusiv peste utilajele noastre care intervin aici”, a precizat șeful Secției Drumuri Naționale Târgu Jiu, Ion Tudor.
Turiștii, care au ajuns la munte, au fost bucuroși că au parte de zăpadă, chiar dacă, sâmbătă, de exemplu, au trebuit să își caute mașinile prin mormanele de zăpadă. Unul dintre autoturisme a fost aproape de a fi luat pe sus de un buldoexcavator care intervenea în zona centrală a stațiunii pentru a lărgi drumul. Zăpada în Rânca avea dinainte și doi metri în unele locuri, iar acum a ajuns să fie acest strat uniform aproape peste tot. „Este iadul alb, așa îi putem spune. Mașina e sub o jumătate de metru de zăpadă cât a nins azi noapte, dar ea e îngropată în metrul de zăpadă care era dinainte. Așa ceva nu am pomenit niciodată”, a spus unul dintre turiști. Bucuria cea mai mare a fost pentru cei care au ajuns pe pârtie, unde condițiile au fost excelente. „Este o zăpadă foarte bună pentru că e multă și e proaspăt așternută. De mult nu am prins o zăpadă așa bună. Acum s-au deschis și pârtiile celelalte, cele mai mici, e foarte bine, chiar dacă a fost greu la urcare și a trebuit să așteptăm”, a menționat un alt turist.
Șeful Asociației Cabanierilor din Rânca, Constantin Pănescu, spune că autoritățile au avut încă o dată dovada că nu trebuie să mai ignore această locație. Faptul că sute de oameni au stat la baza muntelui chiar și trei zile pentru a putea urca în stațiune arată cât de mare este interesul turiștilor pentru Rânca. Mulți dintre ei erau din Craiova sau Drobeta Turnu Severin și au preferat să se cazeze la pensiunile din zona Novaci – Târgu Jiu pentru a reveni a doua zi la coadă în speranța că urcă în stațiune, lucru care s-a și întâmplat. Numai că sus, în Rânca, au dat peste coada de mașini pentru care nu mai erau locuri de parcare. „Ne-am dorit zăpadă și o avem. Ne-am dorit turiști și avem doar o parte din ei pentru că autoritățile i-au ajutat pe unii să se întoarcă acasă, asta pentru că a fost proastă organizare, din ce am înțeles de la turiști. Pe unii i-au lăsat să urce, alții nu. S-a închis, s-a redeschis, se va mai închide, că așa e la noi. Niciunde în țară nu e ca la Rânca. Avem ce mânca, ce bea, asta contează. E distracție pe pârtie, facem deszăpezire la lopată. Faptul că jos e coadă pentru a urca arată că turiștii țin la noi. Autoritățile încă nu au conștientizat că Rânca aduce deja 500.000 de turiști în decursul unui an. Nu știu dacă cineva mai poate considera că e de glumă cu această zonă pe care turiștii o îndrăgesc într-un număr atât de mare, după cum s-a văzut și în aceste zile”, a menționat Pănescu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.